Unde ești, voinicule?

Sistemul politic românesc actual trebuie înlocuit cu totul, nu doar reformat.

• „Inflația Ormuz” – noua provocare în ecuația politicii monetare
• Sorin Grindeanu: Îmi cer scuze românilor că nu am oprit această prăbușire mai devreme
• Bolojan, de la „salvator” la „asasin economic”. Datele INS arată o Românie prăbușită economic în ultimele 10 luni
• Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent
• Dezvǎluiri devastatoare despre Volodimir Zelenski

TOATE PARTIDELE, ACEEAȘI MIZERIE!

Barometrul Agenției de Rating Politic, realizat în prima decadă a lunii aprilie 2026, pe un eșantion de 1.187 de persoane, a produs o cifră pe care clasa politică din România ar trebui să și-o tatueze pe frunte: 39,2% dintre români consideră că sistemul politic trebuie înlocuit complet, indiferent de mijloace.

Un alt sondaj, cel al INSCOP, din septembrie 2025, merge și mai departe – 55% dintre români vor ca toate partidele actuale să dispară. Jumătate ar vota imediat un partid nou înființat.

Doamnelor și domnilor, acestea nu sunt doar opinii, ci verdicte care ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea. Budapesta tocmai a demonstrat că sistemele considerate de neînvins pot fi demolate. Peste tot în jurul nostru apar mișcări, lideri, rupturi. Numai România pare înghețată în același film rulat în buclă de 35 de ani.

Istoria nu mai are răbdare și nici noi nu ar trebui să mai avem. În basmele românești, voinicul vine întotdeauna să salveze împărăția. Însă, în politica românească, voinicul și zmeul s-au dovedit a fi același personaj. De fiecare dată.

Partidele actuale, fără excepție, sunt mașinării de perpetuare a furtului, a iresponsabilității și a mediocrității, iar România nu mai poate fi reformată, ci trebuie refondată.

Reforma presupune ca aceeași clasă politică să repare ceea ce tot ea a stricat, iar asta este o nebunie, un nonsens. 

Mai mult, ne-am convins cu toții că justiția română nu a fost capturată de PSD, de PNL, de USR și de ceilalți, ci a fost construită pentru a fi și pentru a rămâne captivă puterii. În realitate, niciun partid, dar absolut niciunul, nu-și dorește o justiție funcțională și transparentă. Din această cauză, justiția din România va fi mereu rușinoasă, incapabilă și ticăloasă, pentru că nu poți elibera ceva ce a fost proiectat să fie captiv.

Traian Băsescu Foto: George Călin/ Inquam

Președintele Băsescu a venit cu promisiunea rupturii de sistemul PSD, de nomenclatura postcomunistă, de rețelele Iliescu, de statul capturat de baroni. Asta era narațiunea lui fondatoare – omul nou care sparge sistemul vechi. 

În loc de toate acestea, a livrat securismul reconvertit și mafia de partid.

Președintele Iohannis a venit cu promisiunea normalității și a livrat zece ani de tăcere strategică. A fost un președinte care și-a folosit funcția ca scut personal, dispărând metodic exact în momentele în care România ardea: ale protestelor din 2017-2018, ale pandemiei, ale crizei constituționale sau ale alegerilor anulate. De fiecare dată, același reflex – o tăcere tâmpă și costisitoare, un pas înapoi și o liniște ticăloasă. 

A fost un dezastru de oțel, îmbrăcat într-o mănușă de catifea.

USR a fost cel mai rafinat furt de speranță din istoria recentă a României. A venit cu capitalul moral al pro-testelor din 2017, cu tinerii din stradă, cu retorica anti-corupție, cu promisiunea că există o alternativă reală și funcțională la clasa politică. 

Și a livrat exact ce promisese că va distruge: carierism politic pur, războaie interne pentru funcții, alianțe cu cei pe care îi denunțase, vot disciplinat pentru măsuri pe care le atacase în opoziție. A intrat la guvernare și a funcționat ca orice alt partid, cu singurul avantaj că avea un discurs public mai îngrijit.

Dar USR are o problemă și mai adâncă: nu știe cine e și ce vrea. Un partid care nu are identitate nu poate avea nici proiect. Mai grav, a consumat și a epuizat exact segmentul de electorat care mai putea produce o schimbare reală, tinerii educați, urbani, cu așteptări autentice. I-a luat, i-a dezamăgit, i-a trimis acasă sau în diaspora cu convingerea că nici măcar „cei buni” nu pot face nimic.

USR nu a fost doar un eșec, ci o capcană bine ambalată.

Nicușor Dan Foto Presidency.ro

Președintele Dan e un caz aparte și mai dureros, tocmai pentru că onestitatea lui personală pare reală. Nu cred ca este corupt și nici un mincinos patentat. Și tocmai asta face dezastrul lui mai greu de explicat și mai greu de iertat.

Nicușor Dan a câștigat Bucureștiul pe valul de dezgust față de Firea, adică pe anti-vot, nu pe un proiect. A guvernat patru ani capitala ca un inginer pus să repare o clădire, dar fără să aibă voie să intre în ea: blocaj după blocaj, un Consiliu General ostil, scuze reale, dar repetate până la epuizarea răbdării oricui. A câștigat al doilea mandat tot pe anti-vot.

Și a intrat în președinție cu același profil, de tehnocrat solitar, fără partid, fără structură, fără capacitatea de a construi coaliții sau de a negocia putere reală. Si cum natura are oroare de vid, dacă el n-are de niciunele, alții i-au completat lipsurile! 

Și mai grav: Nicușor a reintrodus serviciile secrete în ecuația anti-corupție, „unitate specială în SRI”, cu o naivitate sau cu o complicitate care, în oricare dintre variante, e îngrijorătoare.

Un om care nu a înțeles niciodată că în România nu poți reforma sistemul cu uneltele pe care el însuși le-a produs este o cauză pierdută pentru alegători și câștigătoare pentru păpușarii din spate.

Președintele Dan doar pare că e omul cinstit, care nu știe că e folosit. În politică, acest fapt e aproape la fel de periculos ca un om corupt, care știe exact ce face.

MAI EXISTĂ SALVATORI?

Nu voi scrie prea mult despre partidele extremiste și suveraniste, AUR, POT și cum le mai cheamă, pentru că ele nu reprezintă soluții reale pentru România. Sunt catastrofe ideologice, adevărate fundături chiar și pentru mizerabila noastră clasă politică.

Faptul că mulți români văd în ele o alternativă se poate explica mai mult prin prestația descalificantă a partidelor mainstream, decât prin propriile performanțe.

Tot ce susțin și tot ce propun acești oameni este mincinos și ilogic, pentru că AUR nu e un partid. El este, de fapt, o continuă tranzacție, o afacere cu umilința, cu disperarea și cu frica oamenilor. Nu au construit nimic, nu au propus nimic verificabil, nu au rezolvat nimic concret.

Au prosperat exclusiv din dezastrul altora, din sărăcie, din corupție, din abandon instituțional, fără să fi contribuit vreodată la rezolvarea vreuneia dintre aceste probleme.

Mai mult, soluțiile lor sunt fie importate direct din manualul Kremlinului, fie extrase din arsenalul Gărzii de Fier, suveranism deghizat în patriotism, ortodoxie deghizată în morală publică, xenofobie deghizată în identitate națională.

George Simion. Foto Inquam Photos/Saul Pop

AUR nu vrea să salveze România. Vrea să o cumpere la preț de faliment și susține că asta este marea schimbare.

Fiecare val a venit cu același script al rupturii și a produs același tip de continuitate oribilă.

Românul a fost păcălit de atâtea ori cu exact aceleași promisiuni, încât reflexul lui față de orice „salvator” este reprezentat de neîncredere, de cinism, și, abia la urmă, dacă mai rămâne ceva, de o urmă de speranță, imediat înăbușită.

EXEMPLUL MAGYAR

Duminică, 12 aprilie 2026, Péter Magyar a câștigat alegerile parlamentare din Ungaria cu 53,6% dintre voturi și o supramajoritate care îi permite să modifice Constituția. 

Viktor Orbán, care a construit un sistem de neînvins în cei 16 ani la putere, a sunat personal să felicite câștigătorul, la mai puțin de trei ore după închiderea urnelor. Prezența la vot a depășit 77%, record absolut în istoria Ungariei post-comuniste.

Peter Magyar Foto Facebook PM

Magyar e doar un exemplu, nu un model direct exportabil. 

Ungaria nu epuizase încă figura salvatorului. România a epuizat-o de cinci ori. 

Magyar a fost și insider, fost loial al Fidesz, fost soț al Juditei Varga, ministrul Justiției din Ungaria între 2019 și 2023.

Ungaria nu a avut înaintea lui cinci valuri de „oameni noi”, care să fi livrat aceeași dezamăgire.

Și totuși, lecția lui Magyar contează. Nu ca biografie de imitat, ci ca dovadă că un sistem blindat se poate demola.

Că prezența la vot de 77% e posibilă atunci când oamenii cred că de data aceasta contează. Că se poate construi o majoritate de 53% pe un mesaj simplu: corupție versus viață normală, est versus vest, minciună versus discurs onest, fără media cumpărată și fără rețele sociale, controlate de putere.

J.D. Vance vizitase Budapesta cu câteva zile înainte, pentru a-l susține pe Orbán, însă gestul s-a întors împotriva lui. MAGA e un produs american neconvertibil, resentiment al clasei muncitoare albe, dorință a unei Americi doar imaginare.

Orbán era singurul argument că mișcarea trumpistă e exportabilă. Fără Orbán, MAGA rămâne o umbră americană, oricât de vizibilă ar fi ea. Suveranismul, extremismul, orientările pro-ruse deghizate în patriotism, toate au rămas acum pe câmpul de bătaie al Budapestei.

CE AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE ROMÂNIA

Principala problemă nu este cine va demola structura securisto-comunistă osificată sub masca democrației, ci cum mai convingi 40% dintre oamenii care vor înlocuirea completă că acest proces este încă posibil, în condițiile în care aceiași oameni au mai crezut asta și au primit de fiecare dată același sistem, dar cu altă față.

Răspunsul, dacă există, e unul singur – credibilitatea personală absolută a celui care propune ruptura.

Nu este nevoie de un fost om de partid care a „înțeles că sistemul e rău”. România a văzut această conversie de zeci de ori și știe că e o tehnică de manipulare, nu o transformare. Nu este nevoie de un tehnocrat fără biografie publică, pentru că România nu mai votează abstracțiuni.

României îi trebuie cineva care a trăit în proximitatea sistemului, care l-a înțeles, dar nu a fost contaminat de logica lui internă, de clientelismul de partid, de loialitățile cumpărate, de compromisurile acumulate. Cineva cu o biografie verificabilă, cu un trecut curat nu ca slogan, ci ca fapt demonstrabil.

Condiția e dificilă, poate imposibilă. 

Un om complet exterior sistemului nu știe unde e fundația putredă. Un om care a pătruns prea mult în interior e deja parte din ea. 

Zona de credibilitate autentică e îngustă și, tocmai de aceea, e rară.

Ferestrele istorice nu rămân deschise prea mult.

Este cert că actualele partide vor fi măturate la următoarele alegeri, pentru că presiunea cifrelor e de necontestat. 40% dintre români au înțeles deja ceea ce clasa politică refuză să admită.

Magyar nu a câștigat pentru că Ungaria l-a meritat. A câștigat pentru că Ungaria a înțeles că timpul se termină.

România are același tip de înțelegere. Ce nu are încă e omul care să transforme verdictul în acțiune. Iar dacă nimeni nu ridică această mănușă, o va ridica exact cel pe care nu îl vrem, adică zmeul care va pretinde că e voinic. 

* Articol preluat de pe platforma Substack, cu acordul autorului