Jurnal Floriana Jucan. Mulțumesc „Regal literar” pentru „Distincția culturală”

15 IULIE – RECUNOSCĂTOARE „REGAL LITERAR”

„Stimată Doamnă Floriana Jucan,

Cu deosebită considerație și aleasă prețuire, avem onoarea de a vă aduce la cunoștință că, în urma deliberărilor juriului, ați fost desemnată laureată a Distincției Culturale în cadrul Premiilor Regal Literar, ediția a VII-a (2026).

Această distincție vă este conferită pentru activitatea editorială desfășurată în publicația Q Magazine, prin realizarea de interviuri, eseuri publicistice și materiale dedicate culturii, memoriei și identității românești, cu contribuții semnificative la promovarea dialogului dintre cultură, spiritualitate și spațiul public contemporan.

Juriul Premiilor Regal Literar, ediția a VII-a, a fost alcătuit din: Acad. Mihai Cimpoi (președinte de onoare al juriului – membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, președinte fondator al Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău), Prof. Hnor. Univ. Dr. George Coandă (președinte al juriului –președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – filiala „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița), Pr. Prof. Univ. Dr. Habil. Constantin Necula (membru de onoare al juriului – președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), Doina Dabija (redactor-șef al ziarului „Literatura și Arta”, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – filiala Chișinău), Conf. Univ. Dr. Marius Andreescu (cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române), Magda Grigore, Veronica Balaj, Conf. Univ. Dr. Ing. Andrei Drăgulinescu, Adrian Artene (director editorial al Gândul Media Network), Maria Ivanov (director editorial al revistei „TIMPUL”, ediția Republica Moldova) și Claudiu Dumitrache (director fondator al revistelor „Regal Literar” și „Bucharest Tribune”, precum și al Myosotis Media Group, membru afiliat CPFCFC din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca).”

16 IULIE – LA NEW MUSEUM…

Mitul eminescian vizual începe cu o fotografie din 1869.

Dorind să se înscrie la Universitatea din Praga, Eminescu și-a făcut o fotografie de tip portret. Dosarul de admitere i-a fost respins, însă imaginea lui la 19 ani i-a asigurat „admiterea” în istorie.

Aceasta a fost copiată și difuzată masiv în țară. Mai multe tiraje de epocă apar în expoziție – ele evocă prezența figurii poetului în conștiința națională. În 1869, Eminescu publicase puține poezii, dar chipul său plin de însuflețire s-a imprimat de timpuriu în mentalul colectiv drept imaginea Poetului prin definiție: figură romantică juvenilă, de semizeu intelectual, transfigurată de un viitor pe care îl întrezărește în depărtare, asemenea unui vizionar.

Văzută din semiprofil, cu bărbia ridicată, imaginea iconică a Poetului se apropie de aceea pașoptistă a Mariei Rosetti, din tabloul România revo-luționară, de C.D. Rosenthal.

Imaginii consacrate a chipului eminescian ca simbol popular al geniului i se adaugă ilustrarea artistică a operei sale, odată cu a patra ediție maioresciană a Poesiilor (1889), cu desene de Pamfil Polonic. Din 1895 a apărut seria de cărți poștale ilustrate de Leonard Salmen, inspirate din versurile lui Eminescu: 100 de poezii în 200 de desene care au conturat reprezentarea publică a operei poetului. Romanțioase, naive și adesea kitsch, aceste ilustrate au plasat receptarea poeziei eminesciene în registrul popular, adolescentin și oniric al basmului vizual, infuzat de un sentimentalism exaltat.

Sunt doar câteva rânduri din expo-ziția dedicată lui Mihai Eminescu de la New Museum Art situat în Amzei 13, pe care am văzut-o duminică și la care m-am reîntors azi.

P.S. Pentru că expoziția eminesciană s-a terminat, haideți să mergem să vedem Muzele lui Brâncuși, din 18 septembrie până în 20 decembrie.

3 AUGUST – VREŢI SĂ MAI AFLAŢI ŞI ALTCEVA DESPRE DUNĂRE DECÂT CĂ „A SECAT”?

Atunci abandonaţi televizorul pentru Muzeul Naţional de Istorie care dedică fluviului o expoziție temporară cu istoria, cultura, transformările și geopolitica pe care celebra apă le-a însoțit milenii la rând. Imperii, poduri, zei în statui și artefacte mărturisitoare arată viața de-a lungul secolelor pe care fluviul care ne traversează țara a „trăit-o”.

Am văzut pe harta memoriei afective vacanțele copilăriei pe Dunăre din satul Poiana, în apropierea căruia muzeografii au consemnat Traian și Islaz, localități celebre, am recitit despre impresionantele lucrări de arhitectură și inginerie care au stat la baza podurilor peste Dunăre la Cernavodă și Drobeta Turnu Severin, am admirat podoabele de acum două mii de ani și miniaturile care l-au precedat, fără să știe atunci, pe Giacometti.

Dacă nu pentru lecția de istorie „de pe apă” măcar pentru doamna de la Librăria interioară care mi-a mărturisit că de 28 de ani stă pe un salariu modic din dragoste de muzeu şi pentru bucuria că oameni ca mine mai cumpără cărți cu Iorga…

„Căci, de-a lungul întinderilor uriașe ale marilor neamuri, multă vreme se cheamă Dunărea; apoi, acolo se apropie de Sciția, devine Hister și se varsă în Pont prin șapte brațe…”, Pomponius Mela, de Cronografia

„…când Dunărea își unește malurile prin gheață, și, întărită de îngheț, poartă pe spinare războaie uriașe…”, Plinius cel Tânăr, Panegiricul lui Traian

„Acolo unde Danubiul, strâns între maluri, atinge zidurile mele, șiruri de castre și turnuri înalte stau la pândă, și, de-a lungul țărmurilor se întinde, ca un arc, fruntea înarmată îndreptată spre dușman”, Claudianus, De consulatu Stilichonis

„Când se apropie de Dacia, pentru prima dată fluviul devine limpede o graniță: barbarii stăpânesc malul stâng, iar romanii teritoriul de pe malul drept…” Procopius, De Aedificiis

FIECARE FEMEIE VISEAZĂ LA UN PRINȚ…

Singurul la care aș fi visat și eu e mort de mult.

Vorbea româna, italiana, franceza, turca, araba, persana, scria fluent, ca marii clasici, în latină, greacă veche și slavonă. Era enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor, membru al Academiei de Științe din Berlin, „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”, vorba lui George Călinescu, și un spirit universal, care „unea talentele vechilor greci, știința literelor și aceea a armelor”, vorba lui Voltaire.

Cum nu mai puteam aspira la vreo cină cu el, l-am „trăit” într-un număr al revistei Q Magazine, la 350 de ani de la naștere și la 300 de ani de la trecerea în nemurire. Mulți s-au întrebat atunci „Cine mai face o copertă cu Cantemir în zilele noastre?”. Eu! Pentru că e chiar genul meu de Prinț. Și depărtarea lui nu mă împiedică să fim împreună… Cum am fost și ieri, la Muzeul Național de Istorie.

4 AUGUST – PRÂNZUL MEU DE AZI

Mama mea mi-a trimis niște ardei copţi și eu aveam de acasă niște scrisori. Un prânz fabulos… azi!

Iorga, îndrăgostit și prolific nu doar în cărți, ci și în epistolele către Ecaterina, la începutul poveștii lor de dragoste ce avea să devină o căsnicie de 4 decenii:

C, Să nu crezi că-ți țin necaz pentru că nu-mi scrii. E natural. Îmi scrii puțin pentru că-ți scriu așa de mult, mă iubești puțin fiindcă te iubesc așa de mult. Așa e regula pe lume, mă supun acestei regule nedrepte și, atunci când aștept în zădar un rînd al tău, îți scriu zilnic: „Te iubesc, C”.

C, În toate ale vieții mele pot zice că aștept: aștept un contract cu ministeriul, aștept socoteala cu Academia, aștept fericirea mea. De ce vrei să aștept și scrisori cari nu vin?

Dragă C,

(nu te supăra că scriu așa)

Iartă-mă că ți-am făcut morală ieri și recunoaște că aveam puțină dreptate. De ce să distrugi singură poesia relațiilor noastre de acum? Gîndește-te că, terminîndu-se procesul, cînd va fi vremea să scrii scrisorile drăguțe pe care le aștept în fiecare zi?

Cînd îmi vei face mărturisirile de iubire discrete, la care nici nu mai sper, atît de mult mi le-ai refuzat?

E bine la începutul unei vieți comune să fie și amintiri de acestea.

Îți trimit mărci: cele franceze cu Napoleon III sînt luate de pe scrisori originale ale lui V. Alecsandri. Te iubesc, N

C, De unde vine insomnia? Dintr-un sentiment, copilule, care se chiamă dor, dorul de tine, de timpul cînd vom fi împreună. Cînd îți voi fi mai drag decît acuma (aşa puțin îți sînt și acuma, nu-i aşa?), o să-l simți. O să dormi puțin și rău și o să ți se pară interminabil timpul, așa cum îmi pare mie, iar insomnia devine mai deasă cînd îți închipui că iubita, care scrie abia la zece zile odată, nu te iubește, ci te ia, fiindcă așa i se spune de unii și alții. Te iubesc, C.

N.

12 AUGUST – DE PE VREMEA CÂND MAI TRĂIAU BĂRBAȚII…

… și credeau că „opiniile nu supraviețuiesc dacă nu ți se dă prilejul de a lupta pentru ele”.

Mann a murit într-o zi de 12 august. Avea 80 de ani.

În mulți luptase cu nazismul și în alți, nu puțini, trăise exilul.

Îl țin minte și azi nu pentru că Nobelul l-a trecut în statistica premianților, ci pentru că ne-a descris atât de bine, atunci, „sanatoriul” în care lumea e internată acum.

Nu toți vom sfârși într-un război, dar nu va scăpa nimeni de luptele interioare…