

Blocul Național Sindical (BNS) își exprimă solidaritatea față de toate cadrele didactice aflate, începând de astăzi, în grevă generală, se arată într-un...

Sindicatele din Educaţie au declanșat luni, 22 mai, greva generală, nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem, protestul urmând să continue până când...

Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora. Consultările sunt...

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat într-o conferință de presă, susținută în cursul zilei de astăzi, că a luat măsuri pentru...

Biserica Ortodoxă Română (BOR) împreună cu toate celelalte culte religioase din România au transmis o adresă comună ministrului Educației, Ligia Deca, cu...

În cadrul Comisiei de dialog social, cu acordul tuturor celor prezenți, a fost avizat Proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura...

Mai cunoscută nouă pentru faptul că e mama lui Mircea Badea, Mariana Badea rămâne în conștiința elevilor săi prin zecile de cărți...

Ministrul Educației, Ligia Deca, a retras prin ordin de ministru atribuțiile secretarului de stat Florin Lixandru (PSD). Motivul ar fi un „delict...

Proiectele legilor educaţiei vor fi făcute publice la începutul anului viitor, după vacanţa de iarnă, urmând să intre în dezbaterea Parlamentului în...

Fostul consilier prezidenţial Ligia Deca a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis,...

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că România trebuie să aibă în 2027 în unităţile de învăţământ 10.000 de consilieri şcolari, faţă...

Emmanuel Macron a fost reales în funcția de președinte al Franței, dar câteva săptămâni mai târziu a pierdut majoritatea absolută la alegerile...

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a lansat un mesaj dur la adresa progresiștilor „trotinetrişti”. Potrivit acestuia, tinerii au fost condamnați la...

Moţiunea simplă depusă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, nu a trecut de votul Camerei Deputaților. Aceasta a fost respinsă covârșitor, fiind înregistrate 139...

21% dintre copiii din mediul rural consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, potrivit studiului „Bunastarea copiilor din mediul...

Simularea examenelor naţionale (Bacalaureat şi Evaluare naţională) sunt mai slabe decât cele de anul trecut. Aceasta este concluzia exprimată de ministrul Educației,...

Închiderea şcolilor din cauza pandemiei de COVID-19 a provocat pierderi de o amploare aproape „ireversibilă” în materie de educaţie în rândul copiilor...

Două sunt cuvintele cele mai abuzate ale discursurilor publice cu privire la viața post-Covid-19: reziliența, respectiv noua normalitate. Pe cât de salutară...

Eliminarea din lista concursurilor și olimpiadelor exact materiile de bază: limba română și Istoria, constituie o gafă a ministerului Educației peste care...

A sunat din nou clopoțelul. A început școala. Și totul este aproximativ ca în vremurile fără pandemie. Dar, pentru câtă vreme? Structura...

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că toţi participanţii la reuniunea de lucru convocată de premier pe tema măsurilor privind începerea anului...