În perioada comunistă a dictaturii Ceaușescu, mașinile cu soț circulau într-o duminică, cele fără soț în cealaltă duminică, pentru a face economie de combustibil.
Foto Ziarul Scâteia din perioada comunistă
Externe

Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”

Comisia Europeană a avut o nouă idee genială pentru a face față unei crize energetice iminente: să-i învețe pe europeni cum să conducă într-un mod eficient energetic. Propunerea face parte dintr-un pachet de noi idei pentru economisirea energiei — de la ordine obligatorii de lucru de acasă pînă la subvenții pentru transportul public — în timp ce UE se pregătește pentru efectele tot mai grave ale războiului din Golful Persic.

Într-un proiect al viitorului său pachet de urgență energetic, obținut de Politico și care urmează să fie prezentat miercuri, Comisia prezintă o gamă largă de măsuri menite să reducă consumul — prezentate ca fiind cea mai rapidă și mai ieftină cale de a diminua dependența de combustibili importați. „Europa nu își poate permite să rămînă expusă la șocuri energetice din ce în ce mai frecvente”, se arată în document.

La baza propunerii se află recomandări practice care vizează obiceiurile zilnice. Printre acestea se numără propunerea de a „crește conștientizarea și de a oferi cursuri de conducere ecologică (eco-driving)” pentru a reduce consumul de combustibil, alături de zile fără mașini în orașe, extinderea pistelor pentru biciclete, promovarea bicicletelor de marfă pentru livrări și obligarea companiilor să limiteze călătoriile cu avionul în interes de serviciu.

Guvernele sunt, de asemenea, încurajate să promoveze cel puțin o zi de telemuncă pe săptămînă, să reducă tarifele la transportul public sau să le facă gratuite pentru anumite categorii de utilizatori și să descurajeze utilizarea mașinilor personale.

Alte propuneri includ încurajarea navelor de marfă să navigheze mai lent — așa-numitul „slow steaming” — pentru a economisi combustibil, precum și solicitarea către clădirile publice și comerciale de a coborî temperatura cazanelor sau de a ajusta setările sistemelor de aer condiționat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top