


După ce a fost respins de politicieni, bancheri şi FMI, din 2010 încoace, un proiect de lege al falimentului personal a revenit în atenţia Camerei Deputaţilor.

Economia subterană a Europei, estimată la o valoare totală de 2.

După mai bine de 20 de ani în care guvernanţii şi proprietarii deposedaţi abuziv de regimul comunist valsează cu tact printre texte de lege care mai de care mai promiţătoare, Guvernul Ponta pare să fie lumina de la capătul retrocedărilor.

Cătălina Ștefănescu este, la 24 de ani, cel mai tânăr parlamentar român.

Săptămâna aceasta, ministrul Economiei, Varujan Vosganian va începe negocierile cu o serie de „importante firme din ţară şi din străinătate” pentru privatizarea Oltchim, proces care ar urma să înceapă în iunie, deşi compania are încă 800 de milioane de euro datorii.

.

Victor Ponta este omul momentului în România.

.

Timişoreanul Remi Rădulescu a inventat un nou sport.

De aproape zece ani de când realizează emisiunea Nocturne la TVR 1, Marina Constantinescu reușește să pună în valoare invitaţi al căror impact, pentru telespectatori, este mai puternic decât cel al muzicii lui Chopin din generic.
Nelu Barbu, un jurnalist pentru care marile decizii se iau întotdeauna pe loc.

De multă vreme nu am mai văzut un film așa de trist, şi nici măcar nu e înălţător de trist; doar te face să te simți prost că tu trăieşti altfel.

Cartea oferă, prin intermediul unei poveşti personale, o analiză percutantă şi lipsită de încrâncenare a uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria noastră.

Cel mai nou proiect al statului chinez se desfășoară în domeniul ingineriei genetice și depășește orice imaginație: crearea unei armate de copii geniali, prin selecția și dezvoltarea în laborator a embrionului cu cele mai reușite gene.

Sfârșitul lui Berezovski readuce în atenția Occidentului intoleranța regimului Putin, al cărui țel, transformarea Rusiei într-un model supradimensionat al KGB-ului, prinde tot mai clar contur.

Unitățile strategice de rachete şi unitățile de artilerie cu rază lungă de acțiune ale Coreei de Nord sunt în stare de alertă.

Superlaserul de la Măgurele pune România pe harta cercetării mondiale.

Pornind de la seismul pe care l-a declanșat Bank of Cyprus, ce s-ar întâmpla dacă o bancă românească ar intra în faliment? Dormiți liniștiți! Economiile vă sunt în «siguranță»!”, au spus-o înalți oficiali europeni, guvernatorul BNR, majoritatea vocilor publice; o spun și o parte dintre analiștii consultați de Q Magazine.

Disputele publice din USL pe tema numirilor din Justiţie duc guvernarea departe de agenda alegătorilor.

.

.