A murit academicianul Eugen Simion. Care erau, în opinia sa, simbolurile naționale

Academicianul Eugen Simion a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru AGERPRES. „Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat”, a declarat Pop.

• Q MAGAZINE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALEXANDRU BALAN. PION. SPION. TRĂDĂTOR
• CCR dă câștig de cauză AUR: numirea membrilor CA din SRTv și SRR este neconstituțională
• Criza facturilor neplătite lovește economia
• Moțiunea de cenzură, citită în Parlament
• Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — procedurale, juridice, financiare și strategice — care expun statul român. Avertismentul ignorat

Eugen Simion despre simbolurile naționale

Academicianul Eugen Simion amintea într-un text scris pentru Q Magazine, în 2013,  că simbolurile noastre naționale sunt Eminescu și imnul național, indiferent de globalizarea  contemporană. 

 „Spirit național, poet național, specific național… sunt formule care circulă mai rar în limbajul publicistic de azi. Nu intră, după unii, în noua corectitudine politică și nu se împacă deloc, zic alții, cu procesul globalizării.

Ideea că Eminescu este poetul nostru național, cum a zis întâi Iorga și, apoi, G. Călinescu, a trezit și trezește încă mari proteste în rândurile unor intelectuali (elitiști) care, considerându-l pe autorul Odei în metru antic, un anti-modern, un reacționar și, în genere, un poet prăfuit din secolul al XIX-lea, se simt ultragiați în gustul lor estetic și în opțiunile lor internaționale. N-au dreptate nici în cazul lui Eminescu, nici în iritarea lor față de spiritul național și, în genere, față de tot ce sugerează simbolurile identității noastre. Eminescu este, pe drept, considerat de români poet național pentru că el e, înainte de orice, un mare poet și, citindu-l, se regăsesc în el, cu filosofia lor de existență și cu melancoliile, suferințele, complexele și valorile istoriei lor, un mit pe care nu trebuie să-l provocăm în fiecare zi, fie cu laudele noastre insultătoare, fie – cum  se întâmplă de multe ori în ultima vreme – cu zeflemeaua noastră nenorocită.

Nici ziua noastră națională (1 Decembrie) nu scapă, am observat, de sarcasmul lui Mitică, în ipostaza în care Mitică al lui I.L. Caragiale (care, în operă, este un tip simpatic, înzestrat cu o ironie fină), Mitică – zic – postmodern și globalist, se arată sastistit de Eminescu, de limba română și de tot ce ține de tradiție! L-am auzit pe acest Mitică, ba protestând că ziua națională cade iarna și, dacă ea cade iarna, este vreme rea și, în consecință, ar trebui s-o mutăm vara, ba că imnul național este prea tărăgănat și că ar trebui să aibă ritmuri mai iuți, ba că nu mai corespunde aspirațiilor noastre de azi… Ar fi prea naționalist. Nu-i deloc naționalist, este un mesaj care vine dintr-o istorie tragică pentru noi și mesianismul lui pe mine, unul, mă emoționează de câte ori îl aud cântat, tărăgănat, ca o doină jeluitoare…

Nu-i înțeleg și nu-i admit, vreau să spun, pe cei care iau în râs simbolurile națiunii lor și nici pe cei care încearcă să facă mari cariere în cultură și politică, batjocorind pe Eminescu, socotind că este primejdios a publica articolele sale politice pentru că ele sunt reacționare, nu progresiste. Acești cârtitori nu știu că marea creație nu este nici progresistă, nici conservatoare și că de multe ori anti-modernii au creat, în fond, modernitatea în literatură.”, scria atunci Eugen Simion.

Ce lăsăm în urmă?

În 2017, analiza pentru Q Magazine România, țara bună cu politicieni răi. Redăm mai jos câteva din gândurile academicianului de atunci.

„Rimbaud zicea despre poezie că trebuie reinventată. L-aș parafraza și aș zice că politica românească trebuie reinventată, dar nu cu cei care se agită fără rost pe stradă și apoi ajung în Parlament, fără să facă nimic util pentru această țară fără noroc, vorba lui Cioran.”

Eugen Simion împreună cu Marin Preda Foto Muzeul Național al Literaturii Române

„Am fost 50 de ani profesor la Universitatea din București și sunt și azi (conduc doctorate). Contactul cu tinerii de la Institutul G. Călinescu este stimulativ. Mă împiedică să cad la fandacsii. Îmi place când închei o carte. Iar când apare (și apare bine, adică frumos editată, fără mari greșeli) mă bucur și mai tare. Tocmai mi-a apărut zilele acestea un volum (ediție definitivă) despre Creangă (Cruzimile unui moralist jovial), la Tracus Arte. Arată bine, pare un obiect estetic. Mă simt bine. Nu mă simt bine când îi aud trăncănind, sporovăind pe politicienii noștri de dreapta sau de stânga. Îmi dau sentimentul unei isterii generale și a unei improvizații totale.”

„România este o țară bună cu politicieni răi. Nu știu decât să se certe între ei. Și să se denunțe. Cultura română așteaptă apariția unei capodopere. O așteptăm de 27 de ani. Comparați, vă rog, epoca interbelică (care a avut la dispoziție două decenii) cu epoca noastră (în curând se vor împlini trei decenii de la revoluție). Ce lăsăm în urmă?”

„I-aș schimba pe oamenii de vorbe. Pe cei care ne țin de vorbă și nu fac nimic.”

„Când am împlinit 80 de ani, revista Q Magazine m-a răsfățat, publicând o poză pe copertă şi un articol favorabil în interior. Sper să nu renunțe la acest frumos și rar (pentru mine) obicei. Nu sunt un om răsfățat de istorie. Nici de Uniunea Scriitorilor de azi. Aşa că atenţia dumneavoastră mă sensibilizează enorm.”

Omul și opera

Critic, istoric literar şi eseist, academicianul Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, judeţul Prahova.

A urmat cursurile Liceului ‘„Petru şi Pavel” din Ploieşti, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu, şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Graur. În 1969, a devenit doctor în ştiinţe filologice cu o teză despre „Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, avându-l drept conducător ştiinţific pe Şerban Cioculescu.

Pentru o perioadă, între 1970-1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: „Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian” (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediţie; în 1983 a fost tradusă în maghiară) şi „Întoarcerea autorului” (1981, tradusă în SUA şi în Franţa, 1996). În 1992, a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses).

A debutat cu un articol despre „Caietele Eminescu”, în paginile „Tribunei” (1958), colaborând ulterior la majoritatea revistelor, unde a deţinut rubrici permanente: „Gazeta literară”, „România literară”, „Contemporanul”, „Flacăra”,„Literatorul” (din 1991).

Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească.

Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii. A prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea etc.

Unele dintre lucrările sale au fost traduse şi în limbi străine: ”Elmenyek kora, vallom asok kora. Parizsi nablo” (1983); ”Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade” (1984, în colaborare); ”Die Mitte Der Aufszatza zu Mircea Eliade” (1994, în colaborare); ”The Return of the Author” (1996); ”Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude” (2001).

La 9 martie 1991, Eugen Simion a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 12 martie 1992 membru titular. Apoi vicepreşedinte (1 februarie 1994 – 16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997 – 16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române, ales la 16 ianuarie 1998, reales la 11 februarie 2002. A deţinut această funcţie până la 20 aprilie 2006.

În calitate de preşedinte al Academiei Române, Simion a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea „Dicţionarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), „Dicţionarul General al Literaturii Române”, „Dicţionarul Etimologic al Limbii Române”, „Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic” (DOOM), „Gramatica Limbii Române”, „Micul Dicţionar Academic”. De asemenea, o realizare culturală importantă a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu: cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate şi tipărite în 38 de volume şi transpuse pe CD-uri. Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecţia Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români.

A primit numeroase premii şi distincţii.