

Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur...

Duminică 4 mai, pentru prima dată la nivel național, românii reîntorși se vor întâlni pentru a se cunoaște, a-și spune povestea și...

Federația Asociației Bolnavilor de Cancer deplânge întârzierea gravă a emiterii autorizației de construire pentru un nou corp de clădire în București, destinat...

La 28 aprilie, luminile s-au stins în toată Spania și Portugalia. Trenurile s-au oprit, semafoarele au generat haos, rețelele de telefonie mobilă...

Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol și alte agresiuni sexuale, a...

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, îi asigură pe români că nu există niciun risc de blackout la noi în țară, așa cum se...

30 Aprilie este Ziua Logisticii militare. „Logistica este arta de a planifica și de a conduce mișcarea și întreținerea forțelor.” spunea D.D....

Alianța Pacienților Cronici din România și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice solicită Executivului să aprobe hotărârea privind lista medicamentelor compensate și...

Călin Georgescu a ajuns, în această dimineață, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o plângere...

Tribunalul Prahova a admis cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei...

Astăzi, în jurul orei 14.00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, a avut loc o explozie, urmată...

Cu doar 4 zile înainte să înceapă votul pentru alegerile prezidențiale, ambasada SUA la București transmite un mesaj care ar trebui să...

Agenția independentă MKOR a lansat rezultatele studiului „Consumer Sentiment 2025”, realizat în perioada 24 – 27 aprilie 2025, pe un eșantion reprezentativ...

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără a încetat din viață astăzi, la vârsta de 75 de ani din cauza unei insuficiențe respiratorii....

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat pentru Q Magazine că există șanse mici ca în România să se producă un...

La Palatul Cotroceni a avut loc pentru prima dată dezbaterea electorală, organizată de Digi24, între principalii candidați la alegerile prezidențiale. Evenimentul a...

Deputatul PSD Alexandru Rogobete, președintele comisiei pentru pentru Sănatate și Familie avertizează că cel mai mare Institut de Boli Cardiovasculare din România...

UPDATE Au fost raportate întreruperi de la Madrid la Lisabona, cu mari părți din Peninsula Iberică fără curent încă de luni după-amiază....

Moțiunea simplă inițiată de AUR, POT și SOS împotriva ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu a trecut cu 61 de voturi pentru și...

Din 9 mai, Opera Comică pentru Copii aduce în fața bucureștenilor spectacolul de balet „Mama păcălită”, o producție care a făcut și continuă...

Cheltuielile militare mondiale au crescut la 2718 miliarde de dolari în 2024, ceea ce înseamnă că cheltuielile au crescut în fiecare an...