„Donația ta a plecat. Dar unde se duce cu adevărat? Această întrebare și-o pun milioane de francezi înainte de a dona. Conform Barometrului încrederii în asociații și fundații realizat de Institutul Viavoice, 65 % dintre francezi menționează lipsa de încredere în utilizarea fondurilor ca principal obstacol în calea donației, înaintea lipsei de mijloace financiare”, se arată într-un articol publicat de un ONG de prestigiu din Franța, cu doar cîteva zile înainte ca o lege de transparentizare a finanțării ONG-urilor să împartă societatea română în două. ONG-iștii români se lamentează că publicarea finanțatorilor va reduce donațiile. În Franța, bunăoară, problema se pune exact invers: tocmai lipsa de transparență alungă donatorii.
- Analiză în Franța: De ce transparența a devenit principala provocare a ONG-urilor
- Cazul „Sebastian Ghiță” și harta invizibilă a războiului informațional. După 7 ani de tăcere…
- PSD, plângere penală împotriva lui Ludovic Orban
- Lider PSD: Domnule Bolojan, dați drumul României!
- Putin la Beijing: Arhitectura multipolarității
Life este un reputat ONG umanitar și de solidaritate internațională, înființat în Franța în anul 2009. Organizația activeză în peste 25 de țări, în special din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, pentru a ajuta populațiile aflate în situații de extremă vulnerabilitate.
Într-o analiză publicată pe siteul propriu relativ recent, ONG-ul dezbate problema transparenței donațiilor.
„De ce transparența a devenit principala provocare a ONG-urilor”, încearcă să descifreze organizația.
„Cu douăzeci de ani în urmă, majoritatea donatorilor aveau încredere fără să verifice. Mai multe scandaluri din sectorul umanitar au schimbat situația: proastă gestionare a fondurilor, cheltuieli administrative excesive, conducători prea bine remunerați. S-a instalat neîncrederea. Astăzi, donatorii vor dovezi. Nu promisiuni, nu imagini frumoase pe un site internet. Date concrete, verificabile și, dacă se poate, certificate de o terță parte independentă.
ONG-urile serioase au înțeles această schimbare. Și-au adaptat comunicarea, și-au consolidat mecanismele de control și și-au deschis datele spre consultare publică. Life face parte dintre ele.
Ce așteaptă concret donatorii
Barometrul încrederii (Don en Confiance / Institutul Viavoice) identifică cinci așteptări principale, fiecare fiind menționată de peste 60 % dintre donatorii intervievați:
– Trasabilitatea donațiilor: să știe concret unde se duce banii
– Eficacitatea acțiunilor: rezultate măsurabile, nu declarații de intenție
– Claritatea misiunilor: coerență între ceea ce se comunică și ceea ce se realizează
– Controlul independent: un audit extern sau o etichetă recunoscută
– Transparența financiară: acces la conturi și la indicatorii de gestionare
În rezumat
– Îndoiala privind utilizarea fondurilor este principalul obstacol în calea donației pentru francezi, înaintea lipsei de bani.
– Life ONG își publică anual conturile în acces liber și alocă mai mult de 85 % din resursele sale misiunilor pe teren.
– Cinci elemente permit verificarea transparenței unei ONG: conturi publicate, procentul misiunilor sociale, gradul de independență, raportul de impact și prezența pe teren.
– Life merge mai departe decît prevede legea invitînd voluntari să asiste direct la activitățile de pe teren.
– Departamentul de relații cu donatorii al Life stă la dispoziție pentru a răspunde la toate întrebările privind utilizarea fondurilor.
Life mai spune că își publică conturile anuale în acces liber pe siteul propriu. Acestea sunt disponibile și în Journal Officiel des Associations et Fondations d’Entreprise (JOAFE). O dublă expunere care face orice manipulare imposibilă”, se mai arată în material.
Sursa Inpolitics

















































