Din zece contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie de către Hidroelectrica a mai rămas doar unul, cel cu Alro Slatina.

Revista

Povestea „băieților deștepți” se termină. La 15 august

În două luni, din zece contracte, șase au fost denunțate, trei au fost renegociate, iar ultimul, cel cu producătorul de aluminiu, va fi soluționat până la 15 august, a declarat, în exclusivitate pentru Q Magazine, Remus Borza, partener în firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Ce raportăm cu ocazia misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale de la 1 august? „Realitatea. Ea deja este cunoscută, de notorietate, din zece contracte bilaterale, șase au fost denunțate, trei au fost renegociate, Electromagnetica, Elsid și Electrocarbon, și rămâne al zecelea, cu Alro, care urmează și el să fie tranșat până pe 15 august, fie în sensul încheierii unui acord prin care Alro să plătească mai mult și, implicit, Hidroelectrica să primească un preț mai mare, fie Hidroelectrica să fie pusă în situația să denunțe contractul de furnizare a energiei electrice față de Alro”, ne-a spus Borza.

Ultimele contracte soluționate de Hidroelectrica au fost cele cu Elsid și Electrocarbon. Compania a renegociat contractele bilaterale, obținând un preț mult mai bun pe energia furnizată. Astfel, contractele au fost prelungite până la 31 martie 2013.
„S-au menținut contractele cu Elsid şi Electrocarbon, am încheiat acum o oră (ora 21:00 25.07.2012 – n.r.) un acord prin care am menținut contractele până la expirarea lor, 31 martie 2013. Am renegociat în condiții net avantajoase pentru Hidroelectrica, s-a renegociat prețul, care este unul mai bun decât cel avut până în prezent. Voi anunța acest preț, dar după ce voi încheia negocierile și cu Alro, în jurul datei de 15 august voi face publice aceste cifre”, a declarat Borza pentru Q Magazine. Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat cu două zile înainte că a denunţat contractul încheiat de producătorul de electricitate cu firma Energy Holding, din analize rezultând că acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei. Anterior au fost denunţate alte cinci contracte, cu Euro-P.E.C., EFT, Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie.

Secretul

„Rețeta succesului este complexă. Pe de o parte sunt puterile date de către Legea administratorului judiciar, iar pe de altă parte ține și de persoana administratorului judiciar. Noi tot timpul am fost niște oameni consecvenți, onești cu noi înșine și cu valorile și principiile în care credem, muncitori, «dăm cu sapa» cam 16 ore pe zi, riguroși în tot ceea ce facem și, probabil, acestea sunt cele câteva ingrediente”, ne-a mai spus Borza. Întrebat dacă au existat situații de șantaj, el a lăsat să se înțeleagă că da. „Nimeni nu e perfect, dar eu nu pot să spun despre alții, eu pot să spun despre mine. Ce pot să declar este faptul că Borza nu este o persoană șantajabilă. Nu a fost, nu este și nu va fi. Dacă eram, nu eram administrator judiciar la Hidroelectrica, cea mai importantă companie a statului român și cu o importanță majoră în ceea ce privește sistemul energetic național”, a adăugat reprezentantul Euro Insol.

„Vor în instanță? Ar putea fi nevoiți să plătească diferențe de preț pe trei ani!”

În urma anunţului Hidroelectrica de a denunța contractul cu Energy Holding, compania din urmă a explicat faptul că decizia de denunţare a acordului vine după mai bine de şapte luni de negocieri, iar în prezent sunt analizate toate mijloacele legale prin care se poate reacţiona la această decizie.

„Cu toate că echipa de negocieri a Hidroelectrica s-a schimbat pe parcursul celor şapte luni de cel puţin trei ori şi tratativele au pornit de fiecare dată de la zero, reprezentanţii Energy Holding au dovedit flexibilitate în acceptarea modificărilor parametrilor esenţiali ai contractului: preţ, durată, cantitate. Vom gestiona situaţia creată şi vom limita impactul deciziei Hidroelectrica asupra partenerilor noştri contractuali. În prezent, Energy Holding analizează toate mijloacele legale prin care poate reacţiona ca urmare a acestei decizii”, se mai precizează în comunicat. Ce șanse de câștig ar putea avea „băieții deștepți” în instanță?

„Niciuna. Denunțările contractelor, ca măsuri dispuse de administratorul judiciar, nu sunt supuse niciunei căi de atac, nici pe instanțele de drept comun, nici pe instanțele arbitrale. În schimb, sigur, dânșii pot să ceară daune sau compensații pentru denunțare, e cu totul altceva. Dar nu au nicio șansă. Și putem să le răspundem și noi cu aceeași monedă, putem să le cerem banii, diferențele de preț pe ultimii trei ani, care se ridică la câteva sute de milioane de euro, deci ar trebui să se gândească de două ori dacă înțeleg să promoveze o acțiune în instanță”, a adăugat Borza.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, recent, că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi denunţate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu „băieţii deştepţi” şi speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvenţă. Chiţoiu a afirmat că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde de lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde de euro, din contractele bilaterale încheiate cu „băieţii deştepţi”.

Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011. Contractele directe de vânzare a energiei la preţuri sub cele din piaţă au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi ar fi trebuit să expire în 2014, 2015 sau 2018.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top