
Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Hidroelectrica în două procese cu traderii de electricitate Energy Financing Team (Elveția) și...
Preţul aurului a urcat ieri, pe pieţele externe, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, în condiţiile în care investitorii...

Rom?nia a exportat, ?n 2013, produse agroalimentare ?n valoare total? de peste 5,098 miliarde de euro, cu 1,183 miliarde de euro mai...
Fundația Culturală Roșia Montană, una dintre cele mai vocale organizații împotriva proiectului minier, a primit, conform actului constitutiv, 60.

În cadrul vizitei oficiale efectuate în Georgia de delegația condusă de prim-ministrul Victor Ponta, ministrul Economiei, Constantin Niță, a participat la întâlnirile...

În privința disputei dintre cele două palate pe tema legii certificatelor verzi, premierul și-a manifestat speranța că pînă săptămâna viitoare să existe...

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a anunțat disponibilizarea a 400 de angajați, adică 80% din forța de muncă.
Piaţa asigurărilor a atins 8,29 miliarde de lei în 2013, cu 0,4% mai mult faţă de anul precedent, iar ponderea în Produsul...

Grupul petrolier rus OAO Lukoil ar putea să se orienteze spre Rusia pentru viitoarea proiecte în domeniul energiilor regenerabile, în condiţiile în...

17 companii romaâești din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor participă, în perioada 10-14 martie, la cel mai important târg din domeniu „CEBIT...

Piaţa ambarcaţiunilor de lux a fost dărâmată de criza financiară din ultimii șase ani, iar vânzările au scăzut cu până la jumătate.
Compania petrolieră americană Murphy Oil Corporation şi grupul austriac OMV vor căuta petrol şi gaze naturale în zona de coastă a Namibiei,...
Tribunalul Bucureşti a luat recent o decizie istorică: a certificat faptul că multe dintre contractele de credit semnate de bănci cu clienţii...
Inevitabilul s-a produs, alianța dintre liberali și social-democrați s-a rupt.
Banca Centrală Europeană (BCE) se aşteaptă ca băncile elene să fie recapitalizate până la sfârşitul lunii iunie, a declarat un oficial al...
Exxon Mobil a oprit proiectul de explorare a gazelor din zona ucraineană a Mării Negre, în care era implicată şi compania românească...

Produsul intern brut în trimestrul al patrulea din 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,5% comparativ cu trimestrul al...
Banca centrală a Rusiei a urcat dobânda cheie cu 1,5 puncte, la 7%, pentru a asigura stabilitatea financiară, în timp ce rubla...

Bursa de la Bucureşti a coborât cu 2,27% în prima parte a şedinţei, iar titlurile SIF-urilor au consemnat scăderi între 3,2% şi...

Un fond de investiţii al Soroş Fund Management, al cărui proprietar este miliardarul George Soroş, a cumpărat un pachet de 5 procente...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a stagnat în ianuarie faţă de ultima lună a anului trecut, la 7,3%, dar comparativ cu...