Actual

Anunțul premierului: Ordonanța anti-speculă, aprobată de guvern

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi a solicitat ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice modul în care s-a ajuns la preţul actual al carburanţilor.

„În cadrul şedinţei de astăzi, aşa cum am solicitat în urmă cu mai bine de o lună şi la şedinţa de guvern trecută, vom aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Este o ordonanţă de urgenţă pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm în situaţii excepţionale, situaţii pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se, atât în timpul pandemiei de COVID-19, cât şi în prima perioadă de după declanşarea acţiunii militare ruse în Ucraina şi avem datoria să ne protejăm cetăţenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri”, a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a adăugat că este importantă asigurarea unui cadru „cât se poate de bine reglementat şi onest între cerere şi ofertă” pentru a putea combate “orice creştere artificială a preţurilor”.

„Şi pentru că suntem la acest capitol doresc să cer Ministerului Energiei şi Ministerului Finanţelor să verifice elemente de preţ la carburanţi astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al preţului la carburanţi”, a adăugat premierul.

Guvernul aprobă achiziția avioanelor de luptă norvegiene

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a anunțat astăzi aprobarea legii înaintate la finalul anului trecut de către Ministerul Apărării Naționale, privind achiziția a 32 de avioane de luptă de tip F16 de la Guvernul norvegian.

„Vom aproba astăzi legea propusă de ministerul Apărării Naţionale, privind achiziţia a 32 de avioane F16 de la Guvernul norvegian. Este o lege prin care se asigură livrarea celor 32 de aparate de luptă, în stare operaţională, de luptă”, a spus Ciucă.

Premierul a pus accent în discursul său pe importanța acordării unei atenții deosebite în ceea ce privește întărirea capacităţii de apărare şi de răspuns a Armatei Române.

„Dincolo de achiziţia acestor aparate, se dezvoltă şi capacitatea noastră în domeniul industriei de apărare, pentru că facilităţile de mentenanţă şi modernizare se vor dezvolta şi se vor consolida în România”, a relatat Nicolae Ciucă în continuare. 

Sursa Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top