

Negocierile dintre Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi conducerea companiei pe tema Contractului Colectiv de Muncă au eşuat, iar sindicaliştii au anunţat marţi...

Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca...

Arena internațională de astazi este caracterizată de o politica a puterii. Traim intr-o lume multipolara, dar fara un multilateralism eficient, intr-o lume...

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București (simbol bursier:IMP), anunță derularea unei Majorări de Capital prin...

Gazprom a anunţat marţi că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000...

În pofida crizei financiare și economice, IMPACT Developer & Contractor (IMP), primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară...

Proiectul următoarei rectificări bugetare spulberă tot optimismul și festivismul guvernanților, scoțînd la lumină realitatea dramatică: România se îndreaptă spre cataclism economic. Cifrele...

Cea mai mare diferenţă dintre veniturile declarate de un contribuabil, cetăţean din Iaşi, şi cele estimate de ANAF la persoane fizice se...

Marile companii locale vor face investiţii pentru a se proteja de atacuri cibernetice şi impactul lor asupra datelor financiar-fiscale, arată o analiză...

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a făcut zilele trecute o informare în guvern care ar putea explica, în opinia noastră, inflamarea spiritelor...

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (BVB),...

România are nevoie stringentă de angajați specializați în industrie, mai ales în domenii precum programarea mașinilor automate de producție, a roboților industriali...

Chimcomplex a inaugurat joi, 21 iulie, la Râmnicu Vâlcea, cea mai nouă instalație de producție polioli speciali din Europa, după o investiție...

Banca Mondială și România, prin Ministerul Finanțelor, au semnat astăzi un împrumut de 600 milioane Euro pentru politici de dezvoltare (Development Policy...

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, de săptămâna viitoare, va fi înfiinţat un comitet interministerial care se va ocupa de efectele schimbărilor...

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Guvernul Italiei, Guvernul Luxemburgului și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică...

Cei mai mulți dintre românii ar fi dispuși să revină pe litoral în vacanțe, nu doar în weekend, dacă ar vedea investiții...

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (BVB),...

Inflația ridicată, creșterea nivelului fiscalității, precum și probabilitatea ridicată a introducerii unor noi restricții care să afecteze companiile, în contextul pandemiei de...

Autoritățile locale au la dispoziție peste 260 milioane de euro pentru a rezolva, rapid, problema gunoaielor. Banii vin din PNRR și de...

Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu și Varujan Pambuccian s-au închis într-un birou și au decis viitorul întregii națiuni. Patru, Doamne, și...