Kelemen Hunor va participa mâine la consultările de la Palatul Cotroceni
Foto: Mihail Oprescu
Actual

Kelemen Hunor: Nu m-am autopropus premier în niciun context. Cine spune altceva, minte cu nerușinare

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, dezminte că s-ar fi autopropus premier. Reacția lui Hunor vine după ce, în ultimele ore, s-a lansat informația că președintele Nicușor Dan l-ar avea în vedere pe președintele UDMR pentru desemnarea pentru funcția de președinte.

„În fiecare săptămână trebuie să mai dezmint câte o informație lansată de oameni care n-au ce să facă și dezinformează opinia publică.

Nu m-am autopropus premier în niciun context. Cine spune altceva, minte cu nerușinare.

Când numele meu a fost vehiculat, de fiecare dată am spus că nu este cazul. Am și argumentat de ce.

România are nevoie de un guvern cu drepturi depline. De luni de zile propunem fel de fel de variante de coaliții politice, guverne minoritare, guverne tehnocrate și de tranziție, premier de la diferite partide, independent de la Banca Națională, din zona de business și, la fiecare blocaj, unii ajung la concluzia că UDMR este de vină.

Băieți și fete, haideți, încercați și altceva! Mai cu fantezie, mai cu curaj, nu vă mai blocați tot timpul la UDMR și la persoana mea. Nu noi am creat această situație și, indiferent cât de mult am încercat să oferim soluții și sprijin, nici de data aceasta nu va depinde de noi rezultatul.

Să aveți o seară minunată și aveți grijă la scenarită”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top