Neurochirurgul Iustinian Simion, în „sala de operații” Q Magazine: Nu aș putea să vă cuantific cât e om și cât e putere divină într-o operație neuronală, însă știu sigur că omul fără Dumnezeu nu poate realiza nimic. E doar amăgire că poate 

Coordonator al Departamentului de Neurochirurgie al Spitalului Militar din Cluj-Napoca, dr. Iustinian Simion a realizat unele dintre cele mai complicate operații pe creier. În timpul uneia dintre ele, pacientul, tenor, a cântat arii celebre pentru a ști în timp real dacă sunt atinși centrii vorbirii.  

Declarându-l pe mentorul său, profesorul Ștefan Florian, drept „cel mai curajos” chirurg pe care l-a întâlnit vreodată, dr. Simion a trăit și experiența unui salt de „100 de ani înainte”, în cadrul unui stagiu făcut în China, alături de celebrul profesor chinez Bin Xu, aflat în topul mondial al chirurgiei neuronale. Acesta face by-pass pe creier cu lejeritatea unei operații de apendicită și are pe lista de așteptare peste 6.000 de oameni. Nu doar medic, ci și întemeietor de cor bizantin și de rețea medicală privată, ambele sub numele Anastasios, dr. Iustinian Simion nu poate cuantifica matematic cât e om și cât e putere divină într-o operație pe creier, însă știe sigur că omul fără Dumnezeu nu poate realiza nimic. „E doar amăgire că poate”. 

• Q MAGAZINE FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ALEXANDRU BALAN. PION. SPION. TRĂDĂTOR
• CCR dă câștig de cauză AUR: numirea membrilor CA din SRTv și SRR este neconstituțională
• Criza facturilor neplătite lovește economia
• Moțiunea de cenzură, citită în Parlament
• Programul SAFE. 12 vulnerabilități critice — procedurale, juridice, financiare și strategice — care expun statul român. Avertismentul ignorat

CREIERUL SE NAȘTE ÎNAINTE DE-A NE NAȘTE 

Cu ce asociați creierul? 

Personal, am fost fascinat de această componentă a omului încă de mic copil. În anul al doilea de facultate, când am avut materia NEUROANATOMIE, m-a virusat și creierul m-a acaparat complet: complexitate, mult neînțeles, multe întrebări fără răspuns, multe speculații, multe presupuneri. Anali-zând, studiind și operând, am ajuns la următoarea asociere: creierul este unitatea de comandă, de reglare, de întreținere și de susținere a întregii mașinării umane.  

Proștii au creierul diferit față de oamenii pe care îi considerăm deștepți? Ce anume face diferența? 

Depinde ce înțelegem prin „prost”. Dacă vorbim pur din perspectiva anatomică, putem distinge prin diverse tehnici creierul unui om care îl folosește mult și cel al unuia care este mai leneș. 

Creierul e ca un mușchi. Își modifică structura în funcție de cât de mult îl antrenăm.  

Spre deosebire de mușchii pe care îi antrenăm la sala de forță ridicând greutăți, nu își mărește volumul, ci doar se tonifică, devine mult mai agil, mai plastic și mai pregătit să răspundă repede și bine la provocările care vin. 

Cititul, exercițiile matematice și toate celelalte activități care ne pun în fața unui efort mental fac parte din antrenamentul creierului, așa încât ar fi indicat să alocăm un timp suficient acestor activități care astăzi nu prea își mai găsesc loc în viața cotidiană, pe când altădată făceau parte din rutina zilnică.  

Cât la sută din capacitatea creierului nostru este folosită? 

Depinde mult de ce fel de activitate desfășurăm și, bineînțeles, de cât de mult antrenăm creierul. 

Mitul din popor spune că folosim doar 10% din capacitate, dar știința spune că folosim tot creierul. Însă nu tot este activ în același timp. 

Avem o investigație care se numește Imagistică prin rezonanță magnetică funcțională sau IRM funcțional, care ne arată că toate părțile creierului au un rol și sunt active în diverse momente, chiar și în repaus. 

În neurochirurgie, de multe ori folosim acest RMN funcțional atunci când operăm diverse tumori cerebrale și vrem să vedem legătura dintre ariile de funcționare ale creierului și tumoră. 

Cum evoluează creierul de la copil la adult? 

Este un proces extrem de complex, gradual și de-a dreptul fascinant. 

Dacă o luăm cronologic, formarea creierului începe încă din perioada prenatală, în săptămâna a treia de sarcină.  

Se dezvoltă repede, formând milioane de neuroni pe zi, iar la naștere copilul are aproape toți neuronii de care va avea nevoie pe parcursul vieții, însă conexiunile dintre aceștia se vor forma preponderent în primii trei ani de viață, când se dezvoltă foarte mult simțurile, motricitatea, limbajul, capacitatea de învățare și atașamentul. 

Urmează perioadele de copilărie, adolescență, care practic șlefuiesc creierul celui care va deveni adult, fiecare etapă având anumite particularități. 

CE ȚINEM MINTE 

Ce reține cel mai ușor creierul? 

Emoțiile. Acestea marchează profund individul, în ambele variante: atât cele pozitive, cât și cele negative. De aceea vedem că și reclamele care promovează fel de fel de produse, servicii ori evenimente folosesc permanent tot felul de trucuri pentru a crea emoție celor care se adresează. 

Sunt diferențe între creierul feminin față de cel masculin? 

Acesta este un subiect extrem de complex și în același timp controversat. Nu cred că există o diferență notabilă. Anatomic, structural, sunt identice. Diferențele sunt date de o multitudine de factori dintre care cred că cel mai simplu de înțeles și de amintit sunt factorii hormonali care influențează foarte mult activitatea.  

Dumnezeu a lăsat femeia cu un bagaj hormonal mai complex aș zice. Există unele zone din creier cu o dimensiune puțin diferită la bărbat față de femeie. 

De exemplu, structura cerebrală denumită hipocamp (implicată în memorie) este adesea mai mare la femeie decât la bărbat, pe când amigdala (structura care se ocupă de emoții sau reacția de apărare/de fugă) este adesea mai dezvoltată la bărbați. 

Imagistica prin RMN funcțional a relevat că la femeie există o conexiune mai puternică între cele două emisfere cerebrale, iar la bărbați o conexiune mai puternică între porțiunea anterioară cu cea posterioară a aceleași emisfere cerebrale. 

Ce relaxează cel mai mult creierul? 

Este un termen oarecum ciudat având în vedere că acest computer funcțio-nează permanent, chiar și atunci când dormim profund.  

Mă refer la diminuarea stresului, a stării de agitație. 

Există multe metode de a relaxa creierul, care însă depind de fiecare individ în parte: de personalitatea lui, de contextul în care se află, dar mai ales de stilul de viață pe care îl are. Totuși, sunt câteva metode oarecum universale. 

Prima și cea mai simplă dintre ele, după părerea mea, este respirația profundă și conștientă, care activează sistemul nervos parasimpatic, responsabil de odihnă.  

Studiile spun că 5-10 minute de respirație conștientă pot contribui semnificativ la scăderea cortizolului – hormonul stresului. 

Muzica, de asemenea, este un element important care poate liniști creierul. O muzică de calitate, relaxantă, poate contribui activ la starea de bine. 

Timpul petrecut în natură și exer-cițiile fizice pot contribui semnificativ la starea de relaxare. 

CEL MAI CURAJOS CHIRURG ÎNTÂLNIT VREODATĂ 

De ce ați ales neurochirurgia? 

Am fost fascinat de creier dintotdeauna, însă decizia de a face neurochirurgie am luat-o în anul al doilea de facultate, când am parcurs modulul de Neuroanatomie. Apoi, în anul al cincilea de facultate, l-am cunoscut pe renumitul profesor dr. Leon Dănăilă.  

Eram președintele Congresului Internațional Marisiensis și am fost la dumnealui, la București, să îl invit să participe la congres, să ne țină o conferință despre ce înseamnă neurochirurgia și cum trebuie să ne pregătim pentru o viață în slujba omului. Vă mărturisesc că pentru mine a fost o întâlnire providențială, dar și una care mi-a marcat profund viziunea, pașii, deciziile pe care le-am luat. 

Am fost personal cu mașina după dumnealui și l-am adus de la București la Târgu Mureș. A fost un drum de câteva ore bune care avea să îmi întărească și mai mult dorința de a face neurochirurgie cum nu cred că putea altceva. 

Împreună cu Profesorul Ștefan Florian, Președintele Societății Române de Neurochirurgie 

Ați făcut rezidențiatul la Cluj și v-a mentorat un alt profesor celebru, Ioan Ștefan Florian. Cum a fost experiența aceasta? 

Viața mi-a dat șansa de a fi în preajma unor mari personalități medicale și, în special, în preajma unor mari deschizători de drumuri și formatori de generații. Într-adevăr, unul dintre ei este domnul profesor Florian, de la care vă mărturisesc că am învățat curajul. 

Știți, diferența dintre doi chirurgi foarte bine pregătiți atât teoretic, cât și practic o face doar curajul. Cel mai curajos va fi cu cel puțin un pas înainte. Practic, pot spune, că ceea ce am trăit în toți anii de rezidențiat lângă profesorul Florian mi-a insuflat acest curaj, care, afirm cu toată responsabilitatea, mi-a dat aripi, m-a inspirat să mă ridic. Și țin să îi exprim toată gratitudinea mea și pe această cale.  

Am fost în multe spitale și secții de neurochirurgie în multe colțuri ale lumii, însă nu am întâlnit încă un chirurg mai curajos decât profesorul Florian. 

Vă pare că medicina românească este feudalizată, cum am auzit deseori, și că lasă puțin spațiu spiritelor libere să se remarce și să facă o carieră de succes? 

Fiecare sistem medical prezintă puncte forte și puncte slabe. Problema majoră intervine când cele slabe devin majoritare.  

Sistemul medical românesc este în colaps de câțiva ani buni încoace și trebuie refăcut din temelii. Neajunsurile duc la comportamente feudale la mai toate nivelurile. 

Ne întrebăm mereu de ce pleacă tinerii medici să lucreze în alte țări și nu rămân în România, iar răspunsul, de cele mai multe ori, este același: pentru că primesc mai mulți bani acolo. Însă, din experiența mea în România și din discuțiile cu foarte mulți medici plecați, banii sunt printre ultimele criterii care îi determină să plece. Acest sistem feudal, din păcate, lovește foarte mult în psihicul tinerelor generații care nu mai au aceeași dorință de a se realiza profesional ca acum 20-30 de ani și preferă să plece din țară, având această posibilitate la îndemână acum, față de ceva timp în urmă. 

Și, ca să vă răspund la întrebare, DA! Din păcate, foarte rar întâlnim situații în care spiritele libere care dețin valori morale de neclintit și mai ales cunoștințe medicale solide sunt mentorate și ajutate să se ridice și să pună umărul la un viitor mai bun pentru întreaga societate. Marele regret care ar trebui să fie în conștiința tuturor celor care astăzi conduc acest sistem medical și, pe cale de consecință, ar trebui să acționeze, este acela că o parte dintre ei se pierd. Fie pleacă din țară, fie frustrarea îi acaparează până când renunță, iar cealaltă parte rabdă până ajung în poziția în care pot și se manifestă exact ca predecesorii lor, perpetuând același comportament. 

Vorbind, nu de mult, cu un profesor sociolog renumit din România, îmi spunea că se vede clar în societate că e nevoie de schimbarea mentalității, în primul rând, în domeniul medical, dar pe cale pașnică și printr-o tranziție naturală.  

Am văzut cu toții că de fiecare dată când apare un scandal între generații, are de suferit toată lumea, dar mai ales sistemul medical, din cauza faptului că slăbește și mai mult încrederea populației în el. 

De ce dumneavoastră nu ați plecat din țară? 

Am fost plecat în timpul facultății cu burse de studiu în străinătate. Cred că atunci a fost momentul în care miam dat seama că nu mi-ar plăcea să lucrez altundeva decât în România și asta m-a făcut să îmi setez mintea că voi lucra aici. Faptul că am știut ce vreau să fac cred că a fost decisiv în pașii care au urmat. Având clar în minte ce aveam de făcut, înțelegând că în străinătate pur și simplu nu mă regăseam, mi-am făcut acel set-up mental necesar supraviețuirii și desăvârșirii profesionale în acest sistem medical, cu bune și rele. 

Un alt element important a fost și faptul că mi-am întemeiat familia încă din studenție și cu atât mai mult nu aș mai fi plecat, întrucât nici soția mea nu se regăsește în altă parte, în condițiile în care ea a trăit 10 ani și a studiat întro țară străină. 

PANDEMIA CA OPORTUNITATE  

În pandemie, ați deschis prima clinică din rețeaua privată Anastasios. Când spitalele se închideau, dumneavoastră ați ales să deschideți. Face parte din curajul pe care l-ați exersat cu profesorul Florian? Cum ați luat decizia? Și cum ați evoluat în acest business? 

Într-adevăr, pentru unii, pandemia a fost dezastru, iar pentru alții a fost momentul oportun. 

Pentru mine a fost un moment oarecum așteptat întrucât îmi doream de câțiva ani ca împreună cu doi frați ai mei să deschid o clinică medicală, însă era destul de dificil pentru că piața era foarte stabilă, pe un trend ascendent și era nevoie de resursă financiară mare pentru a intra în joc și a lua o cotă din piață. Astfel, în 15 martie 2020, când în România s-a instituit lockdown, i-am sunat pe Teodor, fratele meu, și pe Vlad, cumnatul meu, și le-am spus că până la finalul anului trebuie să avem deschise două policlinici. Ne-am apucat de treabă și în decembrie 2020 am pornit Clinica Anastasios din Cluj-Napoca, iar în ianuarie 2021, Clinica Anastasios din Bacău.  

A fost momentul oportun pentru a porni. Toți închideau, dădeau afară oameni, se clătinau serios, iar noi negociam cele mai bune contracte și prețuri. 

Fiind un moment foarte bun, businessul a evoluat rapid, astfel încât astăzi, la nici 5 ani distanță, am creat o rețea medicală, Anastasios Medical, care numără șase locații în cinci județe ale țării și care se extinde an de an cu orașe noi. 

ANASTASIOS MEDICAL a fost visul meu din studenție care s-a materializat în 2020.  

Ideea a pornit în urma înființării, în 2012, a Corului Bizantin Anastasios, care, într-un timp scurt, a adunat mulți membri, majoritatea dintre ei fiind studenți la medicină și medici. Atunci a încolțit în mintea mea ideea ca, la un moment dat, să avem un spital al nostru, în care să lucreze medicii din familia Anastasios.  

Împreună cu Teodor, fratele meu, și cu Vlad, cumnatul meu, în decembrie 2020 am deschis prima policlinică din Rețeaua Anastasios Medical la Cluj, iar în ianuarie 2021, policlinica de la Bacău. De atunci și până acum am continuat expansiunea și astăzi avem 6 policlinici în 5 județe ale țării și sunt în curs de deschidere 3 policlinici în alte 3 județe ale țării. 

În momentul de față, compania are un număr de aproximativ 100 de angajați și în jur de 140 de medici colaboratori. În primul semestru din 2025, a fost un număr de pacienți în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului 2024, cu o medie de aproximativ 5.500 pacienți noi lunar în toată rețeaua. 

Pentru că faceți neurochirurgie în ambele, ce diferențe ați remarcat între a fi medic într-un spital privat, cum este Transilvania, și cel de stat, cum este Militar, ambele în Cluj-Napoca? 

Activitatea mea este aceeași. La fel de mult mă implic și într-un loc, și în celălalt. Am depus un jurământ al lui Hipocrate care nu ține cont de locul în care lucrez și care îți spune că trebuie să tratezi absolut fiecare caz cu toată conștiința și priceperea pe care o ai. 

Fiecare dintre cele două sisteme, care în mod teoretic sunt similare, tratând pacienți, are minusuri și plusuri.  

Sistemul de stat oferă avantajul major pentru populația României al accesului foarte facil la servicii medicale. De asemenea, în ultimii ani a existat o preocupare mai intensă a conducerii sănătății din România pentru a investi în tehnică medicală și a aduce infrastructura cât mai aproape de standardul medical practicat astăzi în Europa și în întreaga lume. De aceea avem astăzi spitale care pot fi puse oricând pe harta lumii ca model, însă avem și unele pe care le-am putea pune pe hărțile dezastrului.  

Ceea ce reproșez eu acestui sistem este politizarea conducerii instituțiilor spitalicești și o influență mult prea mare, nejustificată, a universităților în conducerea secțiilor din spitalele universitare.

Însă vedem și exemple de urmat în care a existat o sinergie foarte bună între conducerile politice județene și managerii spitalelor din subordine, care, împreună, au dezvoltat spitale județene extrem de bine dotate și care performează. Din păcate sunt prea puține, raportat la câte există.  

Ca să concluzionez, cred că, pentru a ridica și mai mult sistemul medical public, este nevoie de management performant, de viziune, de curaj și de oameni cu competențe reale în funcțiile de conducere ale spitalelor. 

În sistemul privat, cele mai multe spitale au un management foarte competent, iar asta se datorează faptului că tot capitalul financiar este privat. Practic, cum reușești să ai un management competent, așa reușești să fii performant.  

Fiind vorba de bani privați, și criteriile sunt pe măsură. Există multiple avantaje, ale unor condiții hoteliere mult mai bune, aparaturii de ultimă generație, dar există și unele dezavantaje cum ar fi că majoritatea cazurilor dificile, și în principal cele care necesită multe zile de spitalizare, în principal în terapie intensivă, fiind mari consumatoare de resurse pe care pacienții trebuie să le plătească, sunt direcționate către spitalele de stat.  

Un alt minus, pe care îl văd și este cât se poate de real și practicat, este acela că, din păcate, concentrarea fiind pe partea financiară, în unele spitale private se pierde controlul asupra necesității actului medical, iar indicația de tratament/operație ajunge să fie dictată de nevoia financiară a spitalului și nu de nevoia în sine a cazului care ar putea fi tratat și altfel. 

Avem un nou ministru al Sănătății, tânăr și cu un spirit curajos, Alexandru Rogobete. Ce i-ați recomanda, din experiența acumulată între timp, ca medic? 

În primul rând, îl felicit pentru curajul de a prelua un asemenea portofoliu dificil, cu probleme multiple care nu mai suferă amânare și care trebuie rezolvate. Am remarcat de la primele discursuri spiritul curajos și dorința de a fi el cel care face schimbarea. Nu pot decât să mă bucur și să am speranța că se va îndeplini. 

Nu știu dacă sunt în măsură să dau recomandări, dar știu sigur că dacă pot fi de folos, nu voi ezita să ajut. Am atins câteva aspecte pe care am văzut că și dumnealui le are în vedere. 

Vorbeam de spiritele libere care vor să se ridice: poate că domnul ministru face parte dintre cei extrem de puțini care au reușit să răzbată, iar după cum văd că se mișcă lucrurile, pare că ne înțelege pe cei mai mulți dintre noi, cei care suntem în tranșee. 

Într-una dintre discuțiile mele cu un mare profesor de neurochirurgie, mi-a povestit cum profesorul care, teoretic, îi era mentor, când a văzut că nu mai are ce să îi facă, deoarece el a fost foarte iscusit în a-și crea un sistem paralel în vremea respectivă, l-a chemat la el să îi dea un sfat: Înconjoară-te mereu de cei mai slabi, ca să poți să fii cel mai bun! Contrar sfatului de mai sus, i-aș recomanda ministrului Rogobete să se înconjoare doar de oameni extraordinar de buni: cu moralitate, integri, cu principii și valori de neclintit, buni profesioniști, dar mai presus de toate iubitori de semeni, și astfel, cu siguranță, va avea și sprijin și putere să realizeze ce și-a propus. 

CHINA, LABORATORUL MINȚII 

Ați fost acceptat de celebrul profesor chinez Bin Xu pentru un stagiu de pregătire la Shanghai, alături de el. Ne povestiți cum a fost? 

Experiența mea din China, mai exact de la Fudan University, Huashan Hospital din Shanghai, a fost una extraordinar de frumoasă și fructuoasă.  Am fost privilegiat și mă simt onorat că am avut această ocazie. 

 Echipa de neurochirurgie de la Spitalul Huashan, campusul Nord 

Pe profesorul Bin Xu îl urmăream la congresele internaționale la care am participat încă de când eram medic rezident. Era un tip foarte serios și cald, apropiat de generația tânără, iar în anul 2023 a fost la Congresul Societății Române de Neurochirurgie desfășurat la Sinaia, unde l-am abordat cu privire la posibilitatea unei experiențe în centrul din Shanghai. Cuvântul a fost cuvânt, de ambele părți, și astfel s-a materializat o dorință mai veche a mea, de a merge în marile centre de neurochirurgie ale lumii pentru a vedea situația cu ochii mei și a putea implementa și în România tot ce ar putea aduce plus valoare. 

Stagiul de specializare efectuat în Shanghai a fost în Neurochirurgia Vasculară, cu focus pe tehnicile de by-pass în patologia vasculară cerebrală. Astfel, începând cu a doua zi de la sosire, am început să particip la intervențiile chirurgicale de o complexitate majoră împreună cu profesorul Bin Xu și echipa acestuia, care m-au ghidat și m-au ajutat în permanență ca și cum eram în rândul lor de ani de zile.  

În plus, participam zilnic la un număr impresionant de consultații împreună cu profesorul, în medie aproximativ 50 consultații pe zi. 

Centrul de excelență în Neurochirurgie Vasculară de la Huashan Hospital este centrul de referință în China, cu o adresabilitate uriașă. În cele patru campusuri de Neurochirurgie pe care le au în Shanghai, cu un număr de 38 de săli de operație per campus, efectuează în jur de 1.200-1.300 de intervenții chirurgicale pe zi.  

Lista de așteptare cu pacienți pentru operat pe care o avea profesorul Bin ajunsese la 6.121 când am ajuns, în prima zi, și era la numărul 6.314 când am plecat.  

Dacă mi-ar fi povestit cineva așa ceva, nu aș fi putut crede. Însă, se pare că pentru a vedea realitatea cu adevărat, e nevoie să mergi acolo. 

Pentru mine, experiența din China a fost una care m-a făcut să mă îndrăgostesc efectiv de această țară: de la oameni, de o simplitate și o umanitate profundă, la o civilizație și o cultură de mii de ani, cu păstrarea riguroasă a valorilor sacre. Astfel, anul viitor voi merge din nou, pentru a aprofunda și mai mult: atât partea medicală, care m-a propulsat enorm ca nivel de expertiză și experiență, cât și partea umană, care păstrează cu sfințenie aș zice, simplitatea și valorile sacre. 

Prof. Bin Xu, o pacientă fericită care a adus acest steag în semn de recunoștință, Dr. Nicolaie Dobrin, Dr. Simion 

Ce operații deosebite ați făcut împreună? 

Având în vedere că era Centru de Excelență în Neurochirurgie Vasculară, majoritatea cazurilor erau deosebite, fiind cazuri complexe, care necesitau un nivel de experiență ridicat. Focusul principal fiind pe by-pass intra-extracranian, acestea au fost operațiile preponderente la care am participat, însă au fost și multe intervenții de neuro-chirurgie vasculară efectuate prin tratament endovascular: de la anevrisme cerebrale complexe, la malformații vasculare. De asemenea se pune accent și pe combinarea tehnicilor, pentru a da pacientului cea mai bună șansă, tehnicile hibrid, atât prin tratament microchirurgical, cât și tratament endovascular. 

În toată Europa sunt câțiva neurochirurgi care efectuează by-pass intra-extracranian. Poate nu sunt nici 10 care fac operațiile constant.  

Dar asta e dată și de diferența de patologie. În populația asiatică, se întâlnește foarte frecvent o patologie vasculară care afectează arterele cerebrale, denumită Boala Moya Moya, și al cărei tratament, în majoritatea cazurilor, este by-passul (conectarea unui vas de sânge din afara craniului, în principal, artera temporală superficială, cu un vas de sânge de la nivelul creierului, artera cerebrală mijlocie). 

Avem și noi, în România, multe cazuri care ar avea nevoie de by-pass și, de aceea, sper ca pe viitor să dezvoltăm și aici mai mult această tehnică. 

Mi-ați spus că între China și restul lumii sunt 100 de ani diferență. De ce? 

Nivelul lor de organizare este de multe ori peste capacitatea noastră de înțelegere. Disciplina și rigurozitatea pe care o au îi plasează în vârful piramidei.  

Am fost în multe părți ale lumii, în țări foarte bine dezvoltate și în țări mai puțin dezvoltate, însă la cum am văzut că se derulează lucrurile în China, viteza cu care se mișcă și mai ales strategia pe care o are această țară, mă face să afirm că sunt cu 100 de ani în fața restului lumii. Și dacă mergem în profunzime, totul pleacă de la mentalitate. Au o mentalitate de nezdruncinat, cu valori și principii zidite în ei și cu o ambiție uriașă. Aici este cheia! 

OPERAT PE CREIER ÎN TIMP CE CÂNTA 

Ați realizat recent o operație pe creier pentru un celebru tenor de la Opera din Cluj și am văzut că l-ați pus să cânte arii în timpul intervenției. Cu acordul lui, pe siteul www.qmagazine.ro am postat un video din timpul intervenției. Ne explicați această procedură care, pentru profani, pare incredibilă? 

Este vorba despre un bun prieten al meu de ani de zile. Eram la Brescia, la un curs de perfecționare în chirurgia endoscopică a bazei craniului, și mă sună, îmi zice că a făcut un RMN, îmi trimite imaginile să le văd și să îi spun părerea mea. Am crezut că nu văd bine. Avea o formațiune tumorală mare, care era în zona ariei motorii și ariei vorbirii. Practic, intervenția chirurgicală, care era obligatorie, din start devenea extrem de dificilă din cauza riscurilor uriașe cum ar fi să nu mai poată mișca mâna și piciorul pe partea opusă leziunii și să nu mai poată vorbi. 

După două zile m-am întors de la Brescia, de la aeroport am mers direct la clinică, unde mă aștepta el împreună cu familia. S-a uitat în ochii mei și a zis că vrea să îl operez eu, că în mine are încredere și că știe că eu voi face tot ce se poate pentru el. Vă dați seama că nu a fost ușor momentul întrucât presiunea era uriașă. Însă când știi că viața unui om apropiat depinde de tine, faci tot ce îți stă în putere să îl salvezi. 

Am efectuat o intervenție, nu foarte comună, și anume o operație în care, la momentul rezecției tumorii, am trezit pacientul și am eliminat acea tumoră cu el treaz. L-am pus să cânte arii de operă, să-și miște mâna și piciorul pentru a avea control permanent asupra acestor funcții și a nu leza țesutul cerebral care se ocupă de aceste funcții. Slavă Domnului, totul a decurs bine, fără incidente, iar bunul meu prieten nu a rămas cu deficite după operație! 

CEA MAI GREA OPERAȚIE 

În principiu, sunt două părți care definesc gradul de dificultate al unei intervenții neurochirurgicale: stresul psihic și efortul fizic.  

Sunt operații care te solicită foarte mult psihic și sunt operații care te solicită foarte mult fizic. E drept, câteodată sunt împletite ambele și atunci cred că vorbim de o operație grea și complexă. 

Au fost trei cazuri în care operația m-a făcut să mă simt epuizat. 

Primul caz e atunci când eram rezident, în anul întâi, și am participat la o operație împreună cu profesorul Florian. A fost o operație care a început la ora 08:00 dimineață și s-a terminat la ora 19:00. Eram, efectiv, sleit fizic. 

Al doilea caz a fost atunci când am operat un pacient cu o formațiune tumorală localizată la nivelul trunchiului cerebral și ventriculului IV. O tumoră aderentă cu țesuturile din jur, cu un grad ridicat de complexitate în ceea ce privește ablarea chirurgicală. Acesta a fost genul de caz care m-a încercat și psihic, și fizic până mi s-au terminat bateriile. Am început operația la ora 08:00 și am terminat la ora 17:00. 

Al treilea caz a fost recent, al prietenului și colegului meu din Corul Anastasios. Presiunea psihică era uriașă. În primul rând era o formațiune tumorală infiltrativă ce împingea și infiltra aria motorie și aria vorbirii. Din start, șansa ca el să nu mai miște mâna și piciorul pe partea opusă leziunii și să nu mai vorbească după operație erau uriașe. Trebuia efectuată o operație mult mai complexă, atât ca pregătire preoperatorie, dar și intraoperator, cu o mobilizare mare de resurse umane, profesioniști: colegi neurochirurgi, anestezist, neurolog, psiholog, oncolog. Pe lângă toate acestea, se adăuga și presiunea faptului că era prietenul meu și în situația în care nu mergea bine operația, nu știu cum m-aș fi simțit sau cum ar fi fost ulterior. Slavă Domnului, după o intervenție de opt ore, a fost totul bine! Postoperator, Ștefan a rămas fără deficite motorii și verbale, și-a reluat viața obișnuită anterior. 

CEL MAI BUN SPORT PENTRU CREIER 

Nu cred că există un anume sport considerat a fi cel mai bun în ceea ce privește sănătatea creierului, dar sunt câteva sporturi care stimulează activitatea cerebrală. 

Șahul este considerat sportul creierului. E adevărat, dar aș face mai degrabă referire la sporturi fizice, care implică un grad ridicat de antrenament al creierului. 

1. Artele marțiale îmbunătățesc viteza de reacție și reflexele, cer disciplină totală, autocontrol și concentrare; 

2. Sporturile de echipă (fotbal, baschet etc.) stimulează cortexul prefrontal, responsabil de strategie și decizii, dezvoltă abilitățile sociale și emoționale, implică gândire tactică, coordonare și adaptare; 

3. Înotul  îmbunătățește circulația sângelui către creier, implică o mișcare ritmică și coordonare bilaterală; 

4. Dansul îmbunătățește memoria învățând pași de dans și mișcări complexe, stimulează coordonarea și atenția. Există studii care spun că reduce riscul de demență la vârste înaintate. 

Unde va ajunge medicina în viitor? 

Totul depinde de capacitatea oamenilor care practică medicina de a rămâne ancorați în zona emoțională și a nu migra complet spre zona pur tehnologică.  

Vedem astăzi peste tot roboți de tot felul. E un progres uriaș și un fapt extraordinar, însă problema majoră intervine când gândește mai mult robotul decât medicul. Nu trebuie să uităm că această activitate, destinată pacienților umani, reprezintă 98% resursă umană și 2% aparate și infrastructură. 

Cu siguranță vor fi progrese uriașe, mai ales dacă ne uităm la ultimul deceniu de descoperiri în materie de tratamente și tehnologie. Rămâne de văzut cât de mult vor reuși medicii să mențină echilibrul dintre știință, empatie și tehnologie. 

MEDIC UMAN VERSUS ROBOT MEDICAL 

Cum vă uitați la relația inteligenței artificiale cu inteligența naturală? 

Ca orice descoperire la început, inteligența artificială pare fascinantă. E incredibil cum poate schimba din start viteza lucrurilor.  

Dacă privim doar din punct de vedere al vitezei, e clar că omul nu are nicio șansă într-o bătălie cu inteligența artificială.  

Personal, văd elemente pro și elemente contra în tot ce se întâmplă astăzi. 

E clar că poate fi un ajutor de mare valoare în anumite situații medicale și vă pot da un exemplu. Există diverse dispozitive în zona gastroenterologiei, a gastroscopiei/colonoscopiei mai exact, care dețin softuri de inteligență artificială, practic au în spate baze de date imagistice uriașe cu tot felul de patologii. Astfel, la o investigație cu acest aparat, inteligența artificială în timp de una-două secunde compară imaginile pe care le vede live cu ce are în baza de date și îți furnizează un diagnostic cu o marjă de eroare extrem de mică. E clar că este utilă în cazul leziunilor cu semn de întrebare, cele clare nemaiavând nevoie de această confirmare. Au demonstrat că folosind acest soft a crescut rata de detecție a cancerelor gastrice, în faza incipientă, cu 15%. E un progres uriaș. Iată un exemplu în care inteligența artificială este un ajutor foarte important! 

Există și partea negativă, aceea în care întrebăm inteligența artificială absolut orice și devenim dependenți de ea. Nu ne mai folosim noi inteligența, ci imediat solicităm ajutor de la cineva care știe tot și care nu se supără niciodată. Trebuie grijă mare!  

E o linie foarte fină între productiv și distructiv. 

DEPENDENȚA DE TELEFON  

În mod cert, demonstrat deja de multe studii de amploare efectuate de importante universități ale lumii, consumul de tehnologie de la o vârstă fragedă duce la probleme mari de comportament în viitor. 

Cred că un element extrem de important dacă ne gândim la cum funcționează creierul, este faptul că aceste dispozitive (telefon, tabletă) produc o stimulare uriașă a creierului, care încă nu este format în totalitate. Această stimulare uriașă va produce efecte nocive. De la modificări de comportament (copii anxioși și depresivi), tulburări majore ale somnului (creierul nu se mai poate relaxa), deficit major de atenție din cauza hiperactivității cerebrale, izolare socială, modificarea sistemului de recompensă a creierului (dat de dopamină), până la încetinirea dezvoltării cognitive care, din punctul meu de vedere, este cel mai periculos aspect atât pentru copil în sine, cât și pentru întreaga societate. 

„Un neurochirurg trebuie să fie caracterizat de câteva elemente esențiale: punctualitate, atenție, precizie, perseverență, anduranță, calm. Toate aceste elemente trebuie cultivate pentru a putea deveni mai bun”. 

Ce plan de viitor aveți? 

Lucrez foarte mult pentru a da înapoi din ceea ce Dumnezeu mi-a dăruit. Am primit o mulțime de daruri pentru care nu știu dacă voi putea vreodată mulțumi. 

Nu pot spune că am un plan țintit, să ating anumite aspecte profesionale sau în business. Știu doar că, în tot ceea ce fac, mă implic cu toată responsabilitatea și priceperea pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință. 

De asemenea, știu că oricând va fi nevoie de mine și pot ajuta pentru o lume mai bună, mă voi implica fără să stau pe gânduri. 

DUMNEZEU E ÎN SALA DE OPERAȚII 

Știu că pe lângă medicină, cântați într-un cor. Cum ați ajuns aici? 

În anul 2011, la Târgu Mureș, am fondat Grupul Psaltic Anastasios. Pe vremea aceea eram student la medicină. În scurt timp s-au adunat în jurul meu mulți doritori să învețe această muzică, marea majoritate fiind studenți alături de mine, dar și medici. Făcând acest demers cu multă pasiune, rezultatele nu au întârziat să apară și în scurt timp corul a luat o altă dimensiune, atât numeric, cât și calitativ. 

Ce pot să va spun este faptul că și astăzi avem acest cor pe care îl organizez și dirijez în tandem cu fratele meu, dr. Teodor Simion, medic stomatolog, cu care cânt duminică de duminică la Sfânta Liturghie. Corul este format majoritar din medici, dar și din membri din alte domenii, altele decât teologia: arhitecți, ingineri, IT-iști etc. 

Pentru mine este gura de aer de care am nevoie după zile pline de stres și de concentrare, și așezarea, și liniștea care îmi dau putere pentru o nouă săptămână plină de operații, provocări și încercări. 

Cât e om și cât e putere divină într-o operație neuro dificilă? 

Trebuie să fim conștienți și să rămânem raționali în ceea ce privește meritele unei operații dificile. Există o linie foarte fină pe care merg chirurgii între a rămâne raționali și echilibrați și a se dumnezeifica. 

E firea omenească până la urmă, însă nu tot ce putem face ne aparține. 

Medicii sunt doar niște unelte în această lucrare mult mai amplă, a vindecării semenilor. Cu cât aceste unelte sunt mai bine șlefuite, cu atât și actul medical are o șansă de vindecare mai mare. 

Nu aș putea să vă cuantific cât e om și cât e putere divină într-o operație neuronală, însă știu sigur că omul fără Dumnezeu nu poate realiza nimic. E doar amăgire că poate.  

Am trăit momente inexplicabile științific cu anumite cazuri medicale pe care le-am operat. Trebuie să nu vrei să vezi o lucrare divină în acest sens. Dar ține de conștiința fiecăruia dintre noi. 

Dumneavoastră de câte ori și când v-ați „întâlnit” cu Dumnezeu? Și unde? 

Mă întâlnesc mereu. Îl văd zilnic, peste tot. Tot ce ne înconjoară este creația Lui. Îl văd mai ales în spital, în sala de operații. E acolo mereu. Cred că în spital majoritatea oamenilor Îl văd. Când ajung la suferință, își aduc aminte că există. E trist că unii o fac doar atunci, însă mai bine mai târziu decât niciodată. 

Aș aminti tuturor ce spunea Blaise Pascal: „Dacă Dumnezeu nu există și eu am crezut în El, nu am pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există și eu nu am crezut în El, am pierdut totul”. 

Vă mulțumesc pentru acest timp și sper să rămâneți alături în misiunea pe care și noi, ca jurnaliști, am considerat-o importantă, aceea de a promova sănătatea mintală, sens în care nu doar realizăm și publicăm mereu, de 18 ani, articole și interviuri care „antrenează” creierul, cum ziceați dumneavoastră, și care dau speranță unei lumi tot mai deznădăjduite, ci aducem împreună, în reuniuni informale sau mediatizate, oameni care au pârghiile necesare pentru a reduce nevroza colectivă.