Actual

Candidați la președinția Academiei Române

Academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru, vicepreședinți ai Academiei Române, vor candida marți pentru funcția de președinte al prestigiosului for.

Președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a declarat pentru Agerpres că nu va mai candida pentru nicio funcție în conducerea instituției și a confirmat depunerea candidaturilor celor doi vicepreședinți.

Alegerile pentru președinte vor avea loc marți, în cadrul Adunării Generale, conform Statutului Academiei, care prevede organizarea scrutinului o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.

Cei doi candidați vor avea la dispoziție 10 minute pentru a-și prezenta planul managerial în fața Adunării Generale.

Conform Statutului, președintele Academiei este ales fie cu două treimi din voturi în primul tur, fie cu majoritate simplă în turul al doilea. Președintele ales își va prelua funcția după 15 zile de la data scrutinului.

În 29 aprilie vor avea loc alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți și secretar general.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top