O investigație realizată de Reuters scoate în evidență discrepanța dintre poziția publică a grupului LVMH (Moët Hennessy Louis Vuitton), liderul mondial în industria bunurilor de lux, și modul în care acesta continuă să opereze în Rusia.
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
- Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
Când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, LVMH, conglomeratul de lux controlat de Bernard Arnault, a reacționat rapid: a închis magazinele Louis Vuitton, Dior și Bulgari, a vândut, în pierdere, rețeaua Sephora și a donat 5 milioane de euro pentru victimele conflictului.
Însă puțini știu că o parte a imperiului a rămas neatinsă: Grand Hotel Europe, un hotel istoric din Sankt Petersburg, operat prin lanțul Belmond, deținut integral de LVMH.
Hotelul nu este vizat de sancțiuni și funcționează legal. Totuși, documente fiscale analizate de Reuters arată că acesta a continuat să primească plăți de la companii rusești sancționate, inclusiv din domeniul militar, energetic și bancar.
Dispar logourile. Proprietatea rămâne
După izbucnirea războiului, hotelul a început să își șteargă urmele din spațiul public. Plăcuțele cu logoul Belmond au dispărut de la intrare, iar imaginile de pe rețelele sociale au fost curățate. În 2023, hotelul a fost scos de pe platforma globală de rezervări Belmond, potrivit versiunilor arhivate ale siteului.
Cu toate acestea, în registrele corporative din Rusia, din Marea Britanie și din Franța, hotelul apare în continuare ca parte a Belmond, deținută 100% de LVMH. Întrebat de către echipa Reuters despre situație, grupul francez a transmis că proprietatea „funcționează autonom și independent”, fiind gestionată de o echipă locală. Atât LVMH, cât și Belmond au refuzat să ofere detalii suplimentare.

De-a lungul timpului, hotelul a găzduit personalități precum regele Charles, Elton John, Whitney Houston și Piotr Ceaikovski. În ultimii ani, a devenit un loc preferat pentru întâlniri ale elitei politice și economice ruse, inclusiv reuniuni între emisari ai lui Donald Trump și Vladimir Putin.
Un hotel cu istorie
Grand Hotel Europe nu este doar o proprietate de lux, ci o instituție istorică a Sankt Petersburgului. Construit între 1873 și 1875, după planurile arhitectului elvețiano-rus Ludwig Fontana, hotelul și-a deschis porțile la 9 februarie 1875. Diferențele de calendar fac ca uneori data inaugurării să fie menționată ca 28 ianuarie, Rusia folosind atunci calendarul iulian.
La începutul secolului al XX-lea, interioarele au fost remodelate în stil Art Nouveau de arhitectul Fjodor Lidval, iar Leon Benois a adăugat vitralii și elemente decorative, care au devenit emblematice. În perioada sovietică, hotelul era cunoscut sub numele de Evropeiskaya.
După o restaurare amplă între 1989 și 1991, administrarea a trecut succesiv prin mâinile lanțurilor Reso Hotels, Kempinski și OrientExpress Hotels, companie care a cumpărat hotelul în 2005 pentru 85 de milioane de dolari. În 2014, OrientExpress Hotels a devenit Belmond Ltd., iar hotelul a fost redenumit Belmond Grand Hotel Europe. Belmond a încetat operarea hotelului în 2023, însă proprietatea a rămas în portofoliul LVMH.
De ce nu pleacă LVMH?
Experții spun că decizia de a păstra hotelul poate avea mai multe explicații. În primul rând, hotelul este un activ profitabil, iar clădirea în stilul Art Nouveau în care funcționează este considerată o proprietate imobiliară de primă clasă.
„Este un activ prea valoros ca să fie abandonat.”
În al doilea rând, legislația rusă obligă companiile străine care se retrag să își vândă activele cu un discount semnificativ. În plus, orașul Sankt Petersburg deține 6,5% din clădire, ceea ce complică orice tranzacție. Primăria nu a răspuns întrebărilor privind o eventuală vânzare.
Nu în ultimul rând, păstrarea hotelului pare să fie și o strategie de a menține un punct de sprijin pentru o eventuală reîntoarcere pe piața rusă, întrun mediu de afaceri în care conexiunile personale și favorurile au contat întotdeauna.
Declarațiile de TVA depuse între 2022 și 2025 arată că hotelul a primit plăți de la companii aflate pe listele de sancțiuni ale UE și ale Marii Britanii. Printre acestea se numără două divizii ale producătorului de armament Rostec, o subsidiară a Tactical Missiles Corp., compania de transport naval Sovcomflot, gigantul energetic Rosneft și bănci precum Sberbank, Sovcombank și VTB.
Majoritatea plăților individuale nu depășeau 2.000 de dolari, sume care corespund costurilor pentru cazare, mese sau închirierea sălilor de conferințe. În unele cazuri, companiile au făcut astfel de plăți în mod repetat, în timp ce altele au apelat la serviciile hotelului doar ocazional.
Printre cei mai mari clienți se numără Sovcombank, care a plătit 140.000 de dolari, și Prezident Servis, o agenție de turism deținută de Kremlin, cu plăți de cel puțin 270.000 de dolari. Majoritatea acestor tranzacții au coincis cu edițiile din 2023 și 2024 ale Forumului Economic de la Sankt Petersburg.

Mezzanine & Delizie by Cipriani CAFÉ
Legal, dar controversat
Experți în drept internațional din Paris, din Londra și din Moscova con-firmă că hotelul nu încalcă sanc-țiunile internaționale. Serviciile de cazare și catering nu sunt vizate de restricții, iar sancțiunile UE nu se aplică automat filialelor din afara Uniunii. Totuși, Comisia Europeană avertizează că firmele europene nu pot folosi subsidiarele din Rusia pentru a eluda sancțiunile.
Întrebat dacă are vreo legătură cu hotelul, Kremlinul a răspuns că instituția nu desfășoară activități în domeniul ospitalității.
În ciuda contextului geopolitic, ho–telul a prosperat. Între 2022 și 2024, veniturile anuale aproape sau dublat, ajungând la 1,9 miliarde de ruble (aproximativ 25 de milioane de dolari), depășind nivelurile din anii premergători pandemiei.
Cazul Grand Hotel Europe ilustrează cât de alunecoasă devine etica corporativă atunci când sancțiunile internaționale se ciocnesc de realitățile unui business profitabil. Oficial, LVMH s-a retras din Rusia, închizând magazine și adoptând un discurs ferm. În practică, însă, grupul a păstrat un activ valoros, bine ancorat în cercurile de putere ale țării. Legalitatea operațiunilor nu schimbă faptul că există o zonă gri: cât de departe poate merge un conglomerat occidental în relația cu companii sancționate, chiar și indirect? Unde se oprește responsabilitatea și unde începe pragmatismul economic? Și cât de „independent” poate fi un hotel deținut integral de unul dintre cele mai influente grupuri de lux din lume?
Adio, dar rămân cu tine
Un alt semn pe care conglomeratul LVMH îl dă că nu vrea să părăsească cu adevărat piața rusă vine dinspre Dior, brandul său emblematic, care își pregătește discret terenul pentru o revenire în Moscova, în ciuda închiderii oficiale a boutique-urilor. Cazul Dior arată poate și mai clar decât povestea hotelului cât de relativă a fost retragerea brandurilor LVMH din Rusia. Deși boutique-urile au fost închise în martie 2022, documentele financiare consultate de presa rusă arată că entitatea locală a Dior își planifică deja revenirea: cele două magazine din Moscova, din Stoleshnikov și din GUM, ar urma să fie redeschise în 2028. Înainte de război, aceste două locații generau vânzări de peste 8 miliarde de ruble anual și un profit net de 1,3 miliarde.

Gum Mall, Piața Roșie
În realitate, Dior nu a părăsit niciodată complet piața. Brandul continuă să își reînnoiască mărcile comerciale, să plătească chirii uriașe pentru spațiile premium din centrul Moscovei și să fie prezent în marile lanțuri de cosmetice prin Dior, prin Guerlain și prin Acqua di Parma. Activitatea comercială a scăzut dramatic, veniturile entității locale au coborât la doar 592.000 de ruble în 2025, față de miliardele din anii anteriori, dar infrastructura rămâne intactă, într-o poziție de așteptare.
Experții din retail spun deschis ceea ce multe companii occidentale evită să formuleze: Dior nu vrea să piardă o piață unde luxul a avut mereu clienți și unde cererea nu a dispărut nici în plin război. Brandul păstrează contracte, spații și vizibilitate, pregătindu-se pentru momentul în care sancțiunile vor fi relaxate.
După publicarea acestor informații, LVMH a transmis, conform presei ruse, că toate boutique-urile Dior sunt închise și că nu sunt prevăzute schimbări. Totuși, cifrele, contractele și planurile interne conturează o realitate mult mai puțin categorică.












































