Franța, puterea de cumpărare, inegalitatea și capitalismul

Emmanuel Macron a fost reales în funcția de președinte al Franței, dar câteva săptămâni mai târziu a pierdut majoritatea absolută la alegerile legislative. Ce adevăr trist se desprinde de aici?

• Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
• PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
• ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
• Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
• Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat

Cât îi mai trebuie unui francez pe lună

Franța este o țară cu salarii mici, care își maltratează clasa de mijloc (asistente medicale, profesori etc.). Principala preocupare a francezilor este bineînțeles, puterea de cumpărare sau, mai degrabă, pierderea acesteia.

Rata inflației a depășit deja 5%, iar prețurile de consum continuă să crească. Potrivit studiului CSA Research pentru Cofidis (o companie de credit), majoritatea francezilor ar avea nevoie de 500 de euro pentru a termina luna fără să se mai plângă. Guvernul a anunțat o „indemnizație de inflație” de 100 de euro pentru 38 de milioane de francezi al căror venit net, după impozitare, nu depășește 2.000 de euro pe lună, adică 75% din cei 51 de milioane de adulți.

Care este realitatea sociologică a Franței? Venitul mediu al francezilor (50% din populație sub și 50% deasupra) este de 1.837 de euro pe lună. Este normal ca scăderea efectivă a puterii de cumpărare să-i preocupe pe majoritatea dintre ei.

Guvernul a anunțat o „indemnizație de inflație” de 100 de euro pentru 38 de milioane de francezi al căror venit net după impozitare nu depășește 2000 de euro pe lună, adică 75% din cei 51 de milioane de adulți. Foto Teo Romera

Care este peisajul socio-economic al țării în prezent, conform cifrelor oficiale ale Institutului Național de Statistică francez?

La capătul inferior al scalei, săracii și persoanele modeste reprezintă 30% din populație, cu un venit cuprins între 1.100 și 1.650 de euro. Urmează apoi ,,burta moale” a clasei de mijloc, între 1.650 și 2.020 de euro. În top se află cei „mai bine situați”, cu peste 2.020 de euro și cei „și mai bine situați” cu peste 3.300 de euro.

Bogații se pot descurca singuri. Cei mai săraci trăiesc din asistența socială. Ca întotdeauna, politica va consta în gestionarea celui de-al treilea strat, cel de mijloc.

Inegalitatea și sistemul capitalist

Inegalitatea este astfel boala secolului și sursa tradițională de critică a capitalismului. Gândiți-vă că în Statele Unite, cea mai bogată țară din lume, aproape un copil din patru suferă de malnutriție!

Cum să combinăm echitatea și eficiența într-o lume instabilă, marcată de altfel de cele mai grave greșeli de politică economică făcute de guvernele franceze succesive?

Dezindustrializarea Franței este un moment major în istoria țării și totuși este învăluită în mister. Între anii 1995 și 2001, țara a pierdut aproape jumătate din fabricile sale și o treime din locurile de muncă din industrie. Multe orașe și zone industriale au fost șterse de pe hartă. Consecințele sociale au fost îngrozitoare și au precipitat inegalitățile. 936 de fabrici cu mai mult de 50 de angajați au dispărut în Franța, începând din 2008, potrivit Trendeo.

Poate capitalismul, a cărui eficiență ca sistem de producere a bogăției este unanim recunoscută, să acționeze împotriva inegalității?

Sunt posibile sau chiar imaginabile bazele unui capitalism reînnoit, inovator și protector? Inegalitățile sunt omniprezente în viața noastră, fenomenul nu se limitează doar la Franța, ci este universal. Un exemplu? 1% dintre firme dețin 98% din brevetele cu valoare economică ridicată. Există atunci o posibilă abordare globală a căilor de atac?

Situația actuală a războiului din Ucraina amână realizarea oricăror reforme profunde ale societăților noastre până mult mai târziu.

Cu toate acestea, reforma capitalismului va trebui într-o zi să acționeze simultan asupra nivelului veniturilor și a inegalității de acces la fericirea capitalistă.

Acces inegal

Primul pas va fi asigurarea unei mai mari egalități de acces, în primul rând în domeniul educației.

În acest context, este greu de înțeles de ce Franța, obsedată de egalitate, a înregistrat o scădere de 30% în ultimii treizeci de ani (din 1987 până în 2017), a nivelului capacității de a calcula, a elevilor de clasa a V-a, potrivit unui studiu al Ministerului Educației francez. Acest fapt a fost însoțit și de o creștere a șomajului în rândul tinerilor, ceea ce ridică un semn de întrebare despre posibilitățile oferite de tehnologie și de revoluția digitală, ca soluție pentru clasele cele mai sărace, dacă sistemul educațional nu va reuși să remedieze dificultatea accesului la învățământ al acestora. Deteriorarea educației în Franța este, la drept vorbind, uluitoare și o iresponsabilitate din punct de vedere politic.

Nu există nicio îndoială că în viitor mulți vor pleda pentru un sistem de venit universal, al cărui RSA (revenu de solidarité active) din Franța este un fel de proiect. Această situație nu este lipsită de pericol, deoarece o astfel de asistență monetară instituțională riscă să producă o clasă de oameni fără cultură și deconectați, în Occident. În caz contrar, vom avea o contra-societate, fructul inexorabil al discriminării.

Ministerul de Interne francez raportează existența a peste 150 de zone de anarhie în Franța. Capitalismul va trebui să devină mai incluziv pentru apărarea propriei noastre societăți.

Concluzie

Ne putem imagina o dezvoltare care să aducă echitate și egalitate de șanse, mai degrabă decât inegalitate, ceea ce se întâmplă mai ales în prezent? Poate guvernele au mijloacele necesare, dar au ele și intenția de a le folosi? Cu alte cuvinte, problemele pe termen lung pot fi rezolvate de guverne care au ca scop pe termen scurt să gestioneze o perioadă electorală de doar patru sau cinci ani?

Nu poate exista niciun progres fără control asupra inegalității.

Campania pentru alegerile prezidențiale și legislative din Franța nu a permis în niciun moment să se contureze realitatea conform căreia, contrar credinței populare, există o convergență de gândire între liberali și progresiști, în apărarea unui stat democratic puternic, pentru a contracara efectele perverse ale economiei de piață globalizate.

Acest Sfânt Graal economic nu se află pe agenda niciunui guvern occidental devotat imperativelor unei noi religii la modă: tranziția ecologică, o sursă care alimentează creșterea prețurilor (în special a metalelor: oțel, aluminiu, staniu, cupru, cobalt, litiu, nichel, mangan), renunțarea la energia nucleară etc. Sancțiunile SUA și UE vor da un nou suflu centralelor noastre nucleare și le vor redeschide pe cele vechi pe cărbune.

Capitalismul împotriva inegalității va trebui să mai aștepte… mult timp.

Combinarea armonioasă a eficienței capitaliste cu echitatea socială este o ecuație cu atât de multe necunoscute, încât nimeni nu a găsit încă soluția, iar acest fapt nu este deloc încurajator. Odată cu dezvoltarea societăților agricole în perioada neolitică au apărut și inegalitățile.

În plus, problema inechității este inseparabilă de cea a libertății. Relația dintre egalitate și libertate a atins rareori, dacă nu chiar niciodată, un punct de echilibru, iar în politică este clar că inegalitatea și sărăcia pot pune în pericol funcționarea democrației. Ca o dovadă, principalul partidcu o majoritate de peste 50% la ultimele alegeri legislative din Franța este reprezentat de abțineri.

Declarațiile cancelarului german Olaf Scholz la Davos, la 26 mai 2022 – „Avem nevoie de o globalizare sustenabilă și rezistentă, bazată pe solidaritate” –, sunt la nivelul politicii actuale: să ne prefacem, să ne prefacem din nou și… să nu facem nimic, chiar dacă imaginea socio-economică este acoperită de gri.

Și totuși există o nevoie urgentă de a regândi lumea noastră. O parte din ce în ce mai mare a societăților occidentale se simte exclusă și retrogradată și apar noi forme de precaritate. Instabilitatea socială și politică legată de inegalități amenință și, indiferent de modul în care se întruchipează (fragilizareapartidelor tradiționale de guvernământ, Brexit-ul, Vestele galbene, președinția Trump), pare să răspundă unor cauze profunde. Liftul social nu mai funcționează, șomajul în masă nu scade, mai ales în rândul tinerilor, inechitatea amenință chiar fundamentele contractului social.

Există două întrebări care ne frământă: cum am ajuns aici și cum vom ieși? Așa cum spune un prieten poet franco-elvețian, „Umbrele ne invadează”. 

Paris, 26 iunie 2022