În contextul actualei crize guvernamentale din România, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, transmite că partidele trebuie să revină la masa negocierilor urgent.
- Raed Arafat, pus sub acuzare pentru contrabandă
- Cristian Pîrvulescu propune un prim-ministru cu profil neutru / independent sau „un guvern cu un grad ridicat de independență politică”
- Bolojan: Vom iniția discuții cu USR, UDMR și grupul minorităților, pentru a clarifica prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar
- Era Tim Cook se încheie. Apple va avea un nou CEO din toamnă
- Raed Arafat chemat la Parchetul Militar
„În contextul actualei crize guvernamentale, consider că prioritatea imediată a actorilor politici trebuie să fie reluarea negocierilor între partide în vederea formării rapide a unei majorități funcționale. Prelungirea incertitudinii politice nu face decât să amplifice vulnerabilitățile instituționale și să afecteze capacitatea statului de a răspunde coerent la provocările economice și sociale.”, arată profesorul.

Acesta avertizează asupra costurilor acestei crize care „sunt deja vizibile și riscă să se adâncească.” „Instabilitatea guvernamentală afectează credibilitatea externă a României, generează presiuni suplimentare asupra finanțelor publice și reduce încrederea actorilor economici. În același timp, întârzierea deciziilor strategice poate avea efecte pe termen mediu asupra investițiilor, absorbției fondurilor europene și funcționării serviciilor publice.
În aceste condiții, este necesară identificarea rapidă a unei formule de ieșire care să reducă tensiunile politice și să restabilească funcționalitatea executivului. O soluție de tip prim-ministru cu profil neutru / independent sau un guvern cu un grad ridicat de independență politică ar putea reprezenta o opțiune viabilă, în măsura în care este susținută de o majoritate parlamentară clară și orientată spre stabilitate.
Dincolo de formulele politice concrete, esențială rămâne responsabilitatea colectivă a partidelor de a acționa în logica interesului public și a stabilității instituționale. Capacitatea de compromis și de cooperare devine, în acest moment, un test critic pentru maturitatea sistemului politic.”, arată Pîrvulescu.













































