
Cine sunt scriitorii care intruchipeaza cel mai bine globalizarea culturii ?Cine sunt cei mai tradusi ai lumii ?Diversele topuri ne ofera un...
Instanţa supremă a decis, seara trecută, eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Cătălin Voicu, aceasta fiind prima cerere de punere în...
Proiectul legii privind combaterea pornografiei în rândul minorilor a fost adoptat de Comisia de cultură a Senatului, site-urile pentru adulţi fiind obligate...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, în legătură cu cererile unor parlamentari PDL ca el să plece din funcţie că "demisia se...
DNA a transmis Ministrului Justiţiei solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, faţă de care există suspiciunea de săvârşire...
Premierul Emil Boc a afirmat, la TVR, că admite, "cu smerenie", că susţinerea pe care a acordat-o în 2008 majorării salariilor cadrelor...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că o eventuală demisie a ministrului Educaţie, Daniel Funeriu, nu ar fi suficientă pentru a fi...
Un vameş reţinut în luna februarie în dosarul mitei de la Vama Stamora Moraviţa a fost găsit spânzurat, în locuinţa sa din...
ÎCCJ arată, în motivarea deciziei prin care a dispus restituirea dosarului lui Miron Mitrea la DNA, că procurorii i-au încălcat acestuia dreptul...
Preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constan?a, Christian Gigi Chiru, a declarat că îl va da în judecată pe primarul Radu Mazăre, pentru că...
Elena Udrea anunţă că şi-a lansat pe blog "Bucureştiometrul", un instrument online prin care încearcă să afle "în cel mai interactiv şi...
Membrii Consiliului de Administraţie al Asesoft transmit că, în urma "ameninţărilor" care le-au fost adresate, vor depune plângeri penale împotriva lui Sorin...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, pe care l-a catalogat drept "un trădător notoriu", ar fi primit...
Preşedintele american Barack Obama şi-a anunţat candidatura pentru un al doilea mandat de patru ani la conducerea Statelor Unite, în cadrul alegerilor...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii PSD şi PNL vor introduce două moţiuni simple, câte una la Camera Deputaţilor şi...
Mi-am dorit sa-l ascult pe Lang Lang de cativa ani.
Parlamentarii democrat-liberali i-au cerut premierului Emil Boc să-l schimbe din funcţie pe ministrul Educaţiei pentru că Guvernul trebuie să repare acum oalele...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că în situaţia în care premierul Emil Boc îşi va angaja răspunderea pe legea care sistează...
Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil să respingă cererea de înregistrare a Partidului Poporului, după ce a admis recursul declarat împotriva...
Europarlamentarul Sebastian Bodu a fost audiat de procurorii anticorupţie în dosarul lui Adrian Severin, acesta afirmând că le-a explicat anchetatorilor care sunt...
Cutremurul care s-a produs în largul insulei greceşti Creta a avut o magnitudine preliminară de 6,2, a anunţat Centrul german de cercetare...