Primarul de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost pus sub urmărire penală de către DNA, pentr intervenţiile în obţinerea licenţei Giga TV, fiind acuzat de intervenţie la CAN după ce în prealabil ar fi stat de vorbă cu Viorel Hrebenciuc.

Actual

Gheorghe Ştefan, urmărit penal de DNA

 

Surse judiciare au declarat că Gheorghe Ştefan a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus sub învinuire pentru fapte de corupţie, în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV.

Gheorghe Ştefan a venit luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, la intrare acesta refuzând să spună care este motivul prezenţei sale în faţa procurorilor.

Potrivit surselor judiciare, Gheorghe Ştefan este acuzat că, după ce ar fi discutat cu Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), Gheorge Ştefan ar fi vorbit cu deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru ca acesta să intervină la CNA, în vederea obţinerii licenţei pentru postul Giga TV.

În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal preşedintele CNA, Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc şi Narcisa Iorga.

Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că, susţin anchetatorii, s-ar fi implicat pentru a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Narcisa Iorga este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra Neamţ în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.

Schimbarea votului privind licenţa Giga TV, de către trei membri ai CNA, s-a făcut nejustificat ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către Laura Georgescu, spun procurorii DNA, care o acuză pe şefa CNA de abuz în serviciu.

“Ulterior datei de 17.09.2013, dată la care CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV, suspecta Iorga Narcisa – Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune respectiv, să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc”, a arătat DNA.

Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, “persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”.

Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc – deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV.

“Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a demersurilor menţionate anterior, în mod nejustificat, 3 dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 01.10.2013, au votat în favoarea postului TV, deşi situaţia de fapt nu s-a schimbat, fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie”, a mai arătat DNA.

Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial contra retragerii licenţei, iar apoi în favoarea acesteia.

DNA mai susţine că prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Viorel Hrebenciuc, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

“Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, a mai arătat DNA.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top