Câte firme au fost identificate pentru fiecare achiziție? Câte au primit aceleași cerințe și câte au răspuns? Pe ce motiv au fost eliminate alternativele și cine a scris cerința pe care nu au îndeplinit-o? Cine a verificat prețul și capacitatea de livrare? Ce investiții sunt obligatorii, ce licențe rămân în România și ce putem produce, repara și moderniza aici? Cine răspunde dacă promisiunile industriale nu sunt îndeplinite? Q Magazine a formulat aceste întrebări înainte ca disputa dintre Mihai Ghigiu și PNL să devină tema zilei. Din luna mai au urmat solicitări, răspunsuri, reveniri și documente publicate. Am continuat investigația jurnalistică și am trimis noului ministru al MApN, Radu Oprea, în data de 27 octombrie, 18 întrebări despre decizii, execuție, control și remedii, însoțite de cererea de identificare a documentelor. Dosarul cere în continuare răspunsuri verificabile.
- ÎCCJ: Pensia de întreținere poate fi executată silit și pentru ratele viitoare, fără o nouă încuviințare la fiecare scadență
- Israelul, în fața unei noi schimbări de putere după alegerile parlamentare
- Fratele lui Viktor Orban, arestat într-un caz de trafic de persoane
- Cine are dreptate în scandalul SAFE? Ce se poate renegocia cu Ursula von der Leyen la București
- Moldova se dotează cu o linie electrică din România pentru a se elibera de influența Moscovei
Q Magazine a publicat în seria SAFE următoarele materiale:
„Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — avertismentul ignorat” ·
„Comunicatul Ministerului Apărării privind programul SAFE, între erori de drept și tăinuire” ·
„Semnătura pe care NIMENI nu și-o asumă” ·
„De ce nu anchetează nimeni atribuirile din Programul SAFE?” ·
SAFE sub control. Cine a decis, ce a negociat și ce mai poate salva statul român
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, cere renegocierea contractelor, inclusiv cu riscul unor penalități. PNL avertizează asupra consecințelor pentru securitate și credibilitate. Ambele par teme legitime. Acuzația trebuie probată, iar costul unei schimbări trebuie calculat. Dar invocarea aprobărilor nu demonstrează că România a cumpărat bine, după cum o suspiciune nu demonstrează că trebuie desfăcut contractul.
Guvernul trebuie să transforme disputa într-o verificare documentată și într-o negociere cu obiective precise. România are nevoie să continue înzestrarea, să negocieze condiții mai bune și să stabilească răspunderea pentru eventualele nereguli.
15 aprilie: un termen ignorat!
La 15 aprilie 2026, premierul de atunci, Ilie Bolojan, a aprobat memorandumul prin care Ministerul Apărării cerea Parlamentului undă verde pentru cele 15 proiecte SAFE. În aceeași zi, documentul de analiză care propunea furnizorii a plecat spre CSAT, cu scrisoarea nr. 2270.
Tot la 15 aprilie 2026 expira termenul în care Rheinmetall trebuia să predea Armatei primele două sisteme antiaeriene Oerlikon GDF 103 modernizate. Contractul fusese semnat în decembrie 2023, pentru 328 de milioane de euro, iar primele două sisteme valorau 166 de milioane. Nu au venit.
Patruzeci și patru de zile mai târziu, în 29 mai, Ministerul Apărării semna cu același grup contracte de aproape 5,7 miliarde de euro.
Moment de la semnarea a patru noi contracte în cadrul SAFE Foto MApN
Ministerul Apărării a trimis companiei Rheinmetall prima factură de penalități: 8,7 milioane de euro.
Sistemele nu fuseseră livrate nici în noiembrie. Iar cele două testate pentru recepție nu au trecut probele, pentru că, scrie chiar ministerul, „unele subsisteme nu îndeplineau integral cerințele specificației tehnice de achiziție”.
Contractul Oerlikon nu face parte din SAFE. Este însă exact genul de informație pe care orice analiză de risc ar fi trebuit să o pună pe masă înaintea unei semnături de miliarde.
Ministerul știa, în ziua semnării, că furnizorul își depășise deja termenul la un contract în derulare.
Știa, așadar, și cât de mult contează o clauză de penalitate scrisă bine. Întrebarea nu este dacă Rheinmetall poate întârzia. Întrebarea este dacă România s-a protejat în contractele SAFE mai bine decât în cel din 2023. Fără contracte publicate, nu putem verifica.
Responsabilitatea începe înaintea aprobării
Formula „s-a decis la Cancelarie” lasă fără răspuns partea esențială: ce fundamentare a venit din Ministerul Apărării?
Potrivit art. 5 din OUG nr. 62/2025, modificat în martie, Direcția Generală de Armamente (DGArm) solicita și analiza conformitatea, inclusiv cerințele de cooperare. La mai multe răspunsuri conforme, propunea clasamentul; Grupul îl întocmea cu 60% preț și 40% termen. Documentul propunea operatorul, valoarea și cooperarea; premierul îl aviza, CSAT îl aproba.
Cancelaria a comunicat redacției Q Magazine, la 17 iulie, că, pentru cele 15 proiecte analizate, nu fusese îndeplinită ipoteza mai multor răspunsuri conforme care să impună clasamentul. Aceasta nu dovedește că fusese consultată o singură firmă pentru fiecare proiect. Cere însă explicarea rezultatului, proiect cu proiect: cerințe, destinatari, răspunsuri și motivarea evaluării. (Corespondența Q Magazine cu toate instituțiile statului poate fi parcursă aici)
O soluție unică poate fi justificată. Poate rezulta și dintr-o consultare insuficientă sau din cerințe care limitează artificial alternativele. Pentru a le deosebi, controlul trebuie să examineze cum s-a construit alegerea înaintea aprobării. Nicio decizie nu se execută singură: cineva o transformă în cerințe, rapoarte și contracte. Acolo trebuie urmărită răspunderea.
Cornel Ioan Pleșa la Conferinţa „Cooperarea în industria apărării între România şi Germania”, în București, 10 noiembrie 2025. Inquam Photos / George Călin
Pentru generalul Cornel-Ion Pleșa, directorul DGArm, pentru comisiile și experții implicați, pentru conducerea MApN și Cancelarie, standardul trebuie să fie același: ce au întocmit, verificat, avizat și semnat, în baza cărei competențe. Funcția nu ține loc de probă a vinovăției; nici uniforma nu dispensează răspunderea pentru un act administrativ.
La TVR, în 2 noiembrie, Radu Oprea a relatat că întrebase dacă ofertele fuseseră analizate în minister și primise un răspuns negativ. Raportul parlamentar din 28 aprilie consemnează însă solicitări de informații, analize DGArm și rapoarte transmise Cancelariei.
Poate fi vorba despre etape diferite: răspunsuri preliminare și oferte comerciale finale. Explicația trebuie dată pe documente. Dacă analizele există, ce acoperă? Dacă ministrul se referă la alte analize, cine trebuia să le facă și unde sunt? O contradicție aparentă cere lămurire, nu un verdict înaintea controlului.
CSAT avea rol în aprobarea documentului de analiză care propunea operatorul; nu devenea prin aceasta autoritate contractantă. Parlamentul aprobase inițierea unor proiecte concrete, în termenii și condițiile solicitantului, fără să poată certifica executarea unor contracte viitoare. Raportul comisiilor cerea și prezentarea stadiului proiectelor la trei luni după semnare. Unde este această raportare și ce măsuri a produs?
Componența Grupului de lucru, participarea în CSAT și votul parlamentar sunt lucruri distincte. Răspunderea trebuie urmărită după data, atribuția și actul fiecăruia. Participarea la o aprobare îi obligă și pe cei care cer astăzi controlul să explice ce au cunoscut atunci.
Tăcerea nu apără
Q Magazine nu a urmărit prin seria investigațiilor dedicate programului SAFE să lovească în Armata Română. Am cerut explicații decidenților care au pregătit și angajat cheltuielile și dacă s-a greșit, greșeala trebuie corectată și nu mai trebuie repetată. E mult mai util să elucidăm acum, decât peste ani de zile când nu s-ar mai putea repara nimic, iar cazul vaccinurilor cumpărate în doze nejustificate ne arată cât poate costa o decizie greșită.
Militarul care va urca în noua mașină de luptă nu a semnat contractul. Nu el a ales furnizorul, nu el a acceptat prețul, nu el a negociat licențele. El va suporta, prin riscul la care este expus, consecințele unei decizii proaste, dacă decizia a fost proastă. A cere transparență decidenților din Ministerul Apărării nu înseamnă a ataca Armata. Înseamnă a o apăra de greșelile făcute în numele ei.
Românii plătesc această securitate și vor suporta rambursarea împrumuturilor. SAFE permite acorduri cu o durată de până la 45 de ani. Au dreptul să știe cum le este cheltuit fiecare euro, mai ales pe flancul estic al NATO, unde siguranța nu este o temă de campanie, ci o condiție de existență.
Prestigiul Armatei nu se apără prin tăcere. Se apără prin echipamente care funcționează, prin proceduri respectate și prin încrederea că fiecare decident răspunde pentru ce a semnat.
Decidenții Ministerului Apărării au datoria să înțeleagă că transparența nu slăbește Armata. Secretul fără motiv o slăbește.
Renegociere, nu reziliere
Ursula von der Leyen este așteptată în România azi, 9 noiembrie, pentru întâlniri cu președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu. Apărarea, securitatea Mării Negre și negocierea viitorului buget european figurează între temele anunțate.
Este ocazia politică pe care Guvernul trebuie să o folosească. Premierul, împreună cu ministrul Apărării Radu Oprea, cu Mihai Ghigiu și cu miniștrii responsabili de finanțe și de industria de apărare, ar trebui să susțină un mandat comun: continuarea înzestrării, cu obligații industriale verificabile și cu remedii pentru întârzieri.
Mandatul trebuie discutat cu președintele și, în limitele competențelor legale, în CSAT. Sprijinul lor trebuie solicitat și construit; nu poate fi anunțat înainte de a exista.
În discuția cu președinta Comisiei, România poate cere clarificarea flexibilităților permise de finanțarea SAFE și susținerea unei integrări industriale mai solide. Apoi trebuie să negocieze concret cu Rheinmetall. Comisia nu este vânzătorul echipamentelor și nu poate modifica în locul părților contractele încheiate.
Sunt două demersuri care trebuie coordonate: păstrarea conformității europene a finanțării și obținerea unor condiții contractuale mai bune, prin acordul părților și în limitele legii. Niciunul nu poate fi înlocuit cu fotografia de la finalul vizitei.
La întârzieri sau riscuri, Cancelaria pregătește cu Finanțele și beneficiarii modificări ale proiectelor ori jaloanelor și negociază cu Comisia schimbările Planului. Separat, art. 5¹ alin. (2) permite modificarea unor contracte în derulare eligibile SAFE, inclusiv cantități sau prețuri, cu acordul furnizorului și respectarea regulamentului european. Aplicabilitatea derogării trebuie demonstrată pentru fiecare modificare propusă; nu este o permisiune generală de rescriere a contractelor.
Ilie Bolojan și Mihai Jurca împreună cu CEO Rheinmetall Armin Papperger Foto Gov.ro
Rheinmetall a anunțat în iunie un pachet de aproximativ 5,7 miliarde de euro, care cuprinde vehicule Lynx, apărare antiaeriană, muniție, două nave de patrulare și două nave de sprijin pentru scafandri. Compania a prezentat și angajamente de investiții și transfer de tehnologie. Negocierea trebuie să privească întregul portofoliu încredințat grupului, nu să se consume exclusiv în disputa despre mașina de luptă a infanteriei.
Acest total nu este o dovadă a banilor deja plătiți. Acordurile-cadru, contractele ferme și plățile trebuie prezentate separat, cu finanțările și calendarele lor. La o asemenea scară, statul are nevoie de o imagine completă a expunerii sale și de o poziție coerentă față de furnizor.
Ce trebuie să obțină România
O negociere serioasă începe cu o situație pe fiecare program: obligația existentă, stadiul executării, problema constatată și îmbunătățirea urmărită. Pentru investiții trebuie precizate suma, sursa, amplasamentul, beneficiarul, entitatea obligată, calendarul și dovada realizării. O promisiune la nivel de grup nu arată automat ce primește fiecare program.
Pentru furnizorii români, de stat și privați, trebuie negociate accesul la calificare, cerințe tehnice transparente, sprijinul pentru certificare și comenzi asumate în condiții legale. O listă de firme invitate la discuții nu este un lanț de furnizori. Participarea se dovedește prin contracte, volume, valoare adăugată și termene. Acolo unde obligațiile există deja, statul trebuie să le urmărească executarea; renegocierea privește îmbunătățirile care necesită un nou acord.
Pentru tehnologie, întrebările sunt și mai precise: ce documentație se transferă, cine primește licența, ce poate fabrica și modifica, pentru cât timp și cu ce restricții? Putem repara echipamentul în țară? Putem asigura piesele și muniția într-o criză? Ce drepturi avem pentru modernizarea ulterioară?
Regulile SAFE privind originea eligibilă a componentelor nu sunt, prin ele însele, obligații de producție în România. Nici procentul din punctajul unei evaluări nu este procent de integrare industrială. Valoarea rămasă aici trebuie definită și măsurată.[13]
Există și un control legal: art. 5 alin. (10)–(11) leagă recepția de certificarea îndeplinirii cerințelor de cooperare și obligațiilor specifice. Grupul de lucru emite documentul pe baza propunerii Ministerului Economiei; fără el, recepția nu este permisă. (OUG nr. 21/2026, art. I pct. 6: art. 5 alin. (9)–(11). Legea prevede confirmarea cu minimum două luni înaintea fiecărei recepții, la solicitarea furnizorului, sau la termenele acordurilor de cooperare). Ce obligații sunt scadente la fiecare livrare, cine verifică și pe ce dovezi? Acest mecanism trebuie aplicat efectiv.
Industria românească merită evaluată pe capacități, nu respinsă printr-o etichetă generală. Statul trebuie să inventarieze fabricile, competențele, utilajele și personalul disponibil, apoi să arate ce investiții, licențe și certificări lipsesc pentru fiecare produs. Același standard se aplică firmelor private și celor de stat.
Capacitatea se măsoară astăzi și se poate construi pentru mâine. Statul trebuie să distingă între ceea ce există deja, ceea ce poate fi dezvoltat prin investiții și ceea ce necesită licențe sau parteneriate. Fiecare obiectiv industrial trebuie legat de mijloace, responsabil și termen.
Pentru livrări, România trebuie să ceară jaloane de verificare, probe de capacitate, garanții proporționale și un mecanism de urmărire a întârzierilor. Lecția Oerlikon trebuie folosită în negocierea riscului. Militarul care așteaptă echipamentul are nevoie ca termenul din contract să fie credibil.
Trei negocieri distincte: fondurile disponibile, SAFE 2 și bugetul viitor
Există o oportunitate imediată: la 29 octombrie, Comisia a invitat toate statele membre la o nouă rundă pentru 21,3 miliarde de euro rămase disponibile în SAFE. Suma face parte din plafonul existent de 150 de miliarde; nu este un nou fond și nici o alocare a României.
Euronews indică 13 noiembrie drept termen al rundei, la patru zile după vizita anunțată. Comunicatul public al Comisiei consultat nu precizează data; Guvernul trebuie să confirme calendarul și să spună dacă solicită finanțare suplimentară, pentru ce proiecte și cu ce efect asupra datoriei publice.
Distinct, se discută un posibil instrument care să continue SAFE. La 2 noiembrie, Kaja Kallas a precizat că existența și condițiile unui SAFE 2 sunt încă în discuție. Declarația nu anunță adoptarea sau o alocare pentru România.
Pentru această perspectivă, Guvernul trebuie să pregătească proiecte cu necesarul militar, capacitățile industriale, partenerii și finanțarea identificate înaintea alegerii furnizorilor. Industria trebuie consultată de la început.
Separat, viitorul cadru financiar multianual propus acoperă 2028–2034. Nu este un nou PNRR. Comisia a prezentat propunerea în iulie 2025; adoptarea presupune unanimitate în Consiliul UE și aprobarea Parlamentului European.
Propunerea Comisiei include planuri naționale și regionale de parteneriat și posibilitatea susținerii voluntare a proiectelor legate de apărare, potrivit priorităților și nevoilor regionale. România poate pregăti investiții industriale, cercetare, competențe și infrastructură eligibile în instrumentele viitoare.
Securitatea Mării Negre oferă un argument strategic; nu garantează finanțarea.
Vizita poate consolida un mandat și poate deschide alianțe pentru negocierile europene. Președinta Comisiei nu poate decide singură bugetul Uniunii. Tocmai de aceea, România are nevoie de proiecte credibile, parteneri și continuitate în negociere, dincolo de întâlnirea de luni.
Acordul politic obligă la rigoare
Conferința Comitetului Militar al NATO, septembrie 2026, Copenhaga Foto NATO
NATO este o alianță politico-militară, iar controlul democratic civil asupra apărării este esențial. Acest principiu susține un mandat politic coerent pentru înzestrare. SAFE rămâne însă un instrument al Uniunii Europene, cu propriile reguli.
Politicul stabilește obiectivele și resursele în limitele competențelor sale. Structurile militare și specialiștii trebuie să fundamenteze cerințele, să documenteze evaluările și să execute legal deciziile, semnalând ceea ce nu este fezabil. Statutul cadrelor militare interzice explicit executarea actelor contrare legii. Un consens nu ține loc de analiză și nu acoperă retroactiv un pas omis.
Orice modificare contractuală trebuie examinată în regimul de achiziții aplicabil. Acordul furnizorului nu permite ocolirea unei noi proceduri atunci când legea o impune. Trebuie calculate costul, efectul asupra calendarului militar și compatibilitatea cu finanțarea. Simpla deschidere a unei negocieri nu generează automat penalități.
În paralel, controlul administrativ trebuie să stabilească faptele, persoanele responsabile și măsurile de remediere. Dacă apar indicii de infracțiuni, ele trebuie transmise organelor competente; răspunderea penală se stabilește prin procedurile legale.
Secretul de stat nu poate fi folosit pentru ascunderea încălcărilor legii sau a erorilor administrative, dar publicarea trebuie să protejeze informațiile legitim clasificate.
Continuarea programelor nu presupune absolvirea celor care ar fi greșit. Stabilirea răspunderii nu presupune suspendarea automată a înzestrării. Statul trebuie să poată face ambele lucruri.
Cine are dreptate se va vedea în documente și rezultate
Guvernul trebuie să pună pe masă clauzele pe care le consideră dezavantajoase, avantajul urmărit și costul corecției. PNL trebuie să răspundă pe aceste date și să explice condițiile pe care le apără. MApN trebuie să prezinte fundamentarea, stadiul executării și măsurile luate. Premierul trebuie să le adune într-o decizie.
Bogdan Ivan, Radu Oprea și Luca Niculescu Foto George Călin, Inquam
Guvernul ar trebui să stabilească și să publice un calendar pentru control și negociere, cu responsabili nominalizați. Parlamentul trebuie să ceară raportarea prevăzută și să urmărească rezultatele. Partea comunicabilă a acestora trebuie să arate periodic ce s-a livrat, ce s-a investit în România, ce firme au intrat efectiv în producție și ce abateri au fost remediate.
Azi, 9 noiembrie, România trebuie să vină la discuție cu propriile obiective industriale și militare. După vizită, trebuie să le transforme în obligații executabile. Capacitatea de a produce, întreține și adapta aici tehnica de apărare este o parte a securității pe care o cumpărăm.
România trebuie să-și respecte contractele.
Cei care au semnat trebuie să demonstreze că i-au respectat interesele.
Iar cei care conduc astăzi trebuie să arate ce au corectat și ce capacitate de apărare rămâne în țară.
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
