

Academia Română respinge „hotărât” orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor...

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a evidenţiat, joi, 29 august, la sesiunea festivă organizată cu ocazia Zilei Limbii Române, pe care o...

La 11 mai 2023, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost lansată cartea Biserica de stat sau Biserica în stat? O...

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia „Zilei Internaţionale a Romilor” şi a „Sărbătorii etniei romilor din România“ în...

La încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, statul român s-a aflat, pentru prima dată în istoria sa modernă, în tabăra perdantă. Consecințele...

Criticul literar Mircea Martin şi lingvistul Gheorghe Chivu se numără printre noii membri ai Academiei Române, aleşi miercuri de Adunarea Generală a...

„Am primit cu foarte multă tristețe vestea trecerii din această viaţă, în ziua de 06.02.2023, a distinsului academician Răzvan Theodorescu, ilustru istoric...

Arhivistul şi sociologul Ioan Lăcătuşu şi teologul şi muzeograful Erich-Mihail Broanăr din Sfântu Gheorghe au fost premiaţi de Academia Română cu diploma...

„Vegheam pe tatăl meu la Spitalul de Urgenţă şi scriam fără spor un articol despre Haşdeu, spirit adamic, un fantast al filologiei...

Academicianul Eugen Simion a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru AGERPRES. „Era...

Academia Română atrage atenţia că fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989...

Episodul nouă al podcast-ului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu aduce în prim-plan un nume important al mediului academic și cultural din România. Este...

Secretariatul de Stat pentru Culte, continuator al Ministerului Cultelor, aniversează 160 de ani. Relația statului român cu cele 18 culte religioase recunoscute...

S-a stins din viață, la vârsta de 98 de ani,academicianul Dan Berindei, personalitate marcantă a eliteiintelectuale românești și reprezentant de seamă al...

Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, a lansat un proiect dedicat ideilor pentru România viitorului. AVANTGARDA, un ciclu de dialoguri cu personalități...

Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și LARICS (Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare...

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, realizează, la televiziunea online Aleph News, o emisiune săptămânală intitulată POP UP. În fiecare episod, prezintă succint...

Un comitet alcătuit din reprezentanți ai asociațiilor de tineret și ai mediului cultural și spiritual românesc organizează în 15 august, la Mănăstirea...

Academicianul Alexandru Surdu s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Vestea a fost anunțată de Universitatea Titu Maiorescu la...

Editura Cartea Românească Educațional a publicat de curând ultimul volum al Academicianului Eugen Simion, o lucrare monumentală despre „Secolul al XIX-lea, în...

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră că a „introduce mereu noi discipline, cu note și cu medii, în planurile de învățământ...