Echipa României de pescuit din caiac a fost blocată la intrarea în Mexic, unde se calificase pentru o competiție internațională, și expulzată din țară
Foto: Facebook
Actual

Tamila Cristescu a rezolvat cu guvernul Mexicului revenirea echipei României de pescuit din caiac

Scandalul stupefiant produs pe 24 noiembrie, când echipa României de pescuit din caiac a fost blocată la intrarea în Mexic, unde se calificase pentru o competiție internațională, și expulzată din țară s-a terminat cu bine. Între altele, pentru că s-a implicat pe lângă guvernul mexican fosta angajată a consulatului român la New York, Tamila Cristescu, cea concediată de Oana Țoiu în numele relansării diplomației române pe baze sănătoase.

Ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie, conform unei relatări făcute pe Facebook: 

„Echipa AGVPS a României de la Campionatul Mondial de Pescuit din Caiac, expulzată din Mexic!
Sportivii români, calificați la Campionatul Mondial de pescuit din caiac, programat să se desfășoare în Mexic, au fost refuzați la intrarea în țară și expulzați, deși au prezentat documente oficiale. Informațiile aparțin lui Răzvan Ghindăoanu, unul dintre participanții României la competiție.
După un an de pregătiri, sportivii au ajuns în Mexic după un drum de aproximativ 20 de ore, cu mai multe escale. La controlul de frontieră, autoritățile mexicane le-au cerut o dovadă tipărită a rezervării cazării pentru perioada oficială a competiției.

Potrivit relatării lui Ghindăoanu, acesta deținea dovada rezervării pentru perioada de antrenament neoficial, confirmarea plății către Federația Mexicană de Pescuit în valoare de 13.500 de euro pentru caiace și cazare, precum și scrisoarea oficială de invitație la campionat. Cu toate acestea, documentele nu au fost acceptate.
Ca să înțelegeți mai bine amploarea situației, vă spunem că în discuția pe care am avut-o cu Ghindăoanu acesta pur și simplu a izbucnit în plâns.
Sportivul susține că pașapoartele și telefoanele le-au fost confiscate temporar, iar delegația a fost reținută timp de aproximativ 12 ore într-o încăpere de dimensiuni reduse. Ulterior, au fost îmbarcați într-un avion și trimiși înapoi la Madrid.

Mesajul lui Ghindăoanu a fost publicat din capitala Spaniei, unde sportivii români au ajuns după încă un zbor de aproximativ 9 ore, purtând aceleași haine cu care plecaseră din România. În ciuda situației, participanții din delegația României spun că nu renunță și încearcă să găsească soluții pentru a reveni în Mexic și a lua startul în competiție”.

Din fericire, sportivii români au primit o a doua șansă, după ce au intrat în contact cu Tamila Cristescu, aceasta avînd anumite conexiuni cu guvernul Mexicului. Ei au revenit azi din Europa cu o cursă aeriană în Mexic și de această dată au fost primiți, astfel că vor participa la campionatul mondial.

„Răzvan Ghindăoanu, vicepreședintele Ligii Române de Spinning, Divizia Caiac, dorește să transmită mulțumiri speciale domnișoarei Tamila Cristescu pentru ajutorul acordat în aceste 3 zile extrem de complicate pentru echipa AGVPS care reprezintă România la Campionatul Mondial de Pescuit la Spinning din Caiac 2025.

„Pentru că aventura noastră s-a terminat cu bine, țin să mulțumesc pe această cale domnișoarei Tamila Andreea Cristescu pentru demersul făcut pe lângă guvernul Mexicului în ajutorul nostru, un sprijin venit la timp, am spune”, se arată într-o postare pe contul de Facebook al lui Ghindăoanu

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top