Ilie Bolojan nu demisionează din funcția de premier
Foto: gov.ro
Actual

Bolojan: Vom iniția discuții cu USR, UDMR și grupul minorităților, pentru a clarifica prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar

După ședința Biroului Politic Național al PNL, care a durat mai bine de patru ore, premierul Ilie Bolojan a făcut o serie de declarații prin care a schițat pașii pe care urmează să-i facă pentru asigurarea unui guvern minoritar.

În ședința de astăzi a fost adoptată în unanimitate o rezoluție în care se exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate.

„Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal și Grupurile Parlamentare ale PNL își reafirmă angajamentul ferm pentru continuarea guvernării și pentru implementarea reformelor asumate în fața românilor, prin programul de guvernare. PNL își exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan și pentru finalizarea reformelor asumate”, se arată în rezoluție.

De asemenea, „PNL constată că decizia PSD de a provoca o criză politică într-un moment critic pentru România este un act de iresponsabilitate și o fugă de răspundere față de actul de guvernare, inclusiv pentru întârzierile majore în absorbția fondurilor europene”.

PNL respinge orice tentativă de abandonare a reformelor, inclusiv a celor de corectare a deficitului bugetar, și subliniază că România nu își poate permite blocaje instituționale într-un context economic și internațional dificil, se mai arată în rezoluția adoptată.

În declarațiile de azi ale premierului Bolojan nu au dispărut atacurile la PSD, considerat iresponsabil după decizia de a retrage sprijinul politic, dar și singurul vinovat pentru criza în care se află acum România.

De asemenea, Ilie Bolojan a anunțat că vor fi inițiate discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern. Este vorba despre USR, UDMR și grupul minorităților naționale. În acest fel, premierul dorește clarificarea unui aspect important: care este formula în care ar putea funcționa un guvern minoritar.

„Vom iniția discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern în zilele următoare, începând de astăzi și mâine, grupurile USR, UDMR și grupul minorităților, în așa fel încât să clarificăm prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar”, a declarat Bolojan.

Premierul a enumerat care sunt principalele obiective ale guvernului în perioada imediat următoare. De asemenea, el a anunțat că va propune un moratoriu parlamentar astfel ca „indiferent de culoarea politică” să nu fie pierdute sume importante pentru România

„Una dintre cele mai importante probleme este finalizarea investițiilor în autostrăzi, în școli, în spitale, în anvelopări de blocuri. Aceste investiții sunt finanțate din PNRR. Pentru a absorbi acești bani până la finalul lunii august este nevoie de un sprijin parlamentar în așa fel încât să putem adopta legislația necesară pentru îndeplinirea jaloanelor și avem trei patru proiecte de legi care trebuie adoptate până la sfârșitul sesiunii parlamentare în așa fel încât să putem să facem această absorbție de fonduri și să finanțăm aceste lucrări importante de investiții. Pentru asta vom propune un moratoriu parlamentar în așa fel încât indiferent de culoarea politică, indiferent de modul în care vedem un lucru sau altul, România să nu piardă sumele importante și să putem finanța în continuarea aceste lucrări”, a mai spus Bolojan.

Tot în ședința de astăzi a fost reconfirmată decizia PNL de a nu mai face o coaliție cu PSD.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top