

Am crezut că orice formă de exprimare în spațiul public trebuie să salveze nu numai ideile în care crezi și pe care...

Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației. El a transmis printr-un „mesaj la final de mandat”: „Astăzi, 22 decembrie...

Într-o țară care se laudă cu salturi în clasamentele globale și creșteri economice spectaculoase, realitatea de la firul ierbii rămâne dureroasă: România...

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală, împotriva măsurilor luate de Guvern în sistemul...

„Deschiderea anului școlar se va face în premieră în România, în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, în fața Palatului...

România se află în Epoca de piatră, „nici măcar” în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației și...

Mesajul transmis de prof. dr. Anca Florea, către elevi, la începutul anului școlar, a ajuns la mine în septembrie, întâmplător. M-a cucerit...

Pentru a marca această ocazie specială, ce coincide cu aniversarea a 160 de ani ai Universității București, pentru care Facultatea de Filosofie...

Un sistem de învățământ corect reprezintă o temelie solidă pentru o societate modernă, asigurând tuturor copiilor șanse egale de a învăța și...

Emoțiile tinerilor și ale părinților în așteptarea rezultatelor iau sfârșit miercuri, 3 iunie, când se vor publica. Ptrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Peste 20 de ani, țara noastră va rămâne penultima din Uniunea Europeană la salarii, la pensii, la calitatea educației, a sănătății și...

Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni...

Sindicatele din Educaţie organizează marţi, începând cu ora 11:00, un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până la...

Liderii celor trei mari sindicate din educație au anunțat luni, după negocierea cu ministrul Muncii, Marius Budăi, că protestul programat pentru marți,...

Premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au reușit să-i convingă pe profesori la greva pe termen nelimitat, care ar putea pune...

Am aniversat luni, în Aula Teoctist Patriarhul, împlinirea a 12 ani de când s-a înființat, mai întâi în inima părintelui Vasile Gavrilă...

Sute de angajați din sistemul de educație au protestat în fața Parlamentului, cerând majorarea salariilor din învățământ. Potrivit FSLI, acțiunile au început...

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că bugetul pe anul viitor pentru Educaţie este de 3,2% din PIB, şi nu 2,1%,...

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă primele rezultate ale examenului de Bacalureat de anul acesta. Un...

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri că 1.8 milioane din cei peste 2.9 milioane de elevi și preșcolari vor începe școala...

Moderatorul de televiziune Cosmin Prelipceanu „lovește” din nou. Marți seară, 28 septembrie, în timpul emisiunii de la Digi24, atunci când, în timpul...