
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, inițiată de SOS România, AUR și POT, programată inițial a fi dezbătută și votată luni,...

În dosarul morților de la spitalul „Victor Babeș” cunoscut sub numele de „tirurile ATI din pandemie”, Parchetul a admis cererea de introducere...

Deși încă Klaus Iohannis (ieșit din mandat) a anunțat că încă nu avem premier, dar că „foarte curând” vom avea, la nivelul...

Ministerul Sănătății a anunțat că managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, a fost eliberat din funcţie,...

„Dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative și medicale, nu voi ezita să cer demisii de sus...

Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii prin care structura...

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat încă din 2022 DNA în privința contractelor de achiziție pentru vaccinurile împotriva...

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Sănătății pentru lipsa de transparență a achizițiilor de vaccinuri...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că încearcă să se găsească soluţii astfel încât să nu se pună problema unei greve...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 11 iulie, creșterea numărului de cazuri COVID în...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut în această o declarație șocantă referitor la un proiect în valoare de 5 milioane de euro,...

La finalul ședinței de guvern, premierul Florin Cîțu a anunțat că bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 386 de milioane de...

Ministerul Sănătății analizează posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir, folosit în tratamentul pentru COVID-19, în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor,...

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cosmin-Constantin Baciu a fost eliberat din funcţie la o zi după ce a fost numit, potrivit...

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, l-a ascultat pe premierul Florin Cîțu și a publicat raportul privind decesele COVID 19. Potrivit acestui raport, decesele...

Senatoarea PSD Gabriela Firea acuză coaliția de guvernare dorește să pună în mâinile unei singure instituții, Autoritatea Națională de Management a Calității...

USR PLUS a decis să o propună pe Ioana Mihăilă pentru funcția de ministru al Sănătății, se arată într-un comunicat transmis de...

Premierul Florin Cîțu a anunțat că astăzi va avea loc ședința de guvern pe ordinea de zi a căreia figurează acte normative...

Întreg scandalul „Foișor” nu-l atinge pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, care va rămâne în continuare în funcție. Vicepremierul Dan Barna a fost...

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat duminică, 11 aprilie, că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 este de un an,...

Evacuarea Spitalului Foișor a continuat și în această dimineață. Ultimii opt pacienţi erau evacuaţi în această dimineață din Spitalul Foişor, urmând ca...