Recursul a fost promovat de Constantin Cojocaru.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.
Tribunalul Bucureşti a admis, pe 29 noiembrie 2010, cererea de înregistrare a Partidului Poporului, după ce a judecat luni solicitarea reprezentanţilor formaţiunii politice, însă decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti.Dan Diaconescu a anunţat, pe 25 iunie 2010, imediat după ce a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti în dosarul în care era acuzat de şantajarea unui primar din judeţul Arad, că va intra în politică şi va înfiinţa Partidul Poporului.Diaconescu a explicat, în aceeaşi zi, că s-a gândit să fondeze un partid după ce – pornind de la constatarea că nici un lider de partid nu a fost arestat – a ajuns la concluzia că, dacă va fonda un partid, nu va mai fi arestat. „
La începuturile revoltei mele, m-am gândit că o maximă protecţie este să fii ziarist în ţara asta – am văzut că ziariştii încep să fie arestaţi.M-am gândit apoi să fiu realizator de televiziune – am văzut că şi realizatorii de televiziune au început să fie arestaţi.Pe urmă, m-am gândit că trebuie să îmi fac televiziune – iată că degeaba, tot te arestează. Şi atunci mă gândesc că trebuie să facem neapărat un partid că s-ar putea să sparg gheaţa să fiu şi primul preşedinte de partid arestat!", a mărturisit el.Dan Diaconescu a declarat că partidul său îşi va continua activitatea "în ilegalitate", "pe varianta independentă", precizând căPartidul Poporului are deja 750 de mii de adeziuni şi acuzând că cereri de intervenţie în instanţă împotriva PP s-ar fi făcut şi de reprezentanţi ai puterii. "
Nici noi nu ştim de ce a fost respinsă (cererea de înregistrare a Partidului Poporului, n.r.), important e că au hotărât să desfiinţeze acest partid sau să-l interzică – un partid care are deja sute de sedii, un partid care are deja 750 de mii de adeziuni semnate şi în cele mai proaste sondaje făcute de adversarii noştri are 9 procente", a spus Diaconescu, într-o intervenţie la Realitatea TV.El a precizat că în instanţă "s-au făcut 56 de cereri de intervenţie, oricum un număr record" în acţiunea de înregistrare a partidului, susţinând că printre aceştia s-ar afla "unii care ar fi reprezentanţii actualei puteri. "Vom lupxa în ilegalitate, probabil vom funcţiona pe varianta independentă.Niciun partid politic românesc nu a fost desfiinţat până acum", a mai spus Diaconescu.












































