Cu fiecare icoană achiziționată, o femeie însărcinată aflată în dificultate va primi sprijin pentru a-și întâmpina pruncul cu bucurie
Actual

Icoanele sfintelor femei, transformate în sprijin pentru mamele aflate în suferință

A fost inaugurată la Iași expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”, organizată de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Asociația „Erminia”, Muzeul Mitropolitan Iași, Muzeul de Artă Piatra-Neamț și Muzeul Județean-Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

Primul vernisaj a avut loc în data de 3 noiembrie 2026, la Muzeul Mitropolitan din Iași, Sala Ekklesia și a reunit 13 icoane donate de 12 pictori iconari. Fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi direcționate integral către sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate.

Inițiativa a fost primită cu deschidere și căldură de publicul ieșean, participanții arătându-și interesul pentru descoperirea icoanelor, a vieților sfintelor femei reprezentate și a scopului caritabil al expoziției.

În cadrul vernisajului au luat cuvântul pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, pr. lect. univ. dr. Petru Cernat și Ionuț Palade, pictor iconar și președintele Asociației „Erminia”.

Despre semnificația icoanei și exemplul sfintelor femei

Pr. lect. univ. dr. Petru Cernat a vorbit despre semnificația teologică a icoanei și locul acesteia în viața credincioșilor de astăzi, subliniind că icoana este o „fereastră spre absolut” și modalitatea prin care omul Îl poate privi în ochi pe Dumnezeu.

Pictorii iconari, primii binefăcători ai inițiativei

Un rol important în realizarea expoziției îl au cei 12 pictori iconari care au ales să își doneze lucrările, punându-și talentul și osteneala în slujba unei cauze caritabile. Colaborarea cu artiștii a fost facilitată de Asociația „Erminia”, care își propune să păstreze și să promoveze arta sacră creștină și să aducă lucrările iconografice mai aproape de public.

„Ne dorim să transmitem mesajul icoanei prin lucrările reprezentate. Aceste icoane ne arată atât viața sfintelor femei reprezentate, cât și latura artistică și teologică a ei. Ne dorim să aducem icoana mai aproape de oameni, de cei care iubesc și care înțeleg mesajul ei, etapele de lucru, dar și cuvântul transmis prin ea”, a declarat Ionuț Palade, pictor iconar, președintele Asociației „Erminia”.

O expoziție dedicată ocrotirii vieții și sprijinirii femeilor însărcinate aflate în dificultate

Organizată în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), expoziția își propune să aducă în lumină chipurile și virtuțile sfintelor femei care, prin credința lor, au apărat viața, pruncii nenăscuți și valorile familiei.

În cadrul evenimentului, pr. Radu Brînză a prezentat scopul acestei inițiative și activitatea desfășurată de către Departamentul Pro Vita prin Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate.

„Ne aflăm la prima expoziție de acest fel pentru că ne-am gândit să aducem mesajul Pro Vita și să susținem cauzele ei prin acest tip de eveniment, în care să îmbinăm partea frumoasă și duhovnicească cu cea mobilizatoare și pragmatică, pentru că ne propunem să arătăm frumusețea icoanei și a vieții, dar și să susținem cauza femeilor care se află în dificultate atunci când este vorba de prunci și de familie. Încurajăm ca aceste icoane să fie achiziționate pentru că suma obținută va fi redirecționată spre susținerea femeilor înscrise în Programul „Praesidio”, care are în vedere femeia care este în dificultate de sarcină sau cu probleme în familie”, a transmis pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iași.

Prin acest program, Departamentul Pro Vita oferă consiliere psihologică și duhovnicească, sprijin social și financiar, precum și posibilitatea de cazare temporară în apartamentele protejate din județele Iași, Botoșani și Neamț, în funcție de nevoile femeilor sprijinite.

Expoziția poate fi vizitată la Iași până în data de 12 noiembrie

Cele 13 icoane înfățișează chipul Maicii Domnului și al altor opt sfinte femei, ale căror vieți constituie modele de credință, jertfelnicie și grijă față de aproapele.

Lucrările sunt realizate de pictorii iconari: Cătălin Ovidiu Simiciuc, Toader Lipan, George Sergiu Vatamaniuc, Iliuța Daniela Păscărița, Elena Anca Hariga Nică, Ierodiacon Porfirie Geană de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, Bogdan Coșofreț, Ion Cușnir, Ionuț Palade, Bogdan Nedelea, Monahia Eufimia de la Mănăstirea Paltin și Ștefan Gafincu.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Mitropolitan din Iași, Sala Ekklesia, până în data de 12 noiembrie 2026, iar ulterior va ajunge la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, Sala Mansardă, în perioada 13-22 noiembrie 2026, urmând să fie prezentată și la Botoșani, la Muzeul Județean-Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, în perioada 24 noiembrie-2 decembrie. Intrarea este liberă.

Icoanele pot fi achiziționate online, de pe site-ul provitaiasi.ro, în secțiunea Magazin-Icoane, unde fiecare lucrare beneficiază de o pagină de prezentare dedicată. Icoanele vor rămâne expuse până la încheierea expozițiilor, urmând să fie apoi expediate cumpărătorilor.

Persoane de contact:

  • Ioana Dumitrașcu, directorul Programului „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate, Departamentul Pro Vita, Arhiepiscopia Iașilor, 0749 096 928
  • Ionuț Palade, Președintele Asociației „Erminia”, 0742 681 306

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top