Alegerile intermediare din Statele Unite și evoluțiile de pe scena geopolitică internațională conturează noi perspective asupra războiului din Ucraina și a relațiilor transatlantice. Într-un context marcat de incertitudine, sprijinul european pentru Kiev devine esențial, în timp ce viitorul conflictului și al securității europene depinde de capacitatea aliaților de a menține o poziție comună în fața ambițiilor Moscovei.
- Suedia reintroduce controalele la frontierele Schengen. Măsura intră în vigoare începând cu 12 noiembrie
- Nicușor Dan: Nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a alegerilor
- Concluzia Comisiei Europene: Conținutul TikTok afectează sănătatea mintală a copiilor
- Centura dintre case, promovată de Bolojan, anulată de Curtea de Apel Oradea
- Analiza BT: România în UE, 20 de ani de transformare. Economia, companiile și nivelul de trai în cifre
Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, consilierul prezidențial Valentin Naumescu a vorbit despre cum Vladimir Putin ar putea încerca să intensifice ofensiva militară pentru a forța capitularea Ucrainei și pentru a obține un acord de pace în condițiile impuse de Kremlin, înainte de încheierea mandatului actualei administrații americane.
Iarna care urmează va fi dificilă pentru Ucraina, fiind necesar ca statele europene și aliații occidentali să continue sprijinul militar pentru Kiev și să mențină presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni.
„Peste doi ani, noua administrație a SUA, indiferent că va fi democrată sau republicană, ar putea relua sprijinul direct, explicit, pentru Ucraina invadată de Rusia iar relațiile transatlantice se vor reconsolida. Sunt semnale că inclusiv Partidul Republican din SUA ar putea reveni la politica tradițională americană de susținere a democrațiilor europene iar alianța transatlantică (nu doar în forma ei politico-militară consacrată, NATO), ci în toate formele (relații economice, strategice, tehnologice, culturale etc.) păstrează perspective încurajatoare pe termen mediu și lung”, a menționat consilierul.
În pofida intențiilor Kremlinului de a-și extinde influența asupra Europei de Est, de a slăbi NATO și de a modifica ordinea de securitate europeană stabilită după încheierea Războiului Rece, obiectivele Moscovei sunt dificil de realizat. Sprijinul european pentru Ucraina ar urma să continue atât timp cât va fi necesar, iar o eventuală încheiere a conflictului trebuie să se bazeze pe o pace justă și durabilă, care să recunoască responsabilitatea Rusiei în declanșarea războiului și să ofere Ucrainei garanții concrete de securitate.
În această perspectivă, menținerea unității dintre Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite rămâne esențială pentru stabilitatea continentului.
„UE va rămâne alături de Ucraina în lunile și poate chiar anii care urmează. Pacea din urma războiului teribil de agresiune al lui Putin trebuie să fie una justă, stabilă, care să recunoască limpede cine a fost agresorul și cine a fost victima, să ofere garanții reale de securitate Ucrainei și să genereze premise pentru o ordine de securitate europeană credibilă”, a mai adăugat Naumescu.
















































