Sorin Oprescu are de executat o condamnare de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare a banilor
Foto: Raul Stef/Inquam
Actual

Sorin Oprescu, sub control judiciar

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost plasat sub control judiciar de o instanță din Grecia, până când un magistrat din această țară va analiza cererea de extrădare depusă de autoritățile române, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

Luni dimineața, Sorin Oprescu a fost dus la audieri, fiind însoțit de polițiști.

Într-un scurt dialog cu un jurnalist român, Oprescu a spus că nu dorea să fugă din Grecia și că va solicita procurorului să nu aprobe extrădarea în România.

„Nici eu nu știu ce se întâmplă că e… totuși e o hotărâre și o judecată, da? (…) Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aștept un prieten (la aeroport, n.r.)”, a declarat Oprescu reporterului Observator Antena 1.

Duminică, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că în acest moment nu ar trebui să mai existe vreun impediment privind extrădarea lui Oprescu din Grecia.

„Procedura mandatului european de arestare presupune examinarea acestuia cu celeritate, ceea ce înseamnă că acum, fiind arestat, va fi prezentat unui magistrat, urmând să își formuleze poziția – fie este de acord cu trimiterea sa în România, fie dacă nu este de acord, urmează a se desfășura o procedură judiciară în acest sens. De la ultima solicitare făcută de România au intervenit două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene care, apreciem noi, sunt în sprijinul solicitării noastre actuale de predare a domnului Oprescu. (…) Noi apreciem că, în acest moment, condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene și că acest impediment apreciat anterior de autoritățile elene a dispărut”, spunea Marinescu, într-o intervenție la Digi24.

Fostul primar a fost reținut sâmbătă de polițiștii eleni în apropierea aeroportului din Salonic.

El are de executat o condamnare de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare a banilor.

A fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, fiind localizat în Grecia, de unde autoritățile române au încercat în 2022 să-l extrădeze, însă solicitarea a fost respinsă de judecătorii eleni. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top