creste economia
Actual

Leul pică. Economia se ridică!

Suntem campionii Europei! La cifre!  În al treilea trimestru al acestui an, România a înregistrat cel mai semnificativ avans al Produsului Intern Brut dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, de 8,6%. Cifra este oficială şi a fost furnizată de Oficiul European pentru Statistică. 

Varujan Vosganian

„Avem o creștere spectaculoasă, care apropie anul 2017 de anul recordurilor de creștere economică. E o creștere peste potențialul economic. Înainte de a ne manifesta entuziasmul pentru aceste cifre, ar trebui să așteptăm structura acestei creșteri, să medităm la o serie de corelații. Trebuie să vedem dacă are legătură cu o anumită productivitate a muncii sau este rezultatul unei circulații a banilor în zona consumului.” , a declarat pentru Q Magazine Varujan Vosganian, fost ministru de Finanțe. 

Economia și guvernul. Mașina și șoferul” 

Podiumul arată astfel:

  • România – 8,6%
  • Letonia – 6,2%
  • Cehia și Polonia – 5%

Date oficiale vin și de la Institutul Național de Statistică. Produsul Intern Brut al României a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei, față de trimestrul precedent. Raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută și de 8,6% pe serie ajustată sezonier.

„Avem nevoie acum, când viteza a crescut, de un șofer foarte îndemânatic care să țină mașina pe carosabil. Este în acest moment guvernul un astfel de șofer? Mașina fiind în mers, nu putem schimba șoferul. Eu cred că, în momentul de față, ar fi mai dăunător să-l schimbăm. E momentul evaluării cumpănite și găsirii de soluții practice în loc de dispute de acest fel.” 

Fostul ministru de Finanțe pare să nu agreeze revoluția fiscală realizată de guvern.

„Pe fondul acestei creșteri economice, totuși, veniturile fiscale sunt destul de jos. Se apropie de 25%. Adevărata revoluție fiscală nu se face prin schimbarea impozitelor , ci prin creșterea veniturilor. Eu nu cred că putem crește veniturile prin creșteri de impozite, ci printr-o altă administrare.” 

Cifrele și buzunarul românilor

„În ultimul an, salariul net al românilor a crescut cu 15%, ceea ce nu e puțin. Neîndoielnic, au crescut și pensiile. Veniturile au fost ceva mai mari. A existat o creștere a nivelului de trai, ceea ce se vede și în paritatea puterii de cumpărare.” , a mai declarat Varujan Vosganian pentru Q Magazine. Fostul ministru de Finanțe mai spune că nu trebuie să uităm de investiții pentru a crea noi locuri de muncă. Cum anul acesta e aproape de final, mare lucru nu mai e de făcut. Însă, în bugetul pentru anul 2018, trebuie să se regăsească sume consistente pentru investiții, singurele capabile să susțină o creștere economică pe termen lung.

Tabloul financiar al zilei e completat și de cursul valutar, dar și de ROBOR. După câteva zile în care s-a aflat în cădere liberă, astăzi moneda națională s-a apreciat. Timid, iar BNR a afișat un curs de 4,6482 lei pentru un euro.

Rate mai mari

Indicele Robor la 3 luni a atins cel mai mare nivel din ultimii 3 ani: 1,92%. De asemenea, Robor la 6 luni a crescut la 2,07%, nivel pe care nu l-a mai atins din noiembrie 2014. Pentru românii cu credite în lei, asta înseamnă rate mai mari.

„Creșterea ROBOR-ului și creșterea dobânzilor vine dintr-un proces firesc de reașezare. Dobânzile la credite în lei și valută ajunseseră atât de jos, încât, deponenții nici nu mai erau interesați să-și pună banii la bancă. De asemenea, cred că spre sfârșitul anului, cursul se va stabiliza.” , susține Varujan Vosganian pentru Q Magazine.

 

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top