Ministrul rus de externe Serghei Lavriv, luni seara, la sorsirea pe aeroportul din Riad.
Foto X
Externe

Începe normalizarea relațiilor oficiale între Rusia și SUA, după trei ani de „îngheț diplomatic”

O delegație rusă, din care fac parte ministrul de Externe Serghei Lavrov și Iuri Ușakov, consilierul pentru politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, a sosit luni în Arabia Saudită, unde urmează să se întâlnească cu înalți responsabili americani, a anunțat televiziunea de stat rusă, relatează AFP.

Rossiya 24 a difuzat imagini cu responsabilii ruși coborând din avion la Riad. „Principalul este să începem o normalizare reală a relațiilor dintre noi și Washington’, a declarat presei Iuri Ușakov.

El a afirmat luni că Moscova și Washingtonul nu au convenit încă asupra modului în care vor lansa negocierile de pace asupra Ucrainei, subliniind că Statele Unite nici nu și-au desemnat un negociator șef pentru tratativele cu Rusia, în timp ce Departamentul de Stat al SUA a menționat că prima reuniune ruso-americană, ce va avea loc marți în capitala saudită Riad, nu va fi o negociere cu privire la războiul din Ucraina, notează agențiile Reuters și AFP.

Iuri Ușakov a confirmat că întâlnirea din Arabia Saudită este și o reuniune pregătitoare a unui summit al președinților rus și american, care conform unor mass-media este preconizat să se desfășoare tot în Arabia Saudită până la sfârșitul lunii februarie. Liderii de la Casa Albă și Kremlin au avut miercurea trecută prima lor convorbire telefonică oficială, în urma căreia au anunțat inițierea negocierilor de pace pentru Ucraina

Ushakov a devenit celebru în presa rusă pentru că ar fi avut un asistent, Oleg Smolenkov, care a fost acuzat de a fi informator CIA după ce ar fi fost „exfiltrat” în SUA.

Despre cât de dispuși sunt rușii la negocieri cu Ucraina putem evalua dintr-o declarație recentă ablui Serghei Lavrov: „Să fim clari. Niciun teritoriu în care trăiesc ruși nu va fi cedat Ucrainei. De ce am face noi astfel de concesii teritoriale? Ucraina ar ucide pur și simplu acei oameni”.

Interesant este faptul că atunci când președintele american Donald Trump a dorit ca cineva să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin, săptămâna trecută, pentru a deschide negocierile pentru un potențial acord care să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, nu l-a ales pe secretarul de stat Marco Rubio.
Omul pe care l-a trimis la Kremlin pentru a gestiona o provocare geopolitică titanică nu are nici măcar pregătire diplomatică, dar Trump l-a ales pe prietenul său apropiat și partener de golf, dezvoltatorul imobiliar miliardar Steve Witkoff.
Președintele l-a făcut pe Witkoff emisarul său pentru Orientul Mijlociu. Săptămâna trecută, însă, omul de afaceri născut în Bronx s-a trezit în discuții despre încheierea unui conflict în Europa de Est – după ce a fost „cu [Putin] pentru o perioadă foarte lungă, de aproximativ trei ore”, după spusele lui Trump.

Witkoff s-a aflat la Moscova pentru a sprijini facilitarea unui acord prin care SUA și Rusia au făcut schimb de prizonieri, care a fost văzut ca un semn al unei posibile dezghețări a relațiilor dintre cele două țări.


Witkoff a jucat, de asemenea, un rol în negocierea actualului acord de încetare a focului între Israel și Hamas, pentru care atât Trump, cât și predecesorul său Joe Biden și-au asumat meritele.


Deși nu era încă oficial în funcția sa, Witkoff a zburat la Tel Aviv pentru a se întâlni cu Netanyahu înainte ca acordul să fie negociat în Qatar. El a petrecut apoi timp cu trimisul lui Biden, Brett McGurk, în Doha, care a lăudat ulterior cooperarea lor, numind-o „un parteneriat foarte strâns, chiar prietenie”, potrivit Washington Post.
Witkoff se întoarce acum în regiune, în special în Arabia Saudită, pentru primele discuții față în față între SUA și Rusia cu privire la războiul din Ucraina, după ce Trump a avut propria sa convorbire cu Putin.

Secretarul de stat american Marco Rubio și consilierul pentru securitate națională Mike Waltz sunt, de asemenea, prezenți.


Însă măsurile îndrăznețe luate de echipa lui Trump stârnesc îngrijorare în rândul aliaților occidentali, care se tem de o nouă ordine mondială în care actorii-cheie sunt excluși din discuții. Ucraina și alte națiuni europene nu au fost invitate la reuniunea saudită.

Emisarul special al președintelui Trump pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, a dat asigurări, luni, la Bruxelles, că Statele Unite nu vor impune un acord Kiev-ului pentru a pune capăt războiului.

Kellogg, aflat în vizită la sediul NATO din Bruxelles, este așteptat miercuri în Ucraina pentru o vizită de trei zile în cursul căreia urmează să aibă o întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit emisarului american, revine președintelui ucrainean să decidă dacă acceptă sau nu acordul care ar putea rezulta din aceste discuții ruso-americane.

„Decizia ucrainenilor este o decizie ucraineană” a afirmat el în fața presei după întâlnirea cu reprezentanții țărilor membre NATO.

„Zelenski este liderul ales al unei națiuni suverane și aceste decizii sunt ale lui și nimeni nu le va impune unui lider ales al unei națiuni suverane”, a subliniat emisarul american.

Mai mulți lideri europeni s-au reunit luni la Paris pentru a încerca să găsească un răspuns comun care să asigure securitatea Bătrânului Continent și pentru a face față ‘accelerării’ calendarului decis de administrația președintelui Donald Trump privind conflictul din Ucraina.

Temerea principală a liderilor europeni reuniți la Paris este legată de excluderea lor de la tratativele ruso-americane pentru un acord de pace în Ucraina, mai ales că emisarul special Keith Kellogg a declarat sâmbătă că Europa nu va fi la masa negocierilor, dar a susținut că-i vor fi luate în calcul interesele.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut luni Europei și Statelor Unite să continue „să acționeze împreună” pentru securitatea continentului, în fața temerilor provocate de inițiativele președintelui american Donald Trump privind conflictul din Ucraina, relatează AFP și Reuters.

„Nu trebuie să existe o împărțire a securității și responsabilității între Europa și Statele Unite”, a declarat Olaf Scholz după o reuniune de urgență la Paris cu lideri europeni. „NATO se bazează pe faptul că acționăm mereu împreună și că împărțim riscurile (…) Acest lucru nu trebuie pus sub semnul întrebării”, a adăugat el.

Cancelarul german a considerat luni „foarte nepotrivit” să se dezbată acum trimiterea de forțe de menținere a păcii în Ucraina, atât timp cât războiul devastează această țară invadată de Rusia.

Discuția în această etapă „este total prematură și este momentul nepotrivit pentru aceasta’, a spus Olaf Scholz, declarând că este ‘puțin iritat de această dezbatere”, după o reuniune de criză la Paris menită să prezinte o poziție comună a țărilor europene cu privire la Ucraina.

După reuniunea informală privind securitatea europeană și războiul din Ucraina care a avut loc în luni după-amiază la Paris, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a făcut ceea ce am putea numi anunțul apocalipsei.

„Astăzi, la Paris, am reafirmat că Ucraina merită pace prin forță. Pace care respectă independența, suveranitatea și integritatea sa teritorială, cu garanții puternice de securitate. Europa își asumă integral partea sa din asistența militară acordată Ucrainei. În același timp, avem nevoie de o creștere a apărării în Europa” a scris von der Leyen pe X.

În traducere, von der Leyen tocmai a transmis că, din punctul de vedere al Europei, războiul din Ucraina trebuie să continue pînă cînd țara lui Zelenski își va recăpăta integral teritoriile pierdute. Pentru că asta înseamnă celebra sintagmă ”peace through strength”, folosită de la imperiul roman pînă azi: înseamnă pace obținută prin război.

Pe de altă parte, von der Leyen promite că Europa își asumă integral partea sa de asistență militară, dar dacă SUA își retrage sprijinul, rezultă automat că Europa va susține singură Ucraina, în timp ce va crește cheltuielile militare pentru propria apărare.
Un anunț-șoc pentru o Europă deja înglodată în probleme economico-financiare enorme

Americanii, focusați pe Fâșia Gaza

Secretarul de stat american, Marco Rubio, s-a întâlnit luni la Riad cu prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman.

Rubio, sosit luni în capitala saudită din Israel, a subliniat „importanța unui acord pentru Gaza care să contribuie la securitatea regională”, a indicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, într-un rezumat al discuțiilor.

Cei doi responsabili „și-au reafirmat angajamentul de a pune în aplicare încetarea focului în Gaza și de a se asigura că Hamas eliberează toți ostaticii, inclusiv cetățenii americani”.

De asemenea, ei ‘au discutat despre modalitățile de a face să progreseze interesele comune în Siria, Liban și în ansamblul regiunii, inclusiv securitatea în Marea Roșie și libertatea navigației’, a precizat comunicatul.

Întâlnirea are loc după propunerea președintelui american, Donald Trump, de a prelua controlul asupra Fâșiei Gaza și a muta palestinienii de acolo în Egipt și Iordania, ceea ce țările arabe, printre care Riadul, resping cu fermitate.

Trump susține în special că teritoriul palestinian devastat de mai bine de 15 luni de război a devenit de nelocuit.

Reuniunea cu liderul de facto al Arabiei Saudite a început cu puțin înainte de ora locală 18.00 și a durat aproximativ trei ore, potrivit unui responsabil al Departamentului de Stat.

Rubio a fost însoțit de consilierul pentru securitate națională al președintelui american Mike Waltz și de trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

Cu o zi înainte, la Ierusalim, șeful diplomației americane l-a asigurat de susținerea neclintită a SUA pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, acordându-i de facto un cec în alb în Fâșia Gaza.

Rubio s-a mai întâlnit la puțin timp după sosire cu omologul său Faysal bin Farhan.

El nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor care îl însoțesc.

Vizita sa în regatul saudit are loc într-un moment de tensiuni puternice pe mai multe fronturi – în Liban, Siria și Fâșia Gaza -, unde chestiunea lansării celei de a doua faze a încetării focului dintre Israel și Hamas, intrată în vigoare pe 19 ianuarie, rămâne în suspans.

Pe de altă parte, secretarul de stat „a salutat întărirea cooperării economice și în domeniul apărării dintre Statele Unite și Arabia Saudită și s-a angajat să consolideze parteneriatul bilateral”, potrivit comunicatului.

Cei doi responsabili au discutat despre ‘evoluțiile regionale și internaționale’ și ‘eforturile pentru a asigura securitatea și stabilitatea’ în regiune, a informat un scurt comunicat saudit.

Etapa saudită se anunță cu atât mai intensă, cu cât Arabia Saudită este plasată în centrul planurilor lui Donald Trump pentru regiune, în perspectiva unei încă ipotetice normalizări a relațiilor între Riad și Israe

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top