“Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români aflaţi în străinătate că pot vota la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012, în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României din străinătate, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autorităţile române: paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate”, se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit MAE, scrutinul se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală.
Cetăţenii români pot vota în străinătate la orice secţie de votare, fiind înscrişi pe listele electorale suplimentare.
În context, MAE face un apel public către cetăţenii români care se află în străinătate să verifice valabilitatea documentelor de identitate pe care le deţin şi să facă demersurile necesare pe lângă misiunile diplomatice sau oficiile consulare pentru reactualizarea în timp util a acestora.
MAE arată că pentru exercitarea votului alegătorul trebuie să meargă la secţia de votare, urmând să fie înscris pe un tabel electoral cuprinzând numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, fiecare alegător semnând de prezenţă în acest tabel.
Membrii biroului electoral verifică dacă persoana care vrea să voteze este cetăţean român – pe baza actului de identitate pe care îl prezintă, fiind verificat în egală măsură dacă actul de identitate respectiv este valabil.















































