Declinul industriei petrochimice şi nevoia de Oltchim

Oltchim, susţinea ministrul liberal, este un fel de cutie neagră a crizei de mangement a proprietăţii de stat din ultimii 20 de ani, referindu-se la modul în care o companie profitabilă, cu o largă piaţă de desfacere în străinătate, a ajuns aproape de faliment.

Istoria în cifre

O fundamentare realizată de Academia de Ştiinţe Tehnice din România şi Asociaţia Generală a Inginerilor din România arată, cu cifre, cum a putut fi jefuită nu doar „perla coroanei” din acest domeniu, ci întreaga industrie petrochimică.

România, arată specialiştii, are o tradiţie de peste 150 de ani în exploatarea industrială a petrolului şi de 70 de ani în petrochimie şi chimizarea petrolului şi gazelor. (…) România a marcat trei premiere mondiale încă de la începuturile erei industriale a petrolului – în 1857: prima cantitate de petrol înregistrată oficial, prima rafinărie la Ploieşti şi primul oraş iluminat cu petrol (Bucureşti).

Dacă până în 1990 în România funcţionau cinci mari rafinării la Brazi, Teleajen, Piteşti, Oneşti şi Năvodari, care prelucrau 35 de milioane de tone de petrol pe an, din care 16% erau destinate petrochimiei şi altor chimizări, după 1990 prelucrarea de petrol a ajuns la numai 10 milioane de tone pe an, odată cu oprirea rafinăriei Arpechim şi Rafo Oneşti, iar cota destinată petrochimiei este cu totul nesemnificativă, de ordinul a 1-2%. În 1990, România avea şapte combinate petrochimice integrate cu rafinăriile adiacente la Brazi, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Teleajen, Oneşti, Năvodari şi Timişoara-Pancevo – Serbia, cu o capacitate de producţie de 735.000 t/an etilenă, 400.00 t/an propilenă şi putea să producă 442.000 t/an polietilenă, 200.000 t/an policlorură de vinil, 120.000 t/anpolipropilenă, 75.000 t/an polistiren, 110.000 t/an fenol, 100.000 t/an acrilonitril, 150.000 t/an cauciuc sintetic şi alte multe roduse petrochimice de bază, fibre şi fibre sintetice. Acum, industria petrochimică este aproape desfiinţată, mai cu seamă după privatizarea Petrom, Petrotel şi Petromidia, singurul nucleu de bază rămânând Oltchim.

În aceeaşi perioadă de timp, ţările foste comuniste vecine – Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia – şi-au dublat sau chiar şi-au triplat producţia petrochimică, deşi aceste ţări nu au resurse semnificative proprii de petrol şi nici tradiţia pe care o are România, ajungând să exporte în ţara noastră polimeri, elastomeri şi alte produse petrochimice de bază.

Acum, România importă 100.600 t/an etilenă, 57.000 t/an propilenă, 125.600 t/an polietilenă, 62.400 t/an policlorură de vinil, peste 80 t/an polistiren, toate tipurile de cauciucuri sintetice şi multe alte produse chimice şi petrochimice în valoare de 1 miliard euro anual, circa 20% din deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe a României. Dacă Oltchim şi Arpechim ar funcţiona într-un sistem integrat, se arată în document, valoarea producţiei chimice şi petrochimice a Oltchim ar putea reprezenta 1,5% din PIB al României, existând astfel premisele revitalizării sectoarelor de petrol, petrochimie şi chimie din ţară.

Se destramă mitul Oltchim

Măcinată de probleme financiare dintre cele mai grave şi eliminată în semifinalele Ligii Campionilor, echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea rămâne fără cele mai valoroase jucătoare. Franţuzoaica Allison Pineau a plecat deja de la echipă, iar lista ar putea fi completată de Katarina Bulatovici (cea mai valoroasă jucătoare a lumii), Oana Manea şi Paula Ungureanu.