Fotbalul spaniol este în doliu după moartea lui Jesús de Miguel, atacantul CD Tenerife, care s-a stins din viață marți, 3 noiembrie, la vârsta de 30 de ani. Fotbalistul a suferit un stop cardiorespirator în urma unei ciocniri cu portarul echipei FC Andorra, în timpul unui meci din Segunda División, al doilea eșalon al fotbalului spaniol. Decesul a fost confirmat de clubul său printr-un mesaj publicat pe canalele oficiale.
- Valul democraților i-a „măturat” pe republicani
- Tragedie în fotbalul spaniol: Jesús de Miguel, atacantul CD Tenerife, a murit
- Scandalul închisorii secrete de lângă Kiev. Oficialii declară că a fost deschis dosar penal
- Alexandru Toader, plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 19 zile
- Nazare: În mod cert trebuie să mergem spre 5% deficit bugetar
Potrivit The Guardian, poliția spaniolă a deschis o anchetă pentru posibilă omucidere involuntară, procedură standard în cazul deceselor produse în circumstanțe nenaturale. Procurorul-șef din Santa Cruz de Tenerife a declarat însă pentru agenția EFE că este puțin probabil ca dosarul să ajungă în instanță, având în vedere că incidentul s-a petrecut în timpul unui meci de fotbal.
Jesús de Miguel a murit marți, 3 noiembrie, la ora 8:00, după ce a fost internat la terapie intensivă în urma ciocnirii cu portarul echipei Andorra, Jesús Owono. Deși medicii au reușit să-i restabilească pulsul în ambulanță, fotbalistul nu și-a mai recăpătat cunoștința, iar starea sa neurologică s-a agravat înainte de deces.
Despre Jesús de Miguel
Născut la Madrid, la data de 21 septembrie 1996, Jesús de Miguel a făcut parte de-a lungul carierei din mai multe echipe de fotbal, printre care Leganés, Fuenlabrada, Inter Madrid, Navalcarnero, Unionistas de Salamanca și Castellón. Pentru Castellón a marcat 16 goluri în sezonul 2023-2024, contribuind la promovarea echipei în liga secundă și 11 goluri pentru Tenerife în sezonul 2025-2026.
Moartea fotbalistului a provocat numeroase reacții în lumea sportului. CD Tenerife a transmis condoleanțe familiei și apropiaților, în timp ce FC Andorra și mai multe cluburi importante din Spania, printre care Real Madrid și FC Barcelona, au publicat mesaje de susținere. De asemenea, Federația Spaniolă de Fotbal a anunțat amânarea meciurilor programate marți în Cupa Regelui și Cupa Reginei, iar UEFA a decis ca partidele europene din această săptămână să fie precedate de momente de reculegere.
















































