
Scoția decide joi, în cadrul unui referendum, dacă vrea să devină independentă sau să rămână sub egida Marii Britanii.

Cristian Fughina a fos adus la DIICOT, fiind acuzat că a falimentat cu intenție firma.
Ordonanţa de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali nu a trecut la vot în plenul Camerei Deputaţilor.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, va trimite Corpul de Control la TAROM.
Curtea Constituţională a României a decis azi că Legea referitoare la identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay este neconstituţională.
Anul şcolar începe astăzi cu emoții pentru elevi pentru că fie își revăd colegii după vacanța de vară, fie, pentru boboci, fac...

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a anunțat luni că Gazprom va reduce cu 10% exporturile de gaze către România, începând de săptămâna viitoare.
În contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene și pe fondul necesității Alianței Nord-Atlantice de a-și întări granița de est, au fost implementate noi...
Generalul american John Allen, omul cheie în războiul din Irak, a fost numit conducătorul coaliției împotriva Statului Islamic (SI), a anunțat vineri...

Percheziţii de amploare au loc în această dimineaţă la 31 de adrese din București și patru județe, privind infracţiunile de evaziune fiscală...
Avocata arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a declarat, vineri, că IPS Teodosie este urmărit penal pentru fapte de corupţie, în dosarul din 2009...

Preşedintele SUA, Barack Obama, este gata să ia măsuri împotriva teroriştilor din Statul Islamic.

Această săptămână marchează cea de-a 13-a comemorare a atacurilor Al-Qaida din 11 septembrie 2001.
Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din noul an bisericesc şi marchează hotarul...
Primarul de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost pus sub urmărire penală de către DNA, pentr intervenţiile în obţinerea licenţei Giga TV,...
Echipa naţională a României porneşte într-o nouă campanie de calificare în faţa Greciei, acelaşi adversar care ne-a eliminat din drumul către Mondialul...
Exerciţiile militare ale NATO trebuie să arate "sus şi tare" că Alianţa este pregătită să îşi apere ţările membre, a declarat sâmbătă...
Liderii statelor NATO au aprobat la summitul de la Newport constituirea unei forțe de reacție rapidă pentru sporirea capacității defensive a aliaților,...
Vicepreședintele Camerei Deputaților Viorel Hrebenciuc a declarat joi la ieșirea de la DNA că i s-a comunicat că are calitatea de suspect...

Nu neg capacitatea Corinei Creţu de a face o treabă bună în portofoliul de comisar pentru Ajutoare Umanitare.
Summitul NATO s-a deschis, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina.