Pe lângă performanțele internaționale, Simona Grigorescu oferă ședințe de masaj facial premium, cursuri de automasaj și consiliere pentru o carieră în estetica facială.
Foto Facial Therapy
Featured

Simona Grigorescu. Mâini de nivel mondial

A scris istorie în estetica facială, devenind prima româncă selectată în topul mondial al terapeuților la competiția internațională FaceMatrix Paris 2024. În 2025, a obținut locul II mondial la etapa finală din Japonia, într-un concurs în care 80% din evaluare s-a bazat pe tehnologie AI de scanare facială, iar 20% pe expertiza unui juriu internațional. Simona Grigorescu, un terapeut premiat internațional, într-un portret Q Magazine.

PROFUNZIMEA ESTETICII

Într-o epocă în care frumusețea pare tot mai des să fie dictată de tehnologie, algoritmi și intervenții invazive, Simona Grigorescu propune o întoarcere la esență: masajul facial ca ritual de regenerare profundă. Fondatoarea Facial Therapy povestește cum a ajuns să facă istorie în estetica românească.

„Călătoria mea în masajul facial a început firesc, așa cum încep foarte multe povești de succes, fără un plan concret la început, dar cu multă muncă, disciplină, voință și încredere în proces. Am știut că prin perseverență și cu multă seriozitate, partea financiară va veni ca un rezultat firesc al implicării mele și al dorinței de a deveni din ce în ce mai bună în ceea ce fac”.

Simona nu a ales acest drum întâmplător. Crescută într-un mediu în care frumusețea era parte din cotidian, mama ei fiind o prezență desăvârșită, a simțit încă din copilărie că estetica și îngrijirea personală vor deveni ghidul ei în viață. A urmat cursurile celei mai vechi Școli de Cosmetică și Igienă din România, unde pasiunea pentru sănătate și anatomie a prins contur. „Medicina și anatomia m-au atras în mod special. Le-am studiat cu seriozitate, iar această bază mi-a fost esențială în înțelegerea profundă a masajului facial”.

Experiența ei s-a extins dincolo de granițele țării, prin formări și călătorii la Paris, Chișinău, China, Japonia, fiecare călătorie oferind o viziune distinctă.

„Fiecare școală și cultură au adus o perspectivă diferită, dar complementaritatea dintre ele m-a ajutat să dezvolt o abordare proprie, adaptată nevoilor reale ale clientelor mele”.

Printre cele mai memorabile clipe din cariera sa, Simona amintește cazul unei cliente care, din cauza tensiunii musculare, nu mai putea deschide gura. „Singurul aliment pe care reușea să-l consume era supa. După mai multe ședințe, m-a strâns în brațe și mi-a spus: «Acum pot mușca dintr-un măr»”. Astfel de experiențe confirmă că masajul facial nu este doar estetică, ci și terapie.

Într-o lume obsedată de rezultate rapide, Simona susține eficiența masajului facial. „Nu există comparație. Produsele cosmetice acționează strict la nivelul superficial al pielii. Ridurile se formează în profunzime, la nivel muscular, unde nicio cremă nu poate ajunge”. 

„Masajul acționează asupra musculaturii, circulației și sistemului limfatic, cu efecte vizibile și durabile”.

RITUALUL REGENERĂRII

Pentru Simona Grigorescu, masajul facial este un ritual complet. „Este o formă de reconectare cu propriul corp. Un timp dedicat ție, în care respiri, te liniștești, îți simți fața, mușchii, pielea. Este o pauză activă care combină relaxarea profundă cu îngrijirea estetică”.

După mai multe ședințe, apar schimbări profunde în atitudinea clientelor. „Văd o mare schimbare în încrederea în sine, în postură, în privire, în tonul vocii. Femeile capătă o prezență diferită, mai conștientă și mai sigură”. 

„Cele mai frecvente probleme abordate sunt ridurile, bruxismul, asimetriile, conturul facial slăbit și blocajele pe nervul vag”. 

„După primele ședințe, cele mai multe femei sunt surprinse de cât de mult se poate schimba fața fără nicio intervenție invazivă. Musculatura facială este structura de susținere a feței. Prin masaj lucrăm exact acolo. Stimulăm circulația, oxigenarea celulară, drenajul limfatic și relaxăm tensiunile. Astfel, pielea se ridică natural, tonusul se îmbunătățește, iar trăsăturile se redefinesc fără nicio intervenție externă”.

INAMICUL NEVĂZUT

Simona atrage atenția asupra cortizolului, hormonul stresului, care afectează colagenul și elasticitatea pielii. „Masajul facial este una dintre cele mai eficiente metode naturale de a reduce nivelul de cortizol. Prin activarea nervului vag și relaxarea profundă, corpul intră într-o stare de echilibru”.

„Femeile sunt tot mai informate, se preocupă serios de sănătate și frumusețe. Frumusețea nu mai este privită superficial, ci ca parte integrată a unei stări de bine”. Simona învață constant de la clientele sale, care îi povestesc despre proceduri noi și aparate moderne.

Într-o lume dominată de tehnologie, Simona Grigorescu rămâne convinsă că lucrul făcut cu mâna nu va dispărea. „Niciun aparat nu poate reproduce drenajul limfatic manual sau conexiunea pe care o stabilești prin atingere. Cererea pentru masaj facial este în creștere constantă și va continua să fie așa”.

Fondatoarea Facial Therapy consideră că echilibrul începe cu sinceritatea față de propria imagine. „Dacă te uiți în oglindă și îți place ce vezi, ești bine cu tine”, spune ea. Fața, vizibilă în fiecare clipă, nu poate fi ascunsă, iar felul în care o îngrijim reflectă mai mult decât estetică – este o expresie a stării noastre interioare, a acceptării și a reconectării cu sine.

Simona Grigorescu nu oferă doar tratamente. Ea oferă o călătorie spre autenticitate, o reconectare cu sinele, o formă de vindecare prin frumusețe. În mâinile ei, masajul facial devine o artă, iar frumusețea, o expresie a echilibrului interior. 

Facial Therapy oferă tratamente personalizate de masaj facial sculptural, menite să redefinească contururile feței, să stimuleze colagenul și să redea strălucirea naturală a pielii. Tehnicile dezvoltate de Simona Grigorescu sunt noninvazive, eficiente și bazate pe anatomia facială.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top