Agricultura României: performanță în 2025, presiuni majore în 2026

Anul 2024 s-a dovedit a fi unul complicat pentru agricultura României, dar, în 2025, a fost consemnată o creștere. Totuși, perspectivele pentru anul curent rămân condiționate de mai mulți factori de risc, iar presiunile sunt accentuate.

• „Inflația Ormuz” – noua provocare în ecuația politicii monetare
• Sorin Grindeanu: Îmi cer scuze românilor că nu am oprit această prăbușire mai devreme
• Bolojan, de la „salvator” la „asasin economic”. Datele INS arată o Românie prăbușită economic în ultimele 10 luni
• Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent
• Dezvǎluiri devastatoare despre Volodimir Zelenski

Agricultura din România a înregistrat, în 2025, o evoluție net favorabilă față de anul precedent prin creșterea generalizată a producției, susținută atât de extinderea unor suprafețe cultivate, cât și de îmbunătățirea randamentelor.

Datele statistice arată că au crescut producțiile la toate marile grupe de culturi: cereale pentru boabe, plante uleioase, leguminoase pentru boabe, cartofi și legume. 

În același timp, suprafața cultivată a crescut la plante uleioase, cereale, legume și cartofi. 

Avansul producției nu a fost obținut exclusiv prin extindere teritorială, ci, într-o măsură semnificativă, prin productivitate superioară. 

Cea mai mare contribuție la revenirea agriculturii vegetale a fost din zona cerealelor pentru boabe, care continuă să reprezinte nucleul agriculturii românești. 

Suprafața cultivată cu cereale a crescut ușor, de la 5,06 milioane de hectare în 2024 la 5,10 milioane de hectare în 2025. În schimb, producția totală a urcat de la 17,86 de milioane de tone la 24,51 de milioane de tone, adică un salt de +37,2%, explicat, în principal, prin randamente mai bune la hectar. 

ÎN FRUNTEA UNIUNII EUROPENE 

România s-a situat, în 2025, pe primul loc în UE la suprafața cultivată cu porumb boabe și cu floarea-soarelui. La producția de floarea-soarelui, România a fost tot pe primul loc, iar la porumb s-a clasat pe locul al treilea, după Franța și Polonia. La grâu, România a ocupat locul al patrulea atât la suprafață, cât și la producție, după Franța, Germania și Polonia. 

Totuși, o producție mare nu implică automat și un profit mare. 

Rentabilitatea finală depinde de prețurile de valorificare, de costul motorinei, al îngrășămintelor, al semințelor și al pesticidelor, precum și de costurile logistice. 

În ceea ce privește perspectivele pentru 2026, acestea rămân condiționate de o serie de factori de risc. Primul și cel mai important este riscul climatic, determinant în continuare pentru nivelul producțiilor. 

CONFLICTUL DIN ORIENTUL MIJLOCIU

Susținerea sectorului agricol devine, în perioada actuală, o prioritate strategică. 

Pe lângă acest factor structural, în 2026, se conturează și un risc conjunctural important, generat de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a dus deja la creșteri ale prețurilor la combustibili, exact într-o perioadă critică pentru agricultură, când lucrările de primăvară și de întreținere a culturilor implică un consum ridicat. Această suprapunere între nevoia sezonieră de carburant și scumpirea acestuia creează presiuni directe asupra costurilor de producție. Problema este amplificată de scumpirea simultană și a altor componente, în special a îngrășămintelor, puternic dependente de energie. Astfel, agricultura se confruntă cu un șoc de cost generalizat, într-un sector în care flexibilitatea de ajustare este limitată, și devine un vector de propagare a dezechilibrelor macroeconomice. 

Susținerea agriculturii nu mai este opțională, ci trebuie privită ca o necesitate economică. 

Intervențiile trebuie să fie rapide, țintite și proporționale cu amploarea șocului. Compensarea parțială a motorinei trebuie dublată de mecanisme de sprijin pentru îngrășăminte și pentru alte inputuri esențiale, precum și de facilități de finanțare pentru capital de lucru. Fără un asemenea pachet coerent, consecințele nu vor rămâne izolate la nivel sectorial, ci se vor transmite în întreaga economie. 

În paralel, devine critică accelerarea investițiilor în procesarea agroalimentară, un segment în care România rămâne structural deficitară. Susținerea acestui sector prin scheme de finanțare, prin facilități fiscale și prin predictibilitate legislativă trebuie tratată ca prioritate strategică. 

Consolidarea industriei de food processing nu doar că stabilizează veniturile din agricultură, dar reduce și dependența de importuri, amortizează șocurile externe și contribuie direct la echilibrarea balanței comerciale.

Astfel, susținerea agriculturii în această perioadă devine, în esență, o măsură de stabilitate macroeconomică.