Eugen Tomac, desemnat premier de Nicușor Dan, are la dispoziție 10 zile pentru a forma un guvern
Foto: presidency.ro
Actual

Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor

Desemnarea lui Eugen Tomac în funcția de premier nu a fost o prea mare surpriză, deoarece numele lui a fost vehiculat „pe surse” cu insistență în ultimele două săptămâni. De la demiterea guvernului Bolojan, care s-a încăpățânat să acționeze nu ca un guvern interimar/provizoriu, ci ca unul cu atribuții depline, România a ajuns să se confrunte cu haosul instituțional, încercarea de implementare a unei legi a salarizării (lege care a reușit să nemulțumească toate categoriile sociale, excepție făcând demnitarii), cu inflație, cu prețuri mari, taxe și impozite mai mari etc. Reprezentanții partidelor politice, parte (sau nu) din coaliție, au reacționat după anunțul președintelui Nicușor Dan.

Sorin Grindeanu: PSD este deschis să discute cu premierul desemnat

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, nu se manifestă ca și unul dintre artizanii moțiunii de cenzură care a dat jos guvernul Bolojan, ci ca un politician care a „căzut sub vremuri”. El trasează trei principii pe care premierul desemnat ar trebui să le respecte pentru a fi susținut de PSD.

„România și românii au nevoie, cât mai rapid, de un Guvern!
Partidul Social Democrat este deschis să discute cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac în vederea coagulării unei majorității parlamentare.
PSD dorește să știe care este viziunea prim-ministrului desemnat atât despre programul de guvernare al viitoarei sale echipe executive, cât și componența acestei echipe.
Ulterior, conducerea PSD va supune discuției interne concluziile acestor consultări cu prim-ministrul desemnat.
Pentru a susține noul Guvern, PSD își dorește respectarea următoarelor principii:
•⁠ ⁠reluarea investițiilor și stimularea economică pentru a recupera locurile de muncă pierdute,
•⁠ protejarea românilor cu venituri mici și medii,
•⁠ și susținerea IMM-urilor românești.”, a declarat Grindeanu.

Un simplu exercițiu politic

Un alt social-democrat, Mihai Fifor, nu este la fel de încântat de numele lui Tomac și consideră desemnarea acestuia un „simplu exercițiu politic”

„După dezastrul lăsat în urmă de experimentul ratat Bolojan, România nu își mai permite luxul unei noi greșeli. Un an de improvizații, decizii arbitrare și încăpățânarea de a ignora realitatea economică au împins țara într-o situație pe care tot mai mulți români o resimt direct: scăderea nivelului de trai, blocaje în economie, incertitudine și lipsă de perspectivă. Astăzi, nota de plată a guvernării Bolojan este achitată de cetățeni și de mediul de afaceri.

În aceste condiții, desemnarea unui nou prim-ministru nu poate fi tratată ca un simplu exercițiu politic. Partidul Social Democrat așteaptă o discuție serioasă și aplicată cu prim-ministrul desemnat, Eugen Tomac, privind posibilitatea constituirii unei majorități parlamentare și instalarea cât mai rapidă a unui nou Executiv. PSD dorește să cunoască viziunea acestuia asupra programului de guvernare, prioritățile viitorului cabinet și formula guvernamentală pe care intenționează să o propună.

După aceste consultări, conducerea PSD va analiza concluziile discuțiilor și va decide, prin mecanismele statutare ale partidului, dacă va susține sau nu noul Guvern.

Responsabilitatea unei asemenea decizii este uriașă. Consumul este în scădere pentru a noua lună consecutiv, investițiile încetinesc, inflația continuă să afecteze puterea de cumpărare, iar economia reală este tot mai apăsată de falimente, restructurări și lipsa de predictibilitate. Sunt efectele unei guvernări care a confundat propaganda cu administrarea țării și care a refuzat constant orice soluție alternativă.
PSD a avertizat în repetate rânduri asupra consecințelor acestei direcții. Din păcate, Ilie Bolojan a ales să ignore dialogul și să respingă propunerile de relansare economică și protecție socială formulate de PSD.

Privind astăzi la situația României, este evident că schimbarea trebuia produsă mai devreme.

Tocmai de aceea, PSD nu va acorda un cec în alb nimănui. Susținerea viitorului Guvern depinde de existența unor garanții clare că România va abandona politicile care au generat stagnare și nesiguranță și va reveni la măsuri care stimulează dezvoltarea și protejează cetățenii.

Pentru PSD există câteva principii de la care nu se poate abdica: fără taxe noi pentru cetățeni, fără măsuri care lovesc în veniturile mici și medii, fără politici care împovărează IMM-urile românești și favorizează marile corporații. În schimb, este nevoie de reluarea investițiilor, de stimularea economiei și de măsuri care să redea încrederea românilor.

România nu mai are nevoie de experimente. Nu mai are nevoie de lideri care confundă încăpățânarea cu competența și austeritatea cu reforma. România are nevoie de un guvern responsabil, capabil să repare ceea ce a fost distrus și să redea țării stabilitatea și perspectiva de dezvoltare pe care le merită.”, a declarat Mihai Fifor.

Fritz: Nicio formulă cu PSD sau cu ce seamănă a PSD nu este acceptabilă

Într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz, președintele USR, pare că face o favoare lui Nicușor Dan și anunță că din „respect pentru președinte”, dar în același timp cu „responsabilitate pentru țară”, formațiunea pe care o conduce va sta de vorbă cu premierul desemnat.

Fritz reamintește liniile roșii trasate după moțiunea de cenzură, ceea ce se traduce prin aceea că guvernul Tomac nu va fi votat de USR dacă în componența se va regăsi ceva „ce seamănă a PSD”.

„Din respect pentru președinte și cu responsabilitate pentru țară, vom sta de vorbă cu premierul desemnat Eugen Tomac, un președinte de partid și europarlamentar respectabil.

USR intră în discuție cu liniile clare pe care le-am decis. Nicio formulă cu PSD sau cu ce seamănă a PSD nu este acceptabilă.

Astăzi suntem convinși că formula care merită susținerea USR este un guvern care îi include pe miniștrii USR. Toți patru, Diana Buzoianu, Radu Miruţă, Oana Țoiu și Irineu Darău, au demonstrat curaj, competență și voință reală de reformă.

România a văzut cum arată miniștrii care fac treabă. Pentru a continua reformele începute este obligatoriu să existe voință și răspundere politică.

Oricât ar fi de bine intenționați miniștrii tehnocrați, fără asumare politică, un nou guvern nu va avea puterea să facă curățenia necesară.”, a scris Fritz.

PNL va analiza „cu seriozitate” programul de guvernare

PNL a luat act de decizia lui Nicușor Dan și anunță că nu va participa la guvernare dacă vreun social democrat este prezent „direct sau indirect” în guvern. De asemenea, liberalii avertizează că, în cazul în care nu vor fi continuate reformele începute de Bolojan, nu vor susține noua formulă de guvern.

„Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui României de a-l nominaliza pe domnul Eugen Tomac în funcția de prim-ministru desemnat, cu mandatul de a încerca formarea unei majorități parlamentare și a unui nou guvern.

PNL respectă atribuțiile constituționale ale președintelui și va analiza săptămâna viitoare cu seriozitate programul de guvernare și formula politică pe care premierul desemnat le va propune în perioada următoare.

În același timp, Partidul Național Liberal reamintește decizia adoptată de conducerea partidului: PNL nu va participa la formarea și nu va face parte din niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect.
Considerăm că actuala criză politică și dificultățile economice cu care se confruntă România sunt rezultatul unor politici promovate de PSD, iar revenirea la astfel de formule nu reprezintă o soluție pentru viitorul țării.

De asemenea, PNL nu va susține și nu va gira niciun program de guvernare care abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României, disciplina bugetară și buna guvernare.
România are nevoie de stabilitate economică, credibilitate în fața partenerilor externi și continuitate în implementarea reformelor asumate.

PNL dorește ieșirea cât mai rapidă din criza politică și guvernamentală, dar avertizează că un guvern tehnocrat ar avea o responsabilitate și o credibilitate limitate.

Spiritul Constituției României ar fi cerut ca primul partid votat de români în Parlament să facă o propunere de prim-ministru. Dar PSD a fugit de această responsabilitate.

PNL rămâne consecvent în apărarea valorilor și principiilor democratice și interesului României.”, a transmis PNL într-un comunicat.

Guvernele sunt rezultatul majorităților parlamentare, nicidecum rodul voinței unei persoane

Petrișor Peiu, vicepreședinte AUR, opinează că astăzi Nicușor Dan inaugurat o „perioadă de pericol pentru democrație” și consideră că exprimarea „partidele nu s-au înțeles” este prevestitoare de dictatură.

Peiu îl compară pe Dan cu Carol al II-lea și pe Tomac cu Guță Tătărescu.

Regimul lui Nicușor Dan începe să semene cu regimul autoritar al lui Carol al II-lea, iar Eugen Tomac pare un perfect Guță Tătărescu.

Președintele a inaugurat astăzi o perioadă de pericol pentru democrație, atunci când a spus că este nevoit să numească un guvern tehnocrat pentru că partidele nu s-au înțeles.

Această exprimare este plină de imoralitate și prevestitoare de dictatură.

Într-o democrație funcțională, guvernele sunt rezultatul majorităților parlamentare, nicidecum rodul voinței unei persoane, fie ea și președintele statului.

Ceea ce nu a înțeles Nicușor Dan este un lucru elementar într-un stat democratic: dacă partidele nu pot forma o majoritate, alternativa este organizarea de alegeri anticipate, nu preluarea puterii de către o persoană.

Eugen Tomac nu este un tehnocrat, căci el nu este remarcat în niciun domeniu, el este un activist de partid. Tomac nu este nici independent căci el este președinte de partid (PMP-1,8% din voturi la ultimele alegeri). Faptul că a demisionat formal în vederea numirii, nu înseamnă nimic.

Mai mult, Tomac este fix reprezentantul lui Dan, căci îi este consilier. Cariera politică a lui Tomac este în întregime purtată pe sub fustele fostului președinte Băsescu (vechi și abil turnător la Securitate sub numele de cod Petrov).

Dacă vreți să înțelegeți guvernul independent Tomac, veți vedea că va semăna foarte mult cu guvernul independent carlist al lui Guță Tătărescu, în care erau atât țărăniștii Mihai Ralea, Petre Andrei, Grigore Gafencu și Mihail Ghelmegeanu, cât și a liberalii Victor Slăvescu, Ion Nistor sau Constantin Angelescu. Mai mult, Tătărescu și-a început cariera ca liberal etatist, și-a continuat-o ca locotenent al lui Carol al II-lea și și-a terminat-o drept ministru în guvernul comunist al lui Petru Groza, mai apoi ajungând în temniță.
Pentru a înțelege independența unui eventual premier Tomac, iată un citat edificator din Alexandru Vaida Voievod, care spunea despre Tătărescu : râde cînd regele râde și plânge când regele e întristat.

Eugen Tomac e convenabil tuturor

Elena Udrea, fost membru al PMP – partidul pe care Eugen Tomac l-a condus – a lăudat calitățile premierul desemnat, deși afirmă că o propunere mai bună pentru această funcție ar fi fost Bogdan Drăgoi, Alin Tise, „chiar și” Alexandru Nazare.

Udrea afirmă că Tomac ar avea o misiune importantă: aceea de a realiza o construcție politică pe care Nicușor Dan să se baza în viitoarele alegeri.

„Eugen Tomac, propunere de Prim Ministru!

Cunoscătorii știau ca odată anunțat pe surse acest nume, el va fi și propunerea lui Nicușor Dan. Ca atunci când chiar numele lui Nicușor Dan a fost anunțat ca și posibil candidat la Președinție. Inocenții se minunau și se minunează, cum de a apărut aceasta variantă, Tomac?

Părerea mea despre Eugen, ca unul dintre cei mai apropiați colaboratori pe care i-am avut în ultima parte a carierei mele politice, la PMP, este una foarte bună! Un om pe care te poți baza, constructiv, relativ discret, serios, cu mult bun simț comparativ cu marea majoritate a politicienilor.

Față de susținerea mea anterioară ca avem nevoie de un Prim Ministru priceput la economie, să ne scoată din dezastrul în care ne aflăm, nu mă dezic. Cred ca era mai bun din acest punct de vedere Bogdan Drăgoi, Alin Tise, chiar și Alexandru Nazare, chiar dacă el nu a avut nicio reușită în mediul privat, ca ceilalți doi amintiți. Sau alții cu astfel de profil.

Față de blocajul politic în care ne aflăm din momentul dărâmării guvernului Bolojan, soluția Tomac rezolvă problemele tuturor: ale lui Nicușor Dan, pentru ca își pune un om apropiat cu care va încerca o construcție politică pe care să se bazeze în viitoarele alegeri, cât timp USR-ul a trecut în spatele lui Bolojan, ale PSD-ului care nu reușea să formeze un guvern și deja era acuzat și de proprii susținători ca au creat o criză fără să aibă variantă la schimb de guvernare, a PNL-ului și USR-ului, care s-au supi pe PSD și au zis ca nu votează niciodată un guvern PSD-ist dar totuși nu pot să perpetueze această stare de haos din țară cu supărarea lor și le vine de minune acest pretext, cu guvernul tehnocrat.

Deci, Eugen Tomac e convenabil tuturor și îi scoate pe toți din rahat.

Mai rămâne să propună o echipă de profesioniști cu care să formeze Guvernul și lucrurile sunt bune chiar și pentru România!

Eu îi urez succes lui Eugen!”, a scris Udrea pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top