
Kim Jong-un, noul lider al Coreei de Nord, a primit titlul de "mareşal", după ce duminică Ri Yong-ho a fost eliberat din...
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, miercuri, în prezentarea raportului privind MCV, că România a făcut un pas înapoi de...
Personalul ambasadelor din Podgoriţa ale României, Marii Britanii, Franţei, Greciei şi ale altor state a fost evacuat în noaptea de luni spre...
În situaţia în care vor apărea evenimente neprevăzute pe parcursul JO, armata britanică va avea 2.
Liderii europeni plănuiesc să trimită reprezentanţi care să supravegheze respectarea obligaţiilor asumate de România în privinţa democraţiei, intensificând presiunea asupra Bucureştiului în...
În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, emisarul internaţional Kofi Annan i-a transmis acestuia că situaţia din...
Cinci alpinişti străini şi-au pierdut viaţa, marţi, într-un accident de alpinism în Elveţia, pe vârful montan Lagginhorn, a anunţat poliţia cantonului Valais,...
Numărul şomerilor înregistraţi în Spania a scăzut în luna iunie, ca urmare a contractelor încheiate pe perioada verii, cu 98.
Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza valului puternic de căldură ce afectează SUA de mai multe zile şi a...
Pakistanul a redeschis coridoarele pentru aprovizionarea trupelor NATO din Afganistan, închise din noiembrie 2011, în urma unui raid aerian american, anunţă secretarul...
Francezii trebuie să se mobilizeze în faţa unei "crize fără precedent" care ameninţă modelul social francez şi a unei datorii "copleşitoare", astfel...
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a ajuns marţi pe una dintre Insulele Kurile de Sud, revendicate de Japonia de la anexarea acestora de...

Membrii comunităţii internaţionale, reuniţi la Geneva, au ajuns la un acord privind tranziţia politică în Siria.

Un eşec al reuniunii de la Geneva pe tema Siriei ar face "ireversibilă" spirala violenţelor, avertizează emisarul internaţional Kofi Annan.
A început Consiliul European de la Bruxelles.
Revoltele din cadrul "primăverii arabe" şi instabilitatea provocată în urma prăbuşirii regimurilor înlăturate de la putere au permis reţelei teroriste Al-Qaida să...
Cinci membri Al-Qaida au reuşit să evadeze dintr-o închisoare situată în oraşul yemenit Hodeida, a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciilor de...

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a fost resimţit sâmbătă în provincia indoneziană Aceh (Sumatra, nord-vest), a anunţat agenţia de meteorologie şi...

Dupa ce s-a uitat noapte de noapte la televizor de când a început Euro 2012, pentru a nu rata vreo partidă, un...
Noul Guvern de la Atena vrea limitarea disponibilizărilor şi extinderea cu "cel puţin doi ani" a perioadei pentru aplicarea planului de austeritate...
Cancelarul german Angela Merkel va efectua la 27 iunie o vizită neoficială în Franţa, la invitaţia preşedintelui Francois Hollande.