

Şefa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Daniela Drăghia, şi-a dat demisia în urma diferenţelor de opinie privind...
Premierul Victor Ponta a decis înfiinţarea unui comitet interministerial pe probleme sociale, care va avea ca "obiective principale" combaterea sărăciei, incluziunea socială,...
CNA a aprobat cu unanimitate solicitarea RCS&RDS de scoatere a posturilor Antena Group de pe platforma sa de satelit, în termenul prevăzut...

Administraţia Prezidenţială a informat că şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr.
Un tren în care se află aproximativ 150 de pasageri a rămas blocat, joi după-amiază, în zona municipiului Oneşti, după ce apa...
Judecarea dosarului liderului MISA Gregorian Bivolaru, în care acesta a fost achitat de două instanţe pentru perversiune sexuală, act sexual cu un...

Televiziunea Română a transmis o solicitare Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind încheierea unui acord de eşalonare a plăţilor către stat.
Ministerul Finanţelor a renunţat la iniţiativa de impozitare a fiecărei tranzacţii în câştig, criticată de jucătorii din piaţa de capital, şi propune...
Ministerul Educaţiei anunţă că Liviu Pop, cel care asigură interimatul la conducerea instituţiei, a decis să majoreze cu 15% sumele plătite cadrelor...
Procurorii DIICOT fac, joi, 72 de percheziţii, dintre care 26 la sediile unor firme din Iaşi, Bucureşti, Bacău, Botoşani, Baia Mare, Vaslui...

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru 11 judeţe şi Capitală, valabilă de joi...
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au marcat joi cinci ani de la decesul lui Ralu Filip, preşedinte al CNA în perioada 2002...
Numărul utilizatorilor activi de telefonie mobilă a scăzut anul trecut, crescând în schimb traficul, atât cel de voce, cât şi cel de...

Secretarul de stat Alexandru Rafila a declarat că Ministerul Sănătăţii aşteaptă o solicitare din partea lui Şerban Ionescu pentru a-l trimite la...

Administraţia Naţională "Apele Române".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România va susţine, la reuniunea informală a Consiliului European, găsirea de soluţii pentru ca Grecia...
Actorul Iurie Darie se află, la două zile după intervenţia chirurgicală, într-o stare mult mai bună decât la internare, poartă conversaţii, primeşte...
Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul...
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.
Aproximativ 500 de posturi vacante din sistemul sanitar au fost deblocate, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, printr-o hotărâre de guvern aprobată miercuri de...

Toate proiectele din POSDRU aflate în implementare vor fi verificate, iar procedurile de verificare a cererilor de rambursare şi de evaluare în...