

Liderul PSD, Victor Ponta, i-a transmis, șefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, la începutul întâlnirii dintre reprezentanții FMI, BM ,CE cu cei ai...
Asociaţia Magistraţilor din România se arată revoltată de discursul preşedintelui Traian Băsescu de la reuniunea comisiei MCV de la Ministerul Justiţiei şi...

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu, a declarat,...
43 de parlamentari au semnat o iniţiativă legislativă depusă la Senat care prevede că ziua de 30 noiembrie, în care este sărbătorit...
Senatorul PC Dan Voiculescu spune că atacul lui Traian Băsescu la adresa justiţiei reprezintă “reacţia-reflex a unui cetăţean care se ştie vulnerabil”...

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că de ziua sa de aniversarea sa îşi doreşte „linişte”, pe care spune că o va...
Liberalul Ludovic Orban susţine că nu poate să-i ureze nimic lui Traian Băsescu de ziua lui, dar a apreciat că şeful statului...
Preşedintele Traian Băsescu i-a atenţionat pe judecători, la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar...

Băsescu: Justiţia nu se poate substitui la nesfârşit Executivului.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, marţi seară, pentru 29 de zile, printr-o...
TVR precizează, în urma acuzaţiilor USL că postul public îl mediatizează excesiv pe şeful statului, iar liderii opoziţiei nu au fost la...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, se declară nemulţumit, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, de faptul că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a "arogat" calitatea...

USL, opţiune electorală pentru 50% dintre alegători.
Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Bihor şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare, autoritatea care verifică modul în care...
Senatorul social-democrat Lia Olguţa Vasilescu solicită preşedintelui Traian Băsescu demiterea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru că ar fi permis, prin Legea Educaţiei,...
Conducerea Camerei Deputaților a decis, să-i retrimită consilierului primului-ministru, Andreea Paul Vass, o scrisoare pe care aceasta o adresase Parlamentului, cu indicația...
Parlamentarii PDL au fost invitaţi, joi, la Vila Lac, la o întâlnire cu şeful statului pentru a marca ziua acestuia de naştere,...

Senatorul PDL Mircea Cinteză a pierdut la Curtea de Apel procesul în care a contestat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate care a...
Un deputat PSD, Carmen Moldovan, care este şi preşedinte al Forumului Naţional al Ecologiştilor, solicită Ministerul Mediului şi Pădurilor oprirea definitivă a...
Într-o rochie neagră, strâmtă, din latex şi cu cizme înalte, strâmte şi sexy, ministrul român Elena Udrea pozează cu îndrăzneală pe coperta...

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că România nu a recunoscut şi nu recunoaşte independenţa Kosovo şi că, pentru moment, nu există...