România, între miliardari și mame care trag roaba

Într-o țară care se laudă cu salturi în clasamentele globale și creșteri economice spectaculoase, realitatea de la firul ierbii rămâne dureroasă: România continuă să fie măcinată de sărăcie.

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

SĂRĂCIA UNEI NAȚIUNI

Un cercetător mi-a povestit, de curând, o scenă pe care nu o pot uita: la o școală dintr-un sat din Călărași, o mamă își aducea copilul la ore într-o roabă, căci este sărmanul băiat lovit de o boală ce îl împiedică să meargă. Copilul avea mintea ageră și dorea să învețe, așa că mama lui l-a adus zilnic la școală, timp de opt ani, într-o roabă. Îl aducea de dimineață, îl lăsa la cursuri și îl aștepta pe o bancă, în curtea școlii, să termine orele și să îl ducă înapoi acasă. Opt ani! Timp în care această scenă nu a mișcat pe nimeni, nici pe primar, nici pe prefect, nici pe vreun potentat local, nici miile de funcționari de la nenumăratele direcții și inspectorate înființate tocmai pentru a ajuta instituțional astfel de copii. 

O astfel de imagine poartă cu sine simbolismul dramei parcurse de România de astăzi: a șasea cea mai mare țară din UE, o economie care a lăsat în urmă state precum Ungaria, Croația, Letonia sau Grecia, dar care rămâne națiunea cu cea mai mare pondere a populației aflate în sărăcie. O sărăcie completată de un sistem educațional aflat la coada Europei. 

Ce rost mai au toate cifrele din statisticile creșterii economice dacă statul, hrănit din belșug din această creștere, nu poate să ajute un asemenea copil precum tânărul cărat cu roaba la școală de mama sa? Ce rost mai au toate topurile de bogați, miliardari și milionari din țară, dacă nu se găsește unul care să doneze un cărucior medical unei familii amărâte de romi din străfundul Călărașiului rural? 

Ce rost mai au direcțiile de protecție a copilului, de asistență socială, ce rost mai au inspectoratele școlare, dacă, în secolul al XXI-lea nu putem aduce la școală un copil care își dorește să învețe atât de mult încât se lasă adus cu roaba la școală?

Dacă suntem cinstiți cu noi înșine, trebuie să admitem că rămânem o națiune extrem de săracă, în ciuda unei creșteri economice remarcabile – cea mai mare din UE din 2007 încoace. 

Iată cum arată clasamentul european al sărăciei, ultimul disponibil, în anul 2023: România se află pe primul loc în ceea ce privește riscul sărăciei, cu un procent de 32% din întreaga populație.

32% dintre români, o treime dintre noi adică, se află în risc de sărăcie și de excluziune socială! Ce înseamnă asta? Persoanele expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială sunt cele care trăiesc în gospodării care se confruntă cu cel puțin unul dintre cele trei riscuri de sărăcie și excluziune socială: riscul de sărăcie, privațiuni materiale și sociale severe sau trăiesc într-o gospodărie cu o intensitate a muncii foarte scăzută. O treime dintre români se află într-una din aceste clase de riscuri. 

Sărăcia este, deci, cea mai gravă dintre problemele care ne trag în jos. Sărăcia rămâne prima cauză pentru exodul românilor la muncă în străinătate. Sărăcia rămâne cea mai mare povară pentru acest popor, pentru că este cel mai greu de înlăturat. 

CELE TREI CLASE DE RISCURI: (1) Riscul de sărăcie înseamnă situația unui venit disponibil echivalent (după transferurile sociale) sub pragul riscului de sărăcie, care este stabilit la 60% din venitul disponibil echivalent median național după transferurile sociale.(2) „Persoanele care trăiesc în gospodării cu intensitate a muncii foarte scăzută” sunt acele persoane care trăiesc într-o gospodărie în care membrii de vârstă activă au lucrat un timp egal sau mai mic de 20% din potențialul lor total al timpului de muncă în cursul anului precedent (cvasi-șomaj). (3) Expunerea la privațiuni materiale și sociale severe (SMSD) – cel mai complex indicator – se referă la lipsa forțată a bunurilor necesare și dezirabile pentru a duce o viață adecvată. Este definit ca fiind proporția populației care se confruntă cu o lipsă forțată a cel puțin 7 din 13 elemente de privațiune.

EDUCAȚIA INSUFICIENTĂ – CAUZA IMEDIATĂ A SĂRĂCIEI

Fără a avea pretenția unei serioase și temeinice cercetări sociologice, vă propun să observăm câteva date statistice. Banca Mondială utilizează un indicator numit „Anii de școlarizare ajustați în funcție de învățare” (LAYS – learning adjusted years of schooling), o măsură care combină cantitatea de școlarizare (anii de educație formală) cu o măsură a calității acelei școli (rezultatele învățării).

Ei bine, dacă ne vom uita la rezultatele acestui indicator, vom descoperi că suntem, cu un scor de 8,4, penultimii în Europa, după noi fiind doar Republica Moldova (cu 8,3). Bulgaria are 8,7, Ungaria – 10,3; Polonia – 11,4; Cehia – 11,1; Slovacia – 9,8; Grecia – 10; Croația – 10,4. Prin vest, codașele sunt Spania și Italia, cu 10,5 fiecare. Toate statele cu mare performanță economică din vest au scoruri peste 11 la acest indicator. 

Puținătatea educației de la noi se poate, însă, vedea, în foarte mulți indicatori. Avem, de exemplu, cea mai mare rată de părăsire prematură a școlii (16,6%) din UE, ceea ce înseamnă că o șesime dintre tinerii României cu vârsta între 18 și 24 de ani au absolvit cel mult gimnaziul și nu au mai parcurs nicio altă formă de educație sau de formare profesională. 

Avem o șesime dintre tinerii din fiecare generație pierduți pentru integrarea într-o societate modernă, ceea ce înseamnă că nu vor putea niciodată să lucreze altfel decât muncă brută și vor fi condamnați la salarii de mizerie întreaga viață. 

Dar ceilalți vor avea oare acces la salarii mult mai bune? Păi doar foarte puțini dintre ei, deoarece școala pe care o vor face mai departe nu îi pregătește prea mult pentru a avea meserii și locuri de muncă prea sofisticate. La testele standardizate care măsoară competențele elevilor de 15 ani din întreaga lume, România s-a situat pe penultimul loc în Europa, cu 1284 de puncte, urmată fiind doar de Bulgaria, 1242 puncte. Ungaria are un scor de 1432; Polonia – 1477; Cehia – 1474; Slovacia – 1373; Croația – 1421. 

Explicația preferată a responsabililor români cu educația este aceea că școala noastră nu îi pregătește pe copii pentru testele tip PISA. Sărmanii, nici măcar nu pot pricepe că tocmai pentru astfel de teste trebuie pregătiți elevii, deoarece asta se cere peste tot în lume. Dacă noi credem că vom realiza aici o insulă în care copiii vor învăța ceva aparte de restul lumii și asta va fi un mare succes, atunci avem o mare problemă de înțelegere.

În fine, ultimul indicator care con-tează în aprecierea cantitativă a per-formanțelor din educație este ponderea absolvenților de studii superioare. Și aici suntem ultimii din UE, cu doar 25%, departe de media europeană de 41%. Putem nota și faptul că suntem ultimii din UE și la ponderea celor cu studii doctorale. 

UN POPOR CU VENITURI MICI

De vreme ce acesta este nivelul școlilor pe care le avem în țară, atunci nu ar trebui să ne mire nici sărăcia la care suntem campioni. Căci – nu-i așa? – cine are carte, are și parte. Păi hai să vedem cum arată harta salariilor medii din UE, exprimate la paritatea puterii de cumpărare. Pare că nu suntem chiar ultimii, având în spatele nostru alte trei țări: Bulgaria, Ungaria și Grecia. Numai că diavolul se ascunde în detalii, oameni buni. 

Procentajul ăla mare de copii care părăsesc școala timpuriu știți unde se vede? În faptul că avem a treia cea mai mică pondere a adulților care lucrează: doar 69,5% dintre cei cu vârsta între 20 și 64 de ani! Cu șase puncte procentuale mai puțin decât media europeană. Faptul că nu avem chiar cele mai mici salarii din UE este ultra-compensat cu faptul că 30% dintre adulții noștri nu muncesc! Ungurii care au salarii puțin mai mici decât la noi (în prețuri comparabile), lucrează într-o proporție mult mai mare: 81%.

Mai evident, o treime dintre tinerii cu educație scăzută de la noi (34,4%) nu sunt nici în educație, nici într-o formă de calificare sau de formare profesională, făcând din țara noastră campioana europeană la ponderea tinerilor NEET (Not in Employment, Education, or Training). Ca urmare, avem al treilea cel mai mic venit disponibil pentru gospodării din UE, în prețuri comparabile, puțin peste 10.000 euro/locuitor. 

Pentru a fi cât se poate de clar: explicațiile imediate ale nivelului mare de sărăcie sunt ponderea foarte mică a celor care lucrează, dar și salarizarea celor care muncesc. Dar explicația explicațiilor, cauza celor două cauze de mai sus este, de fapt, proasta performanță din educație. Dar de ce-om avea o performanță atât de scăzută în educație? 

EDUCAȚIE ȘI SERVICII DE INFORMAȚII

Ajunși aici, poate n-ar fi rău să despicăm firul în patru și să vedem cam cât cheltuim noi pentru educație: după ultimul clasament disponibil de la Eurostat, suntem singurul stat UE care alocă educației mai puțin de 3% din PIB, mai precis 2,89%. Media europeană este de 4,6%, cu mai bine de 50% mai mult decât la noi. 

România e singurul stat european care alocă educației sub 3% din PIB!

Și dacă tot comparăm bugete pe domenii, să spunem că anul acesta, bugetele serviciilor secrete din România ajung la 1,62 miliarde de euro (peste 8,1 miliarde de lei), deci cam 85 euro/locuitor. Spre comparație, Marea Britanie, cea mai mare putere de intelligence din Europa, alocă în contul unic al serviciilor de informații o sumă de 3 miliarde de lire pentru 2025, deci 50 de euro/locuitor:

Să fie și mai clar: britanicii, care sunt una dintre marile puteri ale lumii și care desfășoară intense activități de informații (din Ucraina până la complicata graniță irlandeză), cheltuie pentru serviciile de informații, raportat la om, doar 60% din cât cheltuie românii!

Iar SUA, cel mai important stat de pe planetă, cea mai mare putere militară și economică a lumii, are pentru 2025 un buget al comunității de informații de 73,4 miliarde de dolari (National Intelligence Program – NIP) plus 28,2 miliarde de dolari pentru informațiile militare (Military Intelligence Program – MIP). În total 101,6 miliarde de dolari, adică 253 de euro/locuitor!

Poate dacă n-am mai fi atât de implicați în jocul politic stupid de la noi de acasă și ne-am uita la cifrele mari am putea înțelege mai bine comparațiile dintre națiuni. Poate așa am înțelege, de exemplu, de ce britanicii sunt cea mai veche democrație continuă din lume, iar noi suntem dați exemplu negativ de fiecare dată când vine vorba de democrație.

DE UNDE VINE, OARE, SĂRĂCIA?

Haideți să ne uităm, acum, la imaginea de ansamblu: avem cea mai mare rată a populației în risc de sărăcie din UE, suntem pe ultimul loc în UE la indicatorii de performanță din educație, suntem antepenultimii din UE la venituri nete disponibile. Ar putea oare și guvernanții să vadă o legătură între aceste clasamente?

Mai avem, oameni buni, și cea mai mică alocare de fonduri publice pentru educație și cercetare-dezvoltare din UE. O putea, oare, vreun politician de la putere să vadă vreo legătură cu performanța din educație?

Și mai avem cam cea mai mare alocare de bugete pentru serviciile de informații din Europa. Aici chiar că nu mă mai întreb dacă înțelege cineva de la vârful statului vreo legătură cu cele expuse anterior…