Într-o confesiune scrisă pentru Q Magazine, Chris Simion a dezvăluit cum a învins cancerul și cum a construit un teatru. Paradoxal, puțini colegi de breaslă, actori, i-au fost alături.
- Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
- PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
- ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
- Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
- Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat
„Totul a pornit de la intuiția, certitudinea, revelația că, numai prin acțiune, pot schimba. Dacă doar mă lamentez, nu am cum să transform.” Chris Simion pentru Q Magazine

Chris Simion, pe vremea când l-a luat partener pe Dumnezeu
VÂNZAREA. CUMPĂRAREA
Cu binecuvântarea mamei și cu implicarea necondiționată a lui Tiberiu Mercurian, soțul și jumătatea mea în toate nebuniile pe care le fac, în 2016 am vândut casa bunicii mele.

Tiberiu Mercurian și Chris Simion, împreună prin boală și pentru teatru
Am primit 200.000 de euro și în loc să plecăm în vacanțe, să îi punem în bancă, să începem o aventură imobiliară sau alte opțiuni care sunt la modă, ne-am propus să construim un teatru.
Eram constrânși prin această sumă, fiind singurii bani pe care îi aveam, în primul rând de nevoia de a construi într-o zonă centrală (pentru că snobismul bucureșteanului este activ și oamenii încă nu merg la teatru la periferie) și, nu în ultimul, de a găsi un loc cu energie pozitivă, asta nefiind doar o pretenție, ci mai degrabă o obsesie.
Condiții provocatoare pentru agenții imobiliari. Și un bonus dat de arhitect, terenul să nu fie sub 500 mp pentru a ieși un spațiu care să asigure sustenabilitate.

Am găsit și am cumpărat ruinele din Calea Griviței 53 după opt luni, evitând această stradă inițial pentru că o localizam în cu totul altă parte a Bucureștiului, respectiv dincolo de gară. Nu știam nimic de Calea Griviței istorică, spre centru, la o intersecție de doar trei minute cu o celebră arteră a capitalei, Calea Victoriei. Și habar n-aveam că este a doua stradă ca vechime din București și că acest cartier, Grivița veche, în perioada interbelică, era considerat Montmartre-ul orașului.
Vânzarea – cumpărarea a durat o zi întreagă.
În fața notarului erau 13 proprietari care nu s-au înțeles niciodată.
S-au liniștit în momentul în care le-am zis ce vrem să facem. Nu cred că ne-au luat în serios.

Casa pe care am cumpărat-o era în metastază, studiul istoric ne încuraja să cerem declasarea, nu să salvăm monumentul, dar noi ne-am încăpățânat.
Reușita proiectului s-a bazat mult pe inconștiența noastră. Faptul că nu am știut în ce ne băgăm a fost magic.
Am mers pe instinct, nu pe rațiune, și asta a făcut să înaintăm în cele mai halucinante momente, în care orice om normal la cap s-ar fi oprit. Noi am continuat, sfidând încercările, căci simțeam că acest demers nu este despre noi, nu este despre ego, ci fix invers, despre comunitate, despre a fi împreună, despre solidaritate, generozitate, memorie și despre moștenirea pe care o lăsăm pentru cei care vin după noi, un exemplu pe care suntem datori să îl dăm.
După care ne-am testat limitele, umorul, prieteniile.

El este cel care a proiectat visul din sufletul meu: Codrin Trițescu, arhitectul Grivița 53. După mine și Tiberiu, Codrin a fost primul care a văzut terenul din Calea Griviței 53 și ne-a încurajat să-l luăm. Așa a început visul meu să devină realitate… din ziua în care Codrin a zis „se poate face”.
PROIECT PREMIAT ÎN LUME
Mai există trei repere în istoria teatrului românesc de filantropi care au construit teatre din inițiativă privată, doar că ei au avut o cu totul altă situație materială, au construit integral din bani personali. Noi n-am avut averea lor, dar am avut casa bunicii mele și restul a fost completat, ca într-un puzzle, de toți cei care au crezut în visul nostru și s-au identificat cu el. Cele trei repere la care mă refer sunt Teodor Costescu (Palatul Culturii de la Turnu Severin), Gheorghe Pastia (Teatrul și Ateneul din Focșani) și Liviu Ciulley, inginerul constructor care a construit pentru fiul său, Liviu Ciulei, actualul Teatrul Nottara în 1946. De atunci nu s-a mai construit niciun teatru din inițiativă privată în România. Teatrul Grivița 53 mai are o particularitate care îi definește unicitatea și puterea: este primul teatru construit de la zero de o comunitate.

În 2017 am început campania de strângere de fonduri pentru construcție. Echipa proiectului era formată din mine, Tiberiu, arhitectul Codrin Trițescu și alți câțiva prieteni care au intrat voluntar să ne sprijine. Tot atunci am înscris proiectul la cea mai prestigioasă competiție de arhitectură sustenabilă din lume, Gala Lafarge Holcim.
5007 proiecte înscrise din toată lumea. 7 premii. Grivița 53 a câștigat unul dintre acestea.
A fost prima dată când România a câștigat un loc pe podium în acest concurs. În juriu au fost arhitecți cu notorietate internațională, personalități a căror validare a însemnat maxim pentru că am închis gura târgului, orice tentativă de „scepticism” românesc a fost anulată din fașă.
La început, raportarea la proiect era în termeni de „un vis frumos” sau „o fantasmagorie”.

ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, un constant iubitor de teatru și susținător al artiștilor
Mulți n-au crezut și nici măcar n-au avut nevoie să creadă. Asta nu ne-a descurajat, ci dimpotrivă, ne-a determinat să mergem înainte, căci nu despre ei era povestea, ci despre noi.
AM FOST DIAGNOSTICATĂ CU CANCER
La două zile după ce ne-am întors de la Gala de Premiere, care a avut loc la Marsilia, am fost diagnosticată cu cancer de sân. La o lună după, m-am operat, iar tot anul 2018 am fost în chimioterapie și radioterapie.

Nu am ieșit public, nu am dat interviuri video pentru a nu lăsa lumea să vadă perioada mea oncologică și să doneze de milă. Am considerat că Grivița 53 are destinul ei și nu trebuie să impresioneze pe nimeni altfel decât prin ceea ce este.
Am înțeles cât de mare este nevoia ca acest vis să devină realitate pentru unii oameni și câtă responsabilitate am față de toți cei care cred în proiect și ne sunt alături.
Campania se lansase, oamenii donau pentru proiect, eu dispărusem și, cu toate acestea, demersul mergea înainte. A fost prima dovadă că nu eram singură. Inițiativa a fost a mea, dar reușita a fost și este a noastră.
A fost emoționant să văd că visul meu nu era doar al meu, că erau sute de oameni, apoi peste 14.000 de oameni care au simțit că e și povestea lor, că este și nevoia lor de a lăsa ceva în urmă, de a da un exemplu generațiilor următoare, de a participa la schimbare.

Pascal Bruckner, scriitor de renume internațional, a scris prima sa piesă de teatru pentru Grivița 53
În 2018, filosoful și romancierul francez Pascal Bruckner, care este și președintele onorific al Fundației Calea Griviței și alături de care colaborez din 1999, a scris pentru Grivița 53 prima lui piesă de teatru din carieră, „Cu ce vă servesc?”, pe care am regizat-o ca proiect independent și am jucat-o pe unde am putut pentru promovarea teatrului.
Au jucat Maia Morgenstern și Rodica Mandache.
În 2019 am lansat campania „Ouăle Grivița 53”, unde artiști din diferite domenii au pictat 19 ouă de 2m/1,20 din fibră de sticlă și le-au transformat în obiecte de artă.
O parte dintre ei au fost pictori, o parte actori, regizori, muzicieni, sportivi care au făcut echipă cu pictori. De exemplu: Gheorghe Fikl, Francisc Chiuariu, Mirela Trăistaru, Alexandra Nechita, Arantxa Etcheverria, Vasile Murivale, Iuliana Vîlsan sau echipele Cristian Mungiu – Dalina Bădescu, Oana Pellea – Mirela Trăistaru, Marius Manole – Mirela Trăistaru, Maia Morgenstern – Cabiria Morgenstern, Alex Găvan – Adina Mastalier, Horațiu Mălăiele – Cristi Farcaș, Alexandru Tomescu – Ana Munteanu, Dan Perjovschi & group of creators și lista continuă.

Aproape fiecare ou are peripețiile facerii lui și campania aceasta, în sine, poate fi baza unui film documentar. Nu mai spun de cei nouă ani… Ce sursă de inspirație sunt pentru o producție cinematografică! Există fotografii și filmulețe pe siteul www.grivița53.ro la secțiunea Campanii. Nu ne‑am priceput să le vindem așa cum fac profesioniștii, le-am estimat sub cota de piață, dar scopul principal era să reușim să promovăm proiectul, apoi să strângem bani pentru teatru.
Lucrările valorau în realitate mult mai mult, dar artiștii ne-au susținut cauza, s-au alăturat demersului, ne‑au dat libertate asupra obiectelor , pe scurt absolut toate ouăle s-au vândut și ne-au făcut celebri. Din acel moment, multe companii, multe persoane fizice au aflat despre noi și au devenit interesate să se asocieze. A fost prima noastră campanie de succes.

Tot în 2019 am aflat de deschiderea call-ului pentru revitalizarea monumentelor istorice, un call inițiat prin programul Ro-Cultura, granturile SEE 2014-2021. Ni se potrivea mănușă, dar asta nu însemna nimic. Am avut multe piedici din partea autorităților care ne-au creat situații demne de invidia lui Kafka. Noi ne-am așteptat ca instituții precum Primăria Capitalei sau Institutul Național al Patrimoniului să vină în sprijinul unui astfel de demers cultural. Nu m-ați crede dacă v-aș povesti absurdul întâlnirilor cu autoritățile, nu sunt fictive, avem dovezi, argumentele lor împotriva realizării proiectului și atitudinea suprarealistă a celor care conduceau la acea vreme aceste instituții, dar am acceptat propunerea de a face un documentar în care cu mult umor vom arăta călătoria facerii Teatrului Grivița 53.
AM CREZUT CĂ TEATRUL NU E MALL
În caz că mai există tineri care vor să construiască teatre, să nu cedeze.
Când spun că acest demers cultural este un miracol, știu exact ce spun.
Dumnezeu lucrează prin oameni, la fel ca și Diavolul. Sunt oameni care construiesc și oameni care distrug. Că așa stă Universul în echilibru.
Nu trebuie să judecăm, ci doar să alegem foarte clar de care parte suntem și de ce.

Cu emoțiile, stresul și nervii de rigoare am obținut documentele necesare și am depus actele în ultima zi. Am așteptat doi ani să primim răspunsul.
În 2021 am fost declarați eligibili pentru grantul de 1,9 milioane de euro pentru care am aplicat. După ce am primit vestea că suntem printre câștigători a început coșmarul real cu obținerea autorizației de construire.
Ne-am declarat apolitici și apartinici, dar am ajuns să apelăm la toate partidele politice în momentul în care era să pierdem tot grantul pentru că nu primeam autorizația. Și am găsit politicieni care au fost înainte de toate oameni și s-au unit pentru cauza noastră; fiecare, prin contribuția lui, a reușit să convingă primarul că Teatrul Grivița 53 este necesar pentru București și nu poate fi pus pe aceeași treaptă cu proiectele realizate de dezvoltatori imobiliari.
În naivitatea noastră am crezut că a construi un teatru nu este echivalent cu a construi un mall sau un proiect comercial. Din păcate, fix la fel a fost văzut demersul.
Dar asta nu ne-a intimidat pentru că știam că nu este așa și eram datori să dovedim asta.

Tot în 2021, în paralel cu travaliul obținerii actelor pentru începerea șantierului, ne-am dus la Târgul de Mărțișor de la MȚR unde am vândut mărțișoare – mini cărămizi de lut, ajutați de mulți colegi care au promovat și au stat la tarabă unde au vândut aceste obiecte-simbol pentru construcția teatrului.
Printre ei îi amintesc pe Oana Pellea, Maia Morgenstern, Ilona Brezoianu, Marian Râlea, George Ivașcu, Iuliana Vîlsan, Corina Moise, Antoaneta Cojocaru, Marius Manole, Rodica Mandache, Maria Miu, Medeea Marinescu, Vlad Logigan, Mirela Zeța și alții.

Campania s-a numit „Vindem cărămizi, construim un teatru”, iar numele celor care și-au achiziționat cărămida-ctitor sunt trecute în foaierul teatrului, pe instalația ctitorilor, așa cum am promis. Din păcate nu s-au implicat atât de mulți artiști-ctitori cum ne-am așteptat.
Inițial am crezut că va fi toată breasla. N-a fost cazul.
Dar am știut că acest proiect este doar pentru cei care au nevoie de el. E o dovadă de maturitate și înțelegere când accepți că oamenii sunt liberi să aleagă.
Invidia este tot o formă de apreciere, este o dovadă a faptului că ceea ce facem este bine.
Nu te invidiază nimeni pentru ceea ce nu-și dorește pentru sine.
Slavă Domnului că nu ne-am oprit în astfel de reacții, nu am lăsat să ne atingă răutățile pe care le auzeam. Ne-au și amuzat multe dintre bârfe, căci ne dădeau satisfacție, eram subiect de discuție.
Le-am remarcat, le-am respectat și le‑am lăsat în urmă, nu le-am dat importanță, nu le-am luat cu noi în călătorie. Pentru noi au contat oamenii care au venit cu energie pozitivă, cu gând constructiv. Ne întâlneam cu multe măști, ne zâmbeau în față, ne vorbeau de rău pe la spate, dar nu era problema noastră.

Fațada finalizată
A crede în demersul Grivița 53 a fost o opțiune, nu o constrângere. Așa am reușit să ducem acest proiect la bun sfârșit, fără să ne pese de ce se întâmplă în exterior, de ce zic ceilalți și să rămânem atenți la ce se întâmplă în noi și cu noi.
Dacă acest proiect nu ar fi fost îngăduit, nu s-ar fi putut realiza. Partenerul principal este Dumnezeu.

La 1 Martie 2023, a început șantierul, iar la 15 Martie 2025 am avut recepția imobilului. După nouă ani, în septembrie 2025, am inaugurat clădirea: patru etaje, două săli, trei foaiere, o cafenea și alte spații.
Sala mare, de 140 locuri (110 jos, 30 la balcon, cu gradene mobile), scena de 8 m adâncime și 7,5 m lățime în variantă italiană, 10,5 m înălțime, o trapă de 2/5, cabine cu duș pentru actori, un spațiu de regrupare, 13 ștăngi, un pod rulant, echipament scenotehnic performant.

Sala de spectacol, aproape de finalizare
Sala mică este de 70 de locuri, 14 m lungime, 7,5 m lățime, 5 m înălțime, black box, cu posibilitatea de a așeza gradenele în multiple variante, lift care urcă la fiecare etaj, locuri pentru persoane cu dizabilități, trei foaiere care pot găzdui evenimente conexe, mulți pereți pe cele 4 etaje care așteaptă să expună lucrări, o cafenea și o curte interioară în care vom planta copaci și va deveni un spațiu verde.

Tulburătoarea scenă din piesa inaugurală, „5+3=9” în care Chris Simion, diagnosticată cu cancer, se luptă cu moartea pentru viață
În decembrie 2025 am inaugurat Teatrul cu spectacolul „5+3=9” care se joacă cu sala full.

Din distribuția piesei „5+3=9” fac parte Mara Tătar, Costin Stăncioi, Bianca Adelina Geantă, Tamara Găgeatu, Tiberius Zavelea, Viktoriia Medviedieva, Oleksandr Solokha / Mirel Cumpănaș
În februarie, avem premiera „Fade to grey”, cu Andrea Gavriliu și Edwin Mokaya din Africa. Este inaugurarea Sălii Studio, a doua sală a teatrului. În martie avem un eveniment mondial, care ne pune pe harta teatrelor din străinătate. Celebrul om de teatru Eugenio Barba vine trei săptămâni în Teatrul Grivița 53 pentru a sărbători 90 de ani de viață și 70 de ani de muncă prin prezentarea a opt spectacole, ateliere, master-class-uri și regizarea unui performance.
Ne ținem de ce am promis. Construim cultural performanță, emoție, experiență.

















































