Mănăstirea Radu Vodă are hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Foto Q Magazine
Actual

Mănăstirea „Radu Vodă” în sărbătoare. Racla cu moaștele Sfântului Nectarie vor fi scoase de vineri până luni spre închinare

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni.

Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina Sfântului Maslu, și vor fi așezate în baldachinul special amenajat, de lângă altarul bisericii, informează Mănăstirea Radu Vodă, într-o postare pe pagina de Facebook.

Sâmbătă, Sfânta Liturghie va fi oficiată la altarul de vară începând cu ora 8:00, iar la finalul acesteia se va face pomenirea celor adormiți (moșii de toamnă). Slujba de priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli va începe sâmbătă, de la ora 17:00.

Duminică dimineață, începând cu ora 8:30, se va săvârși slujba ceasurilor, Paraclisul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie.

Privegherea în cinstea Sfântului ocrotitor al mănăstirii, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, va începe de la ora 18:00.

Luni, în ziua hramului, pe data de 9 noiembrie, de la ora 8:30, se va săvârși slujba ceasurilor, urmată de Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie și Sfânta Liturghie.

Privegherea în cinstea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou se desfășoară începând cu ora 18:00, iar la finalul acesteia se va săvârși Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii, închinătorii și pelerinii prezenți.

Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi introduse în biserică după închinarea ultimului pelerin.

Starețul Mănăstrii Nectarie Foto Mănăstirea „Radu Vodă”

Potrivit Basilica așezământul monahal a fost întemeiat de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) și de doamna sa, Ecaterina.

În 1595, în timpul unei scurte ocupații turcești, mănăstirea a fost distrusă până la temelii de otomani. A fost reconstruită de Domnitorul Radu Mihnea.

După comunism, a fost reînființată prin grija vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Un fragment din moaștele Sf. Ier. Nectarie a fost dăruit mănăstirii în 2002 de un ierarh grec.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top