
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, luni, că USL va menţine cota unică de impozitare de 16%, el precizând că există...
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting pentru orele: 18:20 si 19:30.
Statul Major General a propus pentru militarii care se află în teatrele de operaţii din Afganistan organizarea a opt secţii de votare,...
Premierul Victor Ponta a declarat pentru agenţia Mediafax că a transmis Comisiei Europene luni, în jurul orei 17.
Elevii români au câştigat patru medalii, dintre care două de aur, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, unde România a ocupat...
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, luni seară, că biroul său de la Palatul Cotroceni a fost sigilat, la fel ca şi...
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a cifrat în ultima săptămână la 107,49 milioane lei, în creştere cu...
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că vede ca posibilă coabitarea cu USL după referendum, în situaţia în care se va...
Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot vota la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României din 29 iulie pe baza paşaportului sau a...
Marile premii puse în joc duminică la extragerile Loto 6/49 şi Joker, de peste 2,9 milioane de euro şi, respectiv, peste 1,8...
Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială şi-a amânat vizita în România, programată să înceapă pe 24...
Un incendiu a izbucnit, luni, la Ambasada Republicii Vietnam din Bucureşti, situată pe strada C.
IML a trimis procurorilor raportul medical în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrain Năstase.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat într-un interviu acordat agenţiei Agerspres,că are încredere în votul românilor din 29 iulie...
Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat vor începe luni şi se vor încheia în data de 20 iulie,...
Proiectul de raport al CE pentru Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare este aşteptat să ajungă la Sofia duminică seara,...
Un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, duminică după-amiază, în apropiere de vama arădeană Nădlac, martorii spunând că există mai mulţi...
Sâmbătă este Ziua Naţională a Franţei.
USL îi solicită preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, să nu se agaţe de "chichiţe legislative" şi să spună clar dacă îşi va da...
Fostul ambasador francez la Bucureşti Henri Paul pledează pentru încheierea tranziţiei democratice a României, devastată de o criză politică, într-un articol de...
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a declarat, sâmbătă, că societăţile franceze care vizează dezvoltarea investiţiilor lor în România au nevoie de...