În contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene și pe fondul necesității Alianței Nord-Atlantice de a-și întări granița de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut și ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei, se arată într-un comunicat al SRI.

Actual

SRI, noi măsuri de securitate. România apără cibernetic Ucraina

Expertiza pe care SRI o deține în domeniul securității cibernetice – apreciată atât în proiecte desfășurate în țara noastră, cât și în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuții la crearea de platforme specifice și prin participarea activă la exerciții precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de națiune-lider, la acest Fond.
Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Țara Galilor (4-5 septembrie a.c.), România și-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de națiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.
Această calitate presupune definirea, de către specialiştii naţionali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerințelor tehnice și a arhitecturii unui sistem de protecție a unor infrastructuri critice IT&C împotriva amenințărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a naţiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca și contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, națiunea-lider va asigura managementul de proiect și instruirea specialiștilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului.
Având în vedere evoluţiile de securitate în domeniu, România, prin instituţiile abilitate, acordă o atenţie deosebită prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa sa şi a aliaţilor săi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top