
Cosmote și Romtelecom au fuzionat, luând naștere Telekom. Acum, în bătălia cu Vodafone, RCS&RDS și UPC, Orange și Telekeom și-au unit forțele,...

Sindicatele şi patronatele au fost invitate vineri la Ministerul Muncii pentru a purta discuţii pe tema creşterii salariului minim pe economie. După...

Agenţia Moody's a îmbunătăţit perspectiva ratingului pe termen lung al României, ca urmare a corectării dezechilibrelor macroeconomice, perspectivelor favorabile de creştere economică...
Vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, vineri, că Executivul are în vedere modificarea legislației referitoare la reabilitarea clădirilor cu...

BNR i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să retrimită în Parlament proiectul de lege privind darea în plată sau să sesizeze...
Vineri, a avut loc o primă întâlnire între premierul Dacian Cioloș, vicepremierul Costin Borc și reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României.
Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii sindicatelor pentru a discuta despre creşterea salariului minim. La finalul discuţiilor, purtătorul de cuvânt...

România are, în mod oficial, peste 580.000 de oameni de afaceri care își investesc banii în peste 600.000 de societăți pe acțiuni....

În curând, visul celor cărora le surâde ideea unui autoturism electric ar putea deveni realitate deoarece în oraşul Mioveni există două staţii...

Ministrul Transporturilor Dan Costescu a anunțat miercuri că vor intra în restructurare companiile CNADNR, CFR și Metrorex, aflate în subordinea ministerului.

Executivul organizează miercuri o dezbatere publică la Palatul Victoria asupra proiectului de buget pe 2016, informează un comunicat al Ministerului pentru Consultare...
România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a...
Premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe Patriarhul Daniel, într-o convorbire telefonică avută duminică dimineaţă, că Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte...

Tribunalul Bucureşti a acceptat, joi, cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de intrare în faliment a companiei Astra Asigurări.
Fundația Stânga Democratică (FSD) propune Guvernului Cioloș o viziune alternativă de stânga privind construcția Proiectului de Buget aferent anului 2016, care cuprinde...
Omul de afaceri Ion Ţiriac lansează un atac la Guvernul Cioloş şi laudă performanţele Guvernului Ponta. Fostul tenismen susţine că doar în...
Dacă nu ştiaţi cum se fură legal sau, mai exact, cum se câştigă anumite licitaţii cu statul român, ori cum se fură...
În cadrul proiectului „IDEAL - investim inteligent pentru dezvoltare economică, antreprenorială şi locuri de muncă”, 47 de întreprinzători au beneficiat de subvenţii...

România se află sub media statelor din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește rata totală de impozitare, care măsoară...

Primele zece persoane fizice din grupul celor 336 cu averi mari, de peste 20 milioane euro, identificate şi verificate de ANAF au...

Oltchim S.A a realizat un profit net pozitiv de 10 milioane lei din activitatea curentă a activelor care funcţionează, în perioada ianuarie...