


În momentul de faţă, toate instituţiile responsabile cu evidenţa populaţiei au întârziat publicarea listelor electorale actualizate.

.

.

Operațiune fără precedent a procurorilor DIICOT și SRI: 256 de percheziții în toată țara pentru prinderea unei grupări care a făcut evaziune fiscală de 150 de milioane de euro.

Am avut multe dead-line-uri de un an, de când FMI ne tot îndrumă să angajăm manageri privaţi la companiile de stat aflate în pierdere.

Atunci când vine vorba de Paula Rusu, ai impresia că ea a rămas aceeaşi pe ecranele românilor, numai siglele posturilor TV s-au schimbat în jurul ei.

Lt.

Din zece contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie de către Hidroelectrica a mai rămas doar unul, cel cu Alro Slatina.

29 iulie a fost, pentru oamenii de carte din România, data unei aniversări luminate a culturii române: 100 de ani de la naşterea lui N.

În plină criză, România se confruntă cu un taifun politic care riscă să lase urme adânci, pe termen lung, în economia țării, avertizează analiştii.

România este implicată într-un război politic de tranşee, în care sunt folosite toate armele şi toate instituțiile.

Traian Băsescu pare că-şi provoacă, singur, propria demitere! Optimiştii „portocalii” speră că el face asta doar pentru a li se alătura în noiembrie, la alegeri! Realiştii cred însă că pur şi simplu nu se poate abține! Fabula „Broasca şi scorpionul” descrie perfect una din variantele „realiste” în care scorpionul, chiar dacă ştie că se va îneca, nu rezistă tentației de a înțepa broasca ce-l trecea în spinare râul.

România a atras fonduri europene de 695 de milioane de euro de la Uniunea Europeană în primele şase luni ale anului, adică 20% din ținta anuală asumată de 3,5 miliarde de euro.

Moneda națională se va deprecia până la nivelul de 4,7 lei/euro până la sfârșitul anului, însă dacă Grecia va părăsi zona euro, iar România nu va mai avea acces la finanțare prin programul FMI/UE, deprecierea monedei naționale ar putea trăi o prăbușire mult mai dramatică decât cea înregistrată în 2008, după colapsul Lehman Brothers, a declarat, pentru Q Magazine, William Jackson, analist pe piețe emergente în cadrul Capital Economics, compania de consultanță macroeconomică cu sediul la Londra.

Nu mulți sunt cei care au auzit de ea.

.

.

.

.

Un congres al avocaţilor este, înainte de toate, un congres al capetelor luminate.

Pe 13 iunie, preşedintele Traian Băsescu, iritat de faptul că Victor Ponta nu l-a anunţat, nici măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR, condusă de Horia Roman Patapievici, de sub coordonarea Preşedinţiei sub cea a Senatului, i-a transmis premierului: „Când eşti doctor în Drept… eşti tare.