Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?

Ceva ciudat, neobișnuit se petrece la CCR. O cutumă care a funcționat decenii s-a spulberat după anularea alegerilor în decembrie 2024. Anume că judecătorii Curții în exercițiul funcției nu dau interviuri. Acum, pare că ele se țin lanț, și în toate se vorbește despre anularea alegerilor și cât de justificată a fost decizia. În seara dinaintea interviului pe care îl va da azi la Realitatea TV Călin Georgescu, șefa CCR iese cu propriul interviu la televiziunea publică și vorbește, evident, despre anularea alegerilor. Pare tot mai clar că judecătorii Curții se tem de ceva. De ceva ce stă să vină, fără a ne fi prea clar despre ce ar putea fi vorba. Poate avea legătură cu ancheta Congresului american, poate fi altceva. Sigur e că la CCR se petrece după anulare ceva foarte în neregulă, fără precedent, scrie Inpolitics.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

După 1990, interviuri ale judecătorilor CCR se pot număra pe degetele de la mână, în general acordate unor publicații cu profil juridic.

La câteva săptămâni după anulare, în februarie 2025, președintele CCR, Marian Enache, rupe cutuma și dă un amplu interviu presei, încercând să justifice decizia din decembrie. Mai tare încă, el flutură perspectiva unei conferințe de presă a judecătorilor în care să explice decizia, ceva fără precedent la nivel mondial, probabil, dar nu s-a materializat. În esență, Enache încerca să facă responsabile serviciile de informații care făcuseră rapoartele despre alegeri, sugerând că CCR nu avea nicio vină.

Se întâmpla la cinci zile după discursul bubuitor al lui J.D.Vance de la Munchen în care acesta pusese România la zid pentru anularea alegerilor. Scriam atunci că ieșirea lui Enache nu poate avea decât o explicație: frica. Frica de ce ar putea veni în viitor pentru o decizie abuzivă, nelegală și care îngrozise mapamondul.

Câteva luni mai tîrziu, în august, judecătoarea Iulia Scântei vorbește și ea public despre anulare, de data asta într-o conferință la festivalul de la Râșnov că „Noi am concluzionat că procesul electoral trebuia oprit, pentru că a fost viciat în formele în care au arătat alte autorități. Poate alte autorități ar fi trebuit să intervină și să detalieze înapoi. Noi am spus cum a fost afectată ordinea constituțională, dar poate trebuiau să vină niște răspunsuri mai complete”.
Interesantă ultima propoziție, nu?

În septembrie, președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, susține un discurs la ceremonia de deschidere a anului universitar la Universitatea din București, în care, de asemenea, sugerează o anume distanțare de controversata decizie. În octombrie, dă un nou interviu la Juridice.ro în care vorbește despre anularea alegerilor.

În decembrie, alt interviu, pentru Europa liberă, în care vorbește despre anularea alegerilor. În martie anul acesta, alt interviu despre anularea alegerilor, la Spotmedia. Aseară, alt interviu despre anulare la TVR Info.

E clar că la CCR s-a instaurat un soi de panică.

În interviul de aseară, larg preluat în presa de azi, Simina Tănăsescu a încercat un exercițiu de legitimare instituțională, dar cu mesaje conținând în opinia noastră câteva goluri logice, omisiuni strategice și răsuciri de raționamente.

Mesajele principale pe care a vrut să le transmită sunt că CCR este independentă și legitimă democratic, Constituția nu poate fi controlată politic, CCR nici atât, judecătorii sunt numiți de instituții rezultate din votul cetățenilor, deci ei sunt o emanație a poporului, numirea este „democratică” și a vorbit, din nou, despre așa numita „datorie de nerecunoștință”, sintagmă des prezentă în documentele Comisiei de la Veneția și folosită și de ea în alt interviu.

În esență, Tănăsescu a contrazis acuzațiile de „capturare” a CCR de către coaliția de la guvernare.
Doar că „Suntem independenți pentru că suntem numiți de instituții alese democratic” este un argument slab. E ca și cum criminalul s-ar apăra în instanță spunând că, fiind creștin, nu putea ucide victima, pentru că Biblia nu permite. Tănăsescu ignoră complet problema loialității politice a judecătorilor, dintre care mulți provin din partide sau au cariere construite în zone gri. „Datoria de nerecunoștință” sună frumos, dar nu e verificabilă.

În cazul anulării alegerilor din 2024, ea mută discuția de la impactul democratic la „erori factuale” și „documente desecretizate”, sugerând că CCR a fost doar un arbitru tehnic al unor informații externe.
Vorbește vag despre „populism”, „social media”, „război hibrid digital”, dar evită să numească vulnerabilitatea reală din 2024-2026: slăbirea încrederii publice în instituții tocmai din cauza deciziilor CCR percepute ca politizate.

Admite că CCR a validat primul tur luni, la cinci zile după celebra ședință a CSAT, pentru ca vineri tot ea să anuleze întreg procesul, inclusiv candidaturile. Argumentul că „unele candidaturi nu au ajuns la CCR decât dacă au fost contestate” este un gol procedural imens. Cum poate o Curte să valideze un proces luni, atestând legalitatea lui, ca apoi să descopere vineri „încălcări flagrante” care existau și luni? Aceasta indică ori o supraveghere superficială inițială, ori o intervenție bazată pe ordin politic sau de la servicii secrete, nu pe legalitate pură. Recunoaște explicit: „Nu pot decât să fiu de acord cu dumneavoastră” (că e problematic să constați lucruri post-factum). Apoi adaugă „dar realitatea rămâne aceeași”.

Președinta CCR ne mai spune că nu urmărește programele TV: „Eu nu am televizor acasă… înțeleg că au existat declarații… aceste informații nu le aveam”. Aici putem vorbi chiar de un gol de responsabilitate. Pentru un judecător constituțional care trebuie să vegheze asupra climatului democratic, izolarea de spațiul public într-un soi de turn de fildeș este o vulnerabilitate.

Una peste alta, impresia noastră e că Simina Tănăsescu folosește un discurs axat pe proceduri pentru a acoperi criza de legitimitate gravă a Curții. Principala vulnerabilitate a discursului său este încercarea de a prezenta CCR ca pe un laborator chimic steril, unde argumentele se decantează pur și obiectiv, ignorând faptul că percepția publică e nițel altfel. Anume că CCR a devenit mai mult ca oricând un jucător politic activ, care intervine direct în mecanismul electoral, se consultă cu ambasadori străini etc.

Cum spuneam, o inflație de interviuri ale membrilor Curții după anularea alegerilor și care nu poate fi explicată decât prin teama de un eveniment grav care se conturează la orizont.